Primul vaccin care oferă protecţie parţială împotriva malariei a fost aprobat

Data publicării:
cercetator laborator vaccin - GettyImages - 24 iulie 2015 1

RT,S, cunoscut şi ca Mosquirix va fi primul vaccin uman comercializat sub licenţă împotriva acestei boli parazitare şi ar putea preveni milioane de cazuri de malarie în ţările în care va fi utilizat, informează Reuters, citată de Mediafax.

Recomandările făcute de Agenţia Europeană a Medicamentului sunt de obicei avizate favorabile şi de Comisia Europeană, la doar câteva luni după ce au fost formulate.

Mosquirix va fi analizat şi de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), care a promis că va publica un ghid de utilizare - ce va preciza regiunile lumii şi momentul optim în care trebuie folosit noul vaccin - înainte de încheierea acestui an.

Malaria a ucis aproximativ 584.000 de persoane în anul 2013, iar majoritatea victimelor proveneau din Africa Subsahariană. Peste 80% din totalul deceselor cauzat de malarie se produc în rândul copiilor cu vârste mai mici de cinci ani.

Savanţii sperau ca noul vaccin să ducă la eradicarea malariei, însă speranţele lor au fost spulberate atunci când datele finale furnizate de două teste realizate în 2011 şi 2012 au arătat că Mosquirix nu face decât să reducă cu 27% episoadele de malarie la bebeluşii cu vârste cuprinse între 6 şi 12 săptămâni şi cu 46% la bebeluşii în vârstă de 5-17 luni.

Cu toate acestea, EMA recomandă ca noul medicament să primească licenţa de folosire pe toţi bebeluşii ale căror vârste se înscriu în tot intervalul precizat de studiu - de la 6 săptămâni până la 17 luni.

Anumiţi experţi în malarie şi-au exprimat îngrijorarea în legătură cu costurile potenţiale generate de implementarea acestui vaccin, în condiţiile în care el oferă doar o protecţie parţială, iar acest detaliu îl face mai puţin „atractiv” şi mai riscant.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Locurile din Europa unde pot fugi românii de frig. 10 destinații cu soare și căldură, chiar și în plină iarnă
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...