„Copilul meu era învelit în nişte pături ordinare, asta în prima zi, după, normal, s-a degradat situaţia lui. Avem confirmările pe acte, pe data de 2 a apărut prima bacterie, pe 5 a doua, pe data de 13 a treia”, spune Eugen Iancu, preşedintele Asociaţiei Colectiv.
Este mărturia unui tată distrus de durere după ce şi-a pierdut copilul în spitalul Sfântul Ioan din Capitală. Alex Iancu avea 22 de ani. A fost adus la spital dupa incendiul din Clubul Colectiv.
„Luni, la două zile după internare, aveam confirmarea primei bacterii. În momentul ăla nu ne gândeam noi că copiii noştri pot muri în spitale din cauza unor bacterii. Copilul era internat la etajul trei, în secţia ATI, un hol de 50 de metri şi apoi în secţia bolnavilor. Noi ne duceam la toaletă acolo erau pline de mizerie, urină pe jos, noi călcam acolo, după care duceam microbii în salon, chiar dacă ne puneam şoşoneii aceia de pânză”, adaugă Eugen Iancu, preşedintele Asociaţiei Colectiv
Mărturia tatălui este confirmată de un doctor care a lucrat zeci de ani în mai multe spitale din ţară.
„La spitalul Sf. Ioan, am mers eu, în calitate de medic şi de cetăţean român, care are dreptul să ştie cum ar putea fi îngrijit într-un spital din România. Am luat probe de laborator de pe noptiere, de pe pervaz, de pe instrumentar, de pe uşi, de pe jos, de pe halate şi le am dus la un laborator de analize şi au început să înflorească microbii peste tot”, afirmă un medic.
Cei mai expuşi riscului de moarte sunt cei cu boli grave.
„Pacienţii oncologici şi cei cu boli cronice sunt cu sistem imunitar scăzut, de aceea ei sunt pradă acestor infecţii intraspitaliceşti. Sunt peste 100 de sesizări în acest sens până acum”, spune Cezar Irimia, preşedintele Federaţiei Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer din România.
Oficial, trei dintre răniţii de la Colectiv au murit în zilele şi săptămânile următoare din cauza infecţiilor. Numărul celor care şi-au pierdut viaţa din această cauză după noaptea de 30 octombrie este cu mult mai mare.
Toate astea se întâmplă într-o ţară în care, pe hârtie, totul e bine pus la punct. Sunt instituţii a căror principală misiune este prevenirea infectării pacienţilor.
Cei mai importanţi în schema controlului infecţiilor nosocomiale din spitale sunt epidemiologii angajaţi în unităţiile medicale. Ei ar trebui să fie primii care fac teste regulat şi semnalează apariţia sau numărul acestor probleme.
E dificil să ne imaginăm însă cum se pot împărţi 140 de experţi în toate cele 366 de spitale de stat. Infecţiile descoperite de epidemiologi ar trebui semnalate inspectorilor de sănătate publică din cadrul Direcţiilor de Sănătate Publică, cei care ar trebui să facă şi supracontroale. Tot inspectorii sanitari sunt cei care pot cere, într-o primă fază, remedierea problemelor descoperite şi chiar sancţionarea spitalelor care nu se conformează.
Activitatea de control a Direcţiilor de Sănătate Publică este raportată Inspecţiei Sanitare de stat, subordonată Ministerului Sănătăţii. Tot în subordinea ministerului Sănătăţii este şi Institutul Naţional de Sănătate Publică cel care prin Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile verifică şi validează informaţiile transmise de DSP-uri.
În plus, acest centru coordonează şi activităţile de control al focarelor de boli transmisibile şi al epidemiilor de interes naţional şi internaţional. De la Institulul Naţional de Sănătate Publică se întorc pe firul apei măsurile pe care fiecare instituţie ar trebui să le ia.