De ce Martin Scorsese nu va realiza film despre Frank Sinatra
Data actualizării: Data publicării:
Regizorul Martin Scorsese a declarat că nu poate realiza filmul despre Frank Sinatra, deoarece familia artistului nu şi-a dat acordul, informează site-ul revistei Rolling Stone.
”Nu îl putem face”, a declarat Scorsese pentru The Toronto Sun. ”Cred că, în sfârşit, s-a încheiat. (Moştenitorii lui Sinatra, n.r.) Nu sunt de acord”, a continuat el, potrivit News.ro.
Martin Scorsese îşi planificase să realizeze un portret liber al cântăreţului - cu bune şi rele. Această idee, se pare, nu a fost pe placul familiei artistului.
”Unele lucruri sunt greu de suportat de o familie şi înţeleg perfect. Dar dacă se aşteaptă să fac filmul, nu pot ţine ascunse anumite lucruri. Problema este că omul era foarte complex. Toţi oamenii sunt, dar Sinatra în mod special”, a mai declarat Scorsese.
Mai multe variante de scenariu au fost scrise de Phil Alden Robinson (”Field of Dreams”) şi Billy Ray (”Hunger Games”).
”Este foarte greu să scrii un scenariu, pentru că el a fost un om care a schimbat întreaga imagine a americanului-italian. Şi asta este doar un lucru. Mai sunt activismul politic, drepturile civile şi mafia”, declara regizorul într-un interviu acordat pentru ShortList.
Martin Scorsese spera ca filmul despre Frank Sinatra să fie o combinaţie între ”Băieţi buni/ GoodFellas” şi ”Aviatorul/ The Aviator”.
Martin Scorsese a semnat contractul pentru acest film biografic în 2009. ”Tatăl meu a avut o mare admiraţie pentru talentul oamenilor cu care a ales să lucreze, iar cei care au lucrat cu el l-au admirat foarte mult. Sunt încântată că această paradigmă continuă cu Marty Scorsese care face un film despre Sinatra”, a declarat la acel moment Tina Sinatra, una dintre fiicele artistului american.
Frank Sinatra s-a născut pe 12 decembrie 1915, în New Jersey, într-o familie italiană, şi a murit la vârsta de 82 de ani, pe 14 mai 1998, la Los Angeles. Cântăreţ şi actor, Frank Sinatra a primit trei premii Oscar - două onorifice şi unul pentru rolul din ”From Here to Eternity” (1953). A fost recompensat cu 13 premii Grammy. Artistul este cunoscut în întreaga lume pentru interpretări date unor piese ca ”Strangers in the night” şi ”My way”, pentru colaborări cu interpreţi precum Quincy Jones, Luciano Pavarotti şi Bono. Frank Sinatra are o stea pe Hollywood Walk of Fame.
Martin Scorsese, născut pe 17 noiembrie 1942, este regizor şi producător de film. A primit 12 nominalizări la Oscar şi a câştigat un singur trofeu - pentru regia filmului ”Cârtiţa/ The Departed” (2006). Cineastul a fost recompensat, între altele, cu patru Globuri de Aur, două premii Emmy, două trofee BAFTA, dintre care unul pentru întreaga carieră, un Palme d'Or şi un trofeu pentru cea mai bună regie, la Festivalul de Film de la Cannes, şi un premiu César onorific. Din filmografia sa fac parte, între altele, ”Mean streets” (1973), ”Taxi driver” (1977), ”Raging bull” (1980), ”After hours” (1985), ”The Last Temptation of Christ” (1988), ”Goodfellas” (1990), ”Cape fear” (1991), ”Gangs of New York” (2002) şi ”The Wolf of Wall Street” (2013).