Un bărbat a cumpărat online cercei Cartier cu diamante și aur pe care a dat 13 dolari. Prețul lor real era de o mie de ori mai mare, dar achiziția a fost posibilă datorită unei erori pe site. Compania a vrut să anuleze comanda, dar bărbatul a contactat agenția federală de protecție a consumatorilor din Mexic și a primit bijuteriile pentru banii dați, scrie Business Insider.
Rogelio Villarreal Jasso, din Mexic, s-a considerat foarte norocos când a găsit pe site cercei Cartier la preț redus. Și mai norocos a fost că a putut să îi păstreze. În decembrie 2023 el a văzut o reclamă pe Instagram pentru cercei Cartier din aur și diamant, la prețul de 232 de pesos, sau aproximativ 13 dolari, a spus el pentru Business Insider. Cerceii fuseseră vânduți inițial pentru 232.000 de pesos, sau aproximativ 13.675 de dolari, așa că Jasso a comandat două perechi.
Compania a încercat însă ulterior să anuleze comanda. Jasso a povestit că a primit un telefon de la compania de bijuterii după câteva zile în care i s-a atras atenția că prețul de pe site nu era corect și că, așadar, comanda lui va fi anulată. Bărbatul a povestit că reprezentanții Cartier și-au cerut scuze și s-au oferit să-i trimită șampanie și un card, ar el a refuzat.
Jasso a citit cu atenție termenii și condițiile de pe siteul Cartier Mexic, unde a constatat că marca direcționează clienții către Oficiul Procurorului Federal pentru Consumator dacă au probleme cu comenzile. Potrivit The New York Times, el a depus o plângere la agenția federală de protecție a consumatorilor, invocând una dintre legile țării privind protecția consumatorilor care prevede că un furnizor poate fi dus în instanță dacă nu se respectă termenii și condițiile unei achiziții.
The Times a raportat că în urma plângerii primite, agenția a contactat Cartier pentru a ajunge la un acord. După aceea, Cartier i-a trimis lui Jasso comanda. La sfârșitul lunii aprilie, el a făcut publice pe rețeaua socială X fotografii cu două cutii împachetate, cu însemnele mărcii. Cerceii au devenit, oficial, ai lui.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Situația a fost criticată de senatoarea Lilly Téllez, care l-a acuzat pe Jasso că a profitat de Cartier și a susținut că nu ar fi trebuit să facă acest lucru „chiar dacă legea e de partea” lui. „Este mai important să fii onorabil decât să ai cercei Cartier”, a susținut ea.
După cum a raportat Times, plângerile consumatorilor împotriva companiilor care modifică prețurile produselor sunt comune în Mexic, acesta fiind cel mai probabil, motivul supărării senatoarei.
Jasso este însă încântat de achiziție și a declarat că va păstra o pereche de cercei ca amintire a acestei experiențe, iar pe cealaltă o va da mamei lui.
Editor : G.M.