Când este indicat postul negru?

Data publicării:
dr pavel chirila

E adevărat că pentru alimentele bio costurile pot să fie mari pentru un om care locuiește la oraș, dar pentru un om care locuiește la țară pot să fie costuri normale sau chiar mici, dacă și le cultivă în grădină, cu condiţia să nu pună îngrăşăminte azotoase şi să nu folosească insecticide şi organisme modificate genetic, arată profesorul Chirilă.

Noi avem nevoie de mult mai puţin hrană decât obişnuim să mâncăm, însă unii aditivi (monoglutamatul, benzoatul de sodiu, zahărul) creează dependenţă şi stimulează apetitul, mai ales dacă alimentul nu e integral şi nu e pur, bio, atunci instinctul alimentar se pierde.

Există un proverb franţuzesc: o treime din porţia unei zile e nevoie de ea ca să trăiască industria alimentară, o treime ca să trăiască bolnavul şi o treime să trăiască şi doctorii, spune profesorul Chirilă. Cel mai bine ar fi, așadar, să ne ridicăm de la masă când încă nu se simțim sătui.

Sunt permise curele extreme?

Dacă e vorba despre o boală gravă, cancer sau o obezitate patologică, putem folosi și metode mai dure, adică abțineri de la ingestia de alimente pe temen mai lung, sau selectiv, dar severe, spune dr. Pavel Chirilă.

Dacă e vorba doar de un moft sau de un motiv neimportant şi dacă bolnavul nu e pregătit psihologic, există anumite riscuri, avertizează dr. Pavel Chirilă.

Pe de altă parte, există și situații în care postul este total neindicat – dacă un bolnav are anemie severă, o boală imună gravă nu poți să-l supui unui post intempestiv de 10-12 zile numai cu apă (un post ce se practică într-o anumită regiune din Rusia, de pildă).

Cercetătorii spun că cea mai importantă asistenţă este una psihologică, nu medicală. În a treia zi de post negru apare o agravare a stării bolnavului, pentru că în a treia zi se creează o acidoză maximă în corp, pentru că se elimina masiv cele mai multe toxine. 80-90% din toxinele acumulate de-a lungul vieţii se elimina cam în a treia zi de la un post sever cu apă, după care, spun ei, senzaţia de foame se reduce, dar psihologic e greu să susţii o astfel de cură, a explicat profesorul Chirilă.

Există ceva mult mai rațional în practica medicală: două-trei zile de post negru, numai cu apă, într-o săptămână, intercalate între celelalte zile cu alimentație normală, corectă, bio, dar fără abuz. E nevoie, însă, de supravegherea unui medic.

Acum e la modă cura de dezintoxicare. Cum majoritatea oamenilor nu mănâncă corect, e nevoie din când în când să se facă aceste purificări şi acestea sunt cel mai bine suportate, dar și aici e nevoie de supravegherea unui medic.

„Am văzut în experiența mea multe cazuri nefericite, care au înțeles greșit ideea postului și s-au ales în final cu tulburări grave, tocmai pentru că au lucrat fără discernământ”, a arătat profesorul Chirilă.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România acoperit de zăpadă la mijloc de noiembrie. Ninge fără oprire de....
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Cheryl Cole, solista care l-a făcut tată pe Liam Payne, îndurerată la înmormântarea cântărețului. Mesajul din...
Film Now
Selena Gomez dezvăluie cel mai bun sfat pe care l-a primit de la o femeie: „Chiar funcționează!”
Adevarul
Americanii care vor să fugă de Trump și-au găsit refugiu în Sardinia. Orașul în care o casă costă 1 euro
Newsweek
Pensie mai mare la Mica Recalculare cu o condiție. De unde poate fi luat documentul?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
cartofi
Executivul a alocat mai mulți bani Programului de susținere a producției de cartof în acest an. Care este suma
Digi Animal World
Un bărbat s-a deghizat în crocodil și a încercat să-i atragă atenția unui aligator adevărat. Imaginile sunt...
Film Now
Joaquin Phoenix, gesturi atente și priviri pline de iubire pentru soția lui, Rooney Mara. Discreți și...
UTV
One Direction, reuniti pentru a-l conduce pe ultimul drum pe Liam Payne. Imagini emotionante de la...