Nouă lei din Odesa au fost aduși în România la finalul unei călătorii în care o echipă de salvatori și-a riscat viața pentru a evacua felinele înfometate din calea invaziei rusești și a bombardamentelor care au provocat strămutarea a peste 14 milioane de ucraineni, scrie The Guardian.
Salvatorii leilor s-au întâlnit la miezul nopții în parcarea unui hotel din Suceava, la 50 de kilometri de granița cu Ucraina.
„Sună foarte sinistru”, a spus Lionel de Lange, proprietarul unui parc zoologic din Africa de Sud care a condus operațiunea de salvare. „Dar era pentru prima oară când toți cei 13 ne-am întâlnit și am pornit la drum. Cinci minute mai târziu, ni s-a stricat pentru prima oară o mașină.”
Destinația lor era o grădină zoologică din orașul port Odesa, acolo unde îi așteptau cei nouă lei care rămăseseră fără hrană. Întreaga călătorie cu mașina prin țara devastată de război a durat 8 ore.
Animalele exotice din Ucraina, atracții turistice în hoteluri și grădini zoologice private
Ucraina găzduiește un număr neobișnuit de mare de animale exotice ținute în grădini zoologice private și ca niște curiozități în hoteluri și alte centre turistice.
Invazia rușilor, care a dus la strămutarea a peste 14 milioane de persoane, dintre care cel puțin jumătate au devenit refugiați după ce au fugit din Ucraina pentru a scăpa de război, a provocat și un exod al animalelor pe care organizațiile care luptă pentru drepturile animalelor încearcă să le salveze.
Puțini salvatori de animale sălbatice au capacitatea de a reloca un grup mare de lei. De Lange a trăit în Ucraina din 2014, acolo unde a salvat urși, lupi și lei din condiții care le puneau viața în pericol, prin organizația Warriors of Wildlife.
După o călătorie de trei zile în care a reușit să salveze leii din Ucraina și să îi aducă într-o grădină zoologică din România, De Lange a vorbit cu jurnaliștii de la The Guardian de la o cafenea din București.
Cei nouă lei pe care i-a relocat din Odesa a ridicat numărul de feline pe care De Lange le-a salvat din calea războiului la 38.
Salvatorii animalelor și-au schimbat traseul pentru a se feri de bombele rusești
În ciuda experienței și a priceperii pe care De Lange le are în acest domeniu, lucrurile pot oricând să meargă prost. Înainte ca unul dintre camioane să se strice, De Lange a fost nevoit să își schimbe traseul planificat pentru a evita bombardamentele rusești.
De Lange a decis să călătorească prin Moldova, ceea ce necesita obținerea unei noi serii de documente, conform Convenției privind comerțul internațional cu specii amenințate cu dispariția, și o nouă rundă de negocieri atât cu Moldova, cât și cu Ucraina, pentru a putea beneficia de escorta poliției.
„[Escorta] nu era ca să ne protejeze de ruși”, a explicat De Lange. Poliția trebuia să fie prezentă pentru a interveni în cazul în care leii ar fi scăpat din cuști.
„Doar pentru situația în care ceva merge prost, trebuie să ai pe cineva la îndemână care poate să se ocupe cu sedarea, să aibă la dispoziție arme, dacă e vreun accident, dacă o cutie cade și se rupe după ce ai avut un accident”, a povestit De Lange. „Autoritățile nu își bat captul cu un singur leu, dar nouă lei i-au pus pe toți în alertă”.
„Am servit masa la lumina telefoanelor”
Echipa de salvatori, un grup de veterani din armata britanică și un veterinar, au ajuns la Odesa la ora 4 după-masa lunea trecută, prea târziu ca să mai demareze procesul de sedare și încărcare a leilor în camioane.
Patronul grădinii zoologice a plătit ca membrii echipei să stea o noapte într-un hotel de cinci stele de pe litoral, unde au fost nevoiți să stingă toate luminile la ora 9 seara ca să nu fie luați la țintă de rachetele rusești.
„Aceea a fost probabil cea mai ciudată parte”, a povestit De Lange. „Am servit masa la lumina telefoanelor”.
Dimineața următoare, leii au fost sedați, consultați și vaccinați înainte de a fi ridicați cu targa și puși în niște lăzi, acolo unde au fost treziți înainte de a porni la drum.
Patru lei au fost transportați cu furgoneta, alți patru au fost puși în spatele unui camion folosit în trecut de armată, iar cel de-al nouălea a fost transportat cu o ambulanță convertită.
Târgu Mureș a fost de acord să găzduiască temporar leii
Toți leii au ajuns la destinație sănătoși. „Este stresant din primul moment în care îi vezi și realizezi că urmează să îi pui la pământ”, a spus De Lange. „Ai de-a face cu animale sălbatice care sunt complet imprevizibile.”
„Mai adaugi și faptul că ai putea fi atacat dacă rușii se decid să țintească zona în acel moment al dimineții sau al zilei”, a explicat De Lange. „Sunt așa de multe lucruri la care te gândești constant”.
Cea mai grea parte a operațiunii, potrivit lui De Lange, a fost să găsească o grădină zoologică în România care să fie dispusă să găzduiască nouă lei până când vor putea fi relocați în altă parte. Cel mai mare dintre lei cântărește 230 de kilograme.
Orașul Târgu Mureș a fost de acord să ia în primire leii până pe 1 septembrie. Până atunci, De Lange speră că le va găsi un adăpost în SUA care ar putea să devină noua lor casă permanentă.
„Toate celelalte lucruri au fost simple – să găsești mașinile, să faci călătoria. Cu toate că a fost puțin stresant în anumite momente și că nu știam dacă aveam să fim în mijlocul unui bombardament cu rachete sau nu”, a povestit De Lange, ceea ce a fost cel mai dificil a fost „să găsim un adăpost temporar pentru cele nouă feline”.