Doi zimbri din Parcul Natural Vânători-Neamţ vor fi eliberați în pădure
Încă doi zimbri din Parcul Natural Vânători-Neamţ vor simţi în curând aerul libertăţii. După zece ani în care au trăit în captivitate, animalele îşi vor petrece următoarele două săptămâni într-un ţarc de acomodare, înainte să fie eliberate în pădure. Din acel moment, vor avea la dispoziţie aproape 60.000 de hectare, faţă de doar 180.
Un zimbru mascul de zece ani cântăreşte aproape 700 de kilograme. Odată tranchilizat, începe o misiune contracronometru.
„La 15 minute se poate interveni, se poate lucra asupra lui. După ei deja încep să își revină, apar riscurile,” explică Constantin Ciucălău, medic veterinar.
A fost nevoie de 12 bărbaţi pentru ca uriaşul animal să ajungă într-o cuşcă specială pentru transport.
„Trebuie să nu îi afecteze coarnele, să nu fie afectat la picioare. Cu foarte mare grijă trebuie lucrat și manipulat,” spune un îngrijitor.
Tot într-o astfel de cuşcă a ajuns şi o femelă, care are tot 10 ani.
„Poarta cu ele colare GPS, astfel încât poziția animalelor va fi cunoscută la intervale de două ore în fiecare zi,” precizează Sebastian Cătănoiu, directorul Administraţiei Parcului Natural Vânători Neamţ.
Zimbrii au fost duşi într-o zonă de acomodare, aflată la 50 de kilometri de Parcul Natural Vânători.
„După ce vor sta aici, în țarcul de acomodare, încă două săptamâni, uriașele mamifere vor fi lăsate complet în libertate,” spune Sebastian Cătănoiu, directorul Administraţiei Parcului Natural Vânători Neamţ.
„Programul de reintroducere a debutat în anul 2012. De atunci au fost puse în libertate 19 exemplare, 6 viței născuți în libertate, ceea ce reprezintă măsura succesului acestei inițiative pilot pentru România,” adaugă Răzvan Deju, responsabil pentru reintroducerea zimbrilor.
Oamenii din satul vecin spun că s-au obişnuit cu prezenţa animalelor.
Parcul Natural Vânători Neamț e singurul loc din România în care simbolul Carpaţilor, cum e supranumit zimbrul, trăieşte în captivitate, semi-captivitate, dar şi în libertate.
- Etichete:
- zimbri eliberati
- parcull vanatori neamt
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News