Capitala Spaniei, în război cu papagalii-călugăr: „Vom ucide orice astfel de pasăre pe care n-o putem captura!”

Data actualizării: Data publicării:
Papagalii-călugăr dau bătăi de cap locuitorilor din Madrid
Papagalii-călugăr dau bătăi de cap locuitorilor din Madrid Foto: captură TV

Ați auzit vreodată de papagalii-călugări? Dacă nu, să știți ca mii de astfel de păsări multicolore, originare din America Latină, au transformat capitala Spaniei, Madrid, în noua lor casă. Situația i-a împins pe mulți localnici să ceară reducerea numărului acestor păsări. Dar ce s-a întâmplat, de fapt? Urmăriți un reportaj marca „Focus Europa”, un proiect Digi24 şi Deutsche Welle. Emisiunea e difuzată vinerea la ora 21:30 și în reluare sâmbăta de la ora 19:30.

Papagalii-călugăr din America de Sud cuceresc Spania. În capitală parcă se simt mai acasă decât oriunde în altă parte. Dar Santiago Soria, de la Direcția de Biodiversitate din Madrid, nu e prea încântat de specia invazivă.

„Aceste păsări atacă ecosistemul oriunde se stabilesc. Sunt o amenințare”, spune Santiago Soria.

Cum a ajuns Madridul să fie invadat de papagali și de ce sunt dăunători?

Papagalii-călugăr alungă păsările indigene și distrug copacii pentru că le ciugulesc lăstarii. În vârfurile arborilor își construiesc cuiburi uriașe care ajung să cântărească până la 200 kg și devin un pericol major pentru trecători.

Esteban Fernandez și colegii lui le îndepărtează în mod regulat.

„E complicat. În funcție de cât de bine este prins între ramurile unui copac, un cuib poate fi extrem de greu de îndepărtat”, spune Estéban Fernández, de la Direcția pentru Parcuri din Madrid. 

Totul a început cu câțiva localnici care și-au eliberat papagalii. Astăzi, cel puțin 12.000 se află liberi numai prin Madrid. Orașul e nevoit să recurgă la măsuri radicale.

„Vom ucide orice papagal-călugăr pe care nu îl putem captura. Va fi greu. Sunt păsări foarte inteligente și dificil de prins. Legea spune clar că animalele nu trebuie să sufere. Efortul va fi mare și costurile la fel” - spune Santiago Soria, de la Direcția de Biodiversitate a Madridului.

Unii localnici spun că era momentul ca autoritățile să ia măsuri. Enrique Guzman are un cuib de papagali chiar în fața ferestrei de la dormitor. Și îl scoate din minți.

„Sunt foarte gălăgioși și activi dimineața devreme. Se adună de multe ori toți in același loc. Uneori sunt și câte 300 de păsări deodată” - se plânge acest locuitor al Madridului.

Exterminarea păsărilor, o soluție controversată. E oare singura?

Sunt însă localnici și turiști cărora nu le surâde ideea că aceste păsări exotice vor fi omorâte. Ei le consideră parte din peisajul Madridului.

„De fiecare dată când vin aici constat cât de frumoase sunt aceste păsări”, spune un localnic.

„E o măsura atât de brutală să ucizi aceste păsări. E imoral”, adaugă un altul.

„Uciderea acestor păsări nu e o opțiune. Nu știu ce să zic. Dacă sunt chiar așa deranjante, de ce nu le prindem și nu le mutăm în altă parte? Nu înțeleg de ce ar trebui exterminate” - comentează o femeie.

Dar ornitologii, precum Blas Molina, spun că mutarea nu e chiar atât de simplă. Păsările pot zbura înapoi oricând.

De aceea chiar și el susține - cu reținere - măsurile de exterminare. Critică orașele învecinate că nu fac nimic pentru a lupta împotriva speciei invazive.

„E o mare problemă când autoritățile nu se coordonează între ele. În unele locuri să iau măsuri, în altele nu. Uneori, oamenii așteaptă prea mult până să facă ceva și pagubele sunt prea mari, iar situația devine prea dificil de controlat”, spune biologul Blas Molina, de la organizația pentru protejarea păsărilor „SEO/Birdlife”.

Ouăle papagalilor vor fi sterilizate

Acesta este și unul dintre motivele pentru care municipalitatea vrea să ia măsuri drastice și să dea un exemplu. După o primă etapă de exterminare, ouăle vor fi sterilizate. Astfel păsările rămase vor putea fi ținute sub control. Dar dacă alți papagali-călugăr vor veni în oraș din alte părți, planul va eșua, cel mai probabil.

„Dacă ceilalți nu fac nimic, ne va fi mai greu să ține în situația sub control. S-ar putea să fim nevoiți să continuăm uciderea păsări”, avertizează Santiago Soria, de la Direcția de Biodiversitate a Madridului.

Capitala Spaniei a declarat război invadatorilor din America de Sud. Dar aici, la fel ca în oricare alt loc din Spania, autoritățile se vor lovi de obstacole. Primul avantaj pe care-l au acești papagali în fața celor care vor încerca să-i prindă e că pot zbura.

Editare web: Luana Păvălucă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ultimul sondaj înainte de prezidențiale: Elena Lasconi îl depășește pe George Simion. Călin Georgescu...
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu a reușit să-și vadă copiii, la peste o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană: “Sunt...
Pro FM
Mândria supremă a Antoniei sunt copiii ei: "Cea mai mare realizare a mea". Reacțiile urmăritorilor: "Ce...
Film Now
Kaley Cuoco, schimabare radicală de look. Cum arată azi celebra Penny din „Big Bang Theory”
Adevarul
Cresc impozitele pe venituri din activități independente în 2025. Când se declară și cum se raportează
Newsweek
ALERTĂ Formula de recalculare a pensiei, analizată de CCR. Cum pot fi anulate creșterile de pensii?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un cadou total neașteptat de Crăciun. Reacția angajaților unui magazin când au găsit un șarpe în brazii...
Film Now
Johnny Depp: Toată lumea a fost împotriva mea. Nu am resentimente sau vreo rezervă de ură
UTV
One Direction, reuniti pentru a-l conduce pe ultimul drum pe Liam Payne. Imagini emotionante de la...