Noua tehnică pentru slăbit, ce amplifică efectele dietelor obișnuite

Data actualizării: Data publicării:
Lululemon Founder To Step Down After Commments About The Brand's Customers Bodies
FOTO: Getty Images

O terapie pentru slăbit, ce implică deprinderea unor tehnici de acceptare a senzațiilor de disconfort resimțite în timpul unei diete, poate contribui la eliminarea cu mai multă eficiență a kilogramelor în plus, în comparație cu metodele obișnuite, relevă un studiu realizat recent de cercetători americani, ale cărui concluzii urmează să fie publicate în ediția din octombrie a jurnalului Obesity, potrivit Agerpres.

Lululemon Founder To Step Down After Commments About The Brand's Customers Bodies

FOTO: Gulliver/ Getty Images

Terapia, numită „Tratament Comportamental Bazat pe Acceptare” („Acceptance-Based Behavioral Treatment — ABT)” îi învață pe cei care doresc să slăbească diverse tehnici necesare pentru a-și atinge țintele propuse în ceea ce privește dieta și programul de exerciții, informează Live Science. Aceste deprinderi implică acceptarea senzațiilor inconfortabile și a situațiilor neplăcute ce apar inevitabil în timpul unui regim, precum poftele, senzația de moleșeală și lipsa de motivație pentru a face mișcare.

Prin noul tratament, persoanele care urmează o dietă învață să își amintească mereu scopul real pentru care doresc să slăbească — cum ar fi dorința de a fi un bunic activ sau de a avea o viață lungă. În plus, primesc instrucțiuni în ceea ce privește conștiința deplină (mindfulness), pentru a deveni mai atente la gândurile și alegerile din fiecare moment astfel încât să fie reduse gesturile necontrolate ce pot duce la îngrășare.

Tratamentul ABT i-a ajutat pe participanți la studiu să slăbească și să se mențină în formă o perioadă mai lungă, comparativ cu tratamentele standard aplicate în caz de obezitate. Acestea din urmă „pun accent pe importanța scăderii aportului caloric și pe creșterea nivelului de activitate fizică, ajutând indivizii să piardă din greutate o perioadă, însă strategiile învățate într-un astfel de program sunt greu de menținut pe termen lung”, susține Evan Forman, psiholog clinician și profesor la Universitatea Drexel din Philadelphia, Statele Unite. Prin comparație, prin ABT „se deprind tehnici individualizate foarte specializate, astfel încât indivizii care încearcă să piardă din greutate pot continua să facă alegeri sănătoase cu mult după ce programul se încheie”, a mai spus Forman, potrivit sursei citate.

În cadrul studiului, aproape 200 de persoane obeze și supraponderale au fost împărțite, în mod aleatoriu, în două grupuri. Primul a primit un tratament comportamental standard pentru obezitate, ce a implicat o pregătire în privința nutriției și a exercițiilor fizice, dar și alte strategii tradiționale pentru slăbit precum monitorizarea numărului de calorii consumate și renunțarea la anumite alimente. Al doilea grup a primit același tratament, dar a beneficiat și de tehnicile ABT. După un an, participanții din grupul ABT au pierdut 13,3% din greutatea corporală inițială, iar cei din primul grup au slăbit cu doar 9,8%. În plus, după un an, 64% dintre participanții din grupul ABT au reușit să-și mențină un procent de 10% din greutatea pierdută, în comparație cu 49% dintre cei din primul grup care au reușit același lucru.

Pierderea din greutate observată în noul studiu în cazul grupului ABT „este printre cele mai mari raportate vreodată în literatura privind tratamentul comportamental, în absența folosirii unei diete agresive sau a medicației pentru pierderea din greutate”, au menționat Thomas Wadden, de la Universitatea Pennsylvania, și dr. Robert Berkowitz, de la Spitalul de Copii din Philadelphia, într-un comentariu anexat cercetării.

ABT are la bază o terapie numită „Terapie de Acceptare și Angajament” („Acceptance and Commitment Therapy” — ACT).

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce pensie primești dacă ai muncit 15 ani. Suma oficială în 2025 pentru stagiul minim de cotizare
Digi FM
Tragedia tinereții lui Val Kilmer: și-a pierdut fratele mai mic, care s-a înecat în piscină: "Nu am revenit...
Pro FM
Starea de sănătate a lui Julio Iglesias, tot mai fragilă: „De la brâu în jos, are 500 de ani”. Afecțiunea...
Film Now
John Cena a avut cancer de piele de două ori. "Îndrăgostit de soare", nu și-a protejat pielea în tinerețe...
Adevarul
Lista neagră a lui Trump. „Țările care joacă murdar”, pedepsite de președintele SUA
Newsweek
Șmecheria prin care România păstrează pensiile speciale de 20.000 lei, deși UE a cerut să le tăiem
Digi FM
O elevă de 15 ani a leșinat în timpul orei de biologie, la un liceu din Botoșani. Ce au descoperit medicii
Digi World
De ce este laptele alb? Răspunsul surprinzător pe care nu îl știai și explicația științifică pe înțelesul...
Digi Animal World
Un produs popular pentru câini ar putea declanșa „sindromul vârcolacului”. Ce simptome prezintă patrupedele...
Film Now
Rosamund Pike, „terifiată” când a filmat scena intimă cu Pierce Brosnan în „Die Another Day”. Avea 22 de ani
UTV
Delia, atacată de câini în parc. Artista s-a urcat într-un copac: „M-am zgâriat, m-am făcut praf...”