Video Coșmarurile din copilărie prevestesc o demență la vârsta adultă, atrage atenția un nou studiu. Psihiatru: Două lucruri fac diferența
Un nou studiu alarmant vine de la cercetătorii britanici. Coșmarurile pe care le avem în copilărie prevestesc o demență la vârsta adultă.
Oamenii de știință susțin că acei copii cu vârste cuprinse între 7 și 11 ani, care au regulat astfel de vise negre, ar putea avea un risc de două ori mai mare să dezvolte o tulburare cognitivă până fac 50 de ani.
Și sunt de șapte ori mai predispuși să fie diagnosticați cu Parkinson.
Gabriel Diaconu, medic psihiatru: Plecând de la persoane care au dezvoltat deficit cognitiv a fost descoperită această comunalitate, iar ulterior, printr-un artificiu matematic a fost stabilită o asociere cu o formă de risc.
Nu aș vrea să inducem o angoasă oamenilor că dacă cei mici visează urât noaptea vor face o boală neurodegenerativă.
Vorbim despre o populație aparte, care de obicei ajunge la medicul pshiatru pentru că au, în mod nefiresc, la vârste mici sau foarte mici, tulburări ale somnului. Mai mult decât atât sunt tulburări ale somnului productive, care de multe ori necesită o formă de medicație.
Și boala Parkinson și demența Alzheimer ajung să fie supărătoare clinic târziu în evoluția lor. Una dintre ideile neuropsihologilor și ale neurofiziologilor este să descopere momentul de început pentru a putea contracara mai bine, mai eficace și mai performant efectele tardive.
Când e nevoie de un control de specialitate
Gabriel Diaconu, medic psihiatru: Visele productive și cu caracter de coșmar sunt, până la un punct, firești în copilărie. Două lucruri fac diferența: frecvența lor și lipsa unui factor declanșator aparent. Dacă un copil a fost martor la o grozăvie sau dacă traversează o perioadă psihologică dificilă acasă sau la școală, te aștepți că va metaboliza nocturn genul acesta de stres.
În absența unui factor declanșator și mai ales dacă visul urât impactează calitatea vieții, copilul este neodihnit, adoarme peste zi, nu se concentrează la ore, probabil este momentul oportun să discute în primul rând cu pediatrul sau cu medicul de familie, iar apoi, dacă e nevoie, să discute și cu un pedopsihiatru.
Editor : Ioana Coman
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
