Paralizia în somn a inspirat picturi și povești de groază de-a lungul timpului. În prezent, oamenii de știință au început să înțeleagă mai bine de ce oamenii se trezesc din vise incapabili să se miște și de ce uneori au chiar și halucinații, relatează BBC.
„Eram un adolescent când s-a întâmplat prima dată. Era dimineața devreme, mai erau câteva ore bune de somn înainte să mă trezesc pentru școală. M-am trezit și am încercat să mă întorc în pat, dar corpul meu nu se mișca. Eram incapabil să mă mișc, eram paralizat până în vârful degetelor de la picioare. Deși creierul meu era conștient, mușchii mei erau adormiți. În domitorul meu se făcuse foarte cald și devenea restrictiv, ca și când pereții începeau să se comprime și am intrat în panică. În cele din urmă, după aproximativ 15 secunde, am putut să-mi mișc corpul din nou”, scrie autorul materialului BBC.
„Ulterior, am găsit denumirea a ceea ce tocmai mi se întâmplase: paralizia în somn. După ce m-am documentat, am realizat că, surprinzător, este o afecțiune comună, în care o parte a creierului se trezește, în timp ce corpul rămâne temporar paralizat. După acel incident înfricoșător, episoadele u devenit frecvente, la fiecare două sau trei nopți. Cu cât se întâmpla mai des, cu atât mai puțin înfricoșător a devenit să mă confrunt cu asta. În cele din urmă, a devenit doar un inconvenient.”
Dar paralizia în somn poate afecta mai mult de atât viața unei persoane. Iar pentru unele dintre ele, devine cu adevărat înspăimântător atunci când încep halucinațiile. O tânără de 24 de ani, o vom numi Victoria, își amintește de o seară când avea 18 ani. „M-am trezit și nu mă puteam mișca”, spune ea. „Apoi am văzut o formă de gremlin în spatele perdelelor. A sărit apoi pe pieptul meu. Aveam impresia că am intrat într-o altă dimensiune. Iar cel mai înfricoșător lucru a fost faptul că nu am putut să țip. Totul a părut atât de real”, povestește Victoria.
Alte persoane au halucinații cu demoni, fantome, intruși sau chiar halucinații cu persoane decedate din familie. Unii văd părți ale corpului levitând în încăpere sau chiar clone ale lor stând lângă patul lor. Alții văd îngeri, iar ulterior consideră că au avut parte de o experiență religioasă. Cercetătorii cred că aceste halucinații ar fi putut alimenta credința în vrăjitoare în Europa sau ar putea explica răpirile extraterestre.
Un fenomen ignorat
Oamenii de știință susțin că paralizia în somn există dintotdeauna. În acest sens, sunt mai multe descrieri fascinante din istorie. Aparent, Mary Shelley a fost inspirată să scrie o scenă în Frankenstein de un tablou care înfățișează un episod de paralizie în somn. Dar până de curând, afecțiunea a fost puțin cercetată. „A fost un fenomen ignorat, dar în ultimii 10 ani a existat un interes din ce în ce mai mare”, spune Baland Jalal, cercetător în domeniul somnului la Universitatea Harvard, care în 2020 a finalizat ceea ce ar fi putut fi primul studiu clinic în diferite moduri de tratare a paraliziei în somn.
Jalal este unul dintre puținii oameni de știință în domeniul somnului care investesc acum mult timp și energie în cercetarea acestei stări. El speră să contureze o imagine mai solidă a cauzelor și efectelor și să afle ce ne spune starea despre misterele mai largi ale creierului uman.
Până de curând, cercetătorii nu se puneau de acord privind câți oameni suferă de paralizie în somn. Studiile erau sporadice, iar metodele nu erau constante. Totuși, în 2011, psihologul Brian Sharpless, în prezent profesor la St Mary's College din Maryland, a efectuat cea mai cuprinzătoare analiză de până acum privind numărul total de cazuri, în timp ce era la Universitatea de Stat din Pennsylvania. Acesta a analizat datele din 35 de studii care se întind pe cinci decenii. În mod colectiv, au inclus peste 36.000 de voluntari. Sharpless a descoperit că paralizia în somn era mai frecventă decât se credea anterior, aproape 8% dintre adulți susținând că au experimentat-o la un moment dat. Această cifră este mult mai mare în rândul studenților (28%) și al pacienților psihiatrici (32%). „Chiar nu e ceva atât de neobișnuit”, spune Sharpless, care este co-autor al cărții Sleep Paralysis: Historical, Psychological, and Medical Perspectives.
După ce se confruntă cu această afecțiune, unii oameni gravitează spre explicații supranaturale sau chiar paranormale. În realitate, spune Jalal, cauza este mult mai banală. Noaptea, corpul nostru trece prin patru etape de somn. Etapa finală se numește „REM”, când ritmul cardiac, respirația și mișcările ochilor devin din ce în ce mai rapide. Acesta este momentul în care visăm. În timpul REM, creierul paralizează mușchii, probabil pentru a împiedica corpul să acționeze fizic la vise, iar persoana în cauză să se rănească.
„Fizic ești încă paralizat”
Dar uneori, iar oamenii de știință încă nu sunt siguri de ce, partea senzorială a creierului iese prematur din REM, moment în care o persoană se simte trează, însă partea inferioară a creierului său este în continuare în REM, explică Jalal, și încă trimite neurotransmițători pentru a paraliza mușchii. „Partea senzorială a creierului devine activă”, spune Jalal. „Te trezești mental, perceptiv, dar fizic ești încă paralizat”, explică el.
„Când aveam 20 de ani, am experimentat paralizia în somn la fiecare două sau trei nopți, dar nu a avut un impact foarte mare asupra vieții mele. A fost o poveste interesantă de spus prietenilor și familiei. În acest sens, experiența a fost obișnuită. Pentru majoritatea oamenilor este un lucru ciudat cu care trebuie să trăiască”, spune Colin Espie, profesor de medicina somnului la Universitatea din Oxford. „Este un pic ca somnambulismul, iar cei mai mulți oameni care suferă de această afecțiune nu merg niciodată la medic. Este o curiozitate în familie, un punct de discuție”, mai spune el.
Dar pentru o minoritate ghinionistă, afecțiunea poate fi greu de tolerat. Cercetarea lui Sharpless a constatat că între 15% și 44% dintre cei cu paralizie în somn sunt foarte stresați. Problemele depind de modul în care o persoană răspunde paraliziei în somn. Unii pacienți se trezesc speriați în timpul zilei pentru că ar putea experimenta un alt episod. „Poate duce la anxietate la începutul și la sfârșitul nopții”, spune Espie. „Îngrijorarea se poate transforma în atacuri de panică”, explică el.
În cele mai grave cazuri, paralizia în somn poate fi un semn al narcolepsiei subiacente, care este o afecțiune a sistemului nervos care se manifestă prin cicluri neregulate de somn. Medicii spun că probabilitatea ca paralizia să apară atunci când o persoană este privată de somn este mai mare.
Cea mai comună abordare pentru tratarea paraliziei de somn este educațională: pacienții sunt pur și simplu învățați despre știința din spatele afecțiunii și sunt liniștiți că nu sunt în pericol. Uneori poate fi folosită o formă de terapie prin meditație. Scopul este de a reduce anxietatea pacientului legat de mersul la culcare și de a-l antrena să rămână calm atunci când apare paralizia în somn.
Editor : C.L.B.
