Alţi opt copii de la Şcoala 16 din Piteşti au ajuns luni la spital cu toxiinfecţie alimentară, după ce au mâncat la after-school

Data publicării:
spital pediatrie pitesti

Potrivit celui mai recent bilanţ făcut public de către autorităţile din judeţul Argeş, 40 de copii de la şcoala numărul 16 din Piteşti au ajuns sâmbătă, duminică şi luni, până la ora 15.00, la spital cu simptome ale toxiinfecţiei alimentare, opt dintre aceştia ajungând la spital luni.

Conform aceleiași surse, în prezent, 24 de copii sunt internaţi în total la spitale în Argeş, doi cerând transferul la Bucureşti şi alţi patru fiind în Unitatea de Primiri Urgenţe sub supraveghere medicală.

Prefectul judeţului Argeş, Cristian Soare, a declarat corespondentului News.ro că 19 dintre copii au fost internaţi la Spitalul de Pediatrie din Piteşti, iar luni după-amiază unul dintre ei, o fetiţă în vârstă de opt ani, a plecat la spitalul „Matei Balş” din Bucureşti, după ce părinţii au cerut transferul la această unitate sanitară.

Alţi şase copii sunt internaţi la Secţia de boli infecţioase a Spitalului Judeţean de Urgenţă Piteşti, părinţii a şapte copii au refuzat internarea, unul dintre cei şapte fiind dus la Bucureşti.

De asemenea, patru copii au primit tratament de specialitate şi se află la domiciliu, în timp ce, luni după-amiază, încă patru copii sunt în observaţie în camera de primiri urgenţe a Spitalului de Pediatrie din Piteşti.

Directorul DSP Argeş, Sorina Honţaru, a declarat că, pe lângă probele din alimente şi probele de sanitaţie recoltate duminică de la cantina unde se pregătea mâncarea, inspectorii DSP vor face analize tuturor celor patru angajaţi ai firmei de catering care au pregătit mâncarea şi au manevrat materia primă folosită.

Sorina Honţaru a mai declarat corespondentului News.ro că angajaţii acestei firme care se ocupă de pregătirea mâncării şi manipularea materiei prime folosite au fost chemaţi,luni, la DSP pentru efectuarea de analize coproparazitologice, unii dintre aceştia prezentându-se deja la sediul direcţiei pentru a face aceste analize.

Potrivit aceleiaşi surse, copiilor care au ajuns la spital li s-au recoltat probe pentru analize, în incinta unităţii sanitare.

Direcţia de Sănătate Publică Argeş a dispus ca firma să-şi suspende temporar activitatea până la finalizarea anchetei epidemiologice privind îmbolnăvirea copiilor de clasele I şi a II-a, de la Şcoala numărul 16 din Piteşti, care au ajuns la spital în weekend după ce joi au luat prânzul la after-school.

Sursa: news.ro

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Meteorologii anunță o lună ianuarie cum n-a mai fost în România. Vreme neobișnuită și temperaturi ciudate
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...