Actrița Jenna Fischer, cunoscută pentru rolul Pam din serialul The Office, a fost diagnosticată cu cancer la sân

Data actualizării: Data publicării:
Jenna Fischer
Jenna Fischer, îndrăgita actriță din The Office, spune că acum se simte foarte bine

Actrita Jenna Fischer a dezvăluit că a urmat un tratament pentru cancer la sân, din luna decembrie a anului trecut. Cunoscută pentru rolul simpaticei recepționiste Pam Beesly în versiunea americană a serialului „The Office”, Jenna a declarat că acum a scăpat de cancer, după operație și mai multe runde de chimioterapie și radioterapie.

„Sunt bucuroasă să spun că mă simt minunat”, a împărtășit Jenna pe Instagram, adăugând că vorbește deschis despre tratamentul ei pentru a încuraja alte persoane să verifice semnele bolii.

„Dacă aș fi așteptat încă șase luni, lucrurile ar fi putut fi mult mai grave”, a scris ea, potrivit BBC.

Jenna, care prezintă și podcast-ul Office Ladies, a interpretat-o pe Pam în serialul mockumentary între 2005 și 2013 alături de Steve Carrell, care joacă rolul managerului regional Michael Scott.

Serialul, bazat pe un serial BBC cu același nume scris și jucat de Ricky Gervais, este unul dintre cele mai urmărite seriale de pe Netflix și se clasează în mod repetat printre cele mai populare sitcom-uri americane.

Jenna a declarat că i-a fost descoperit cancerul după un control de rutină în octombrie 2023, pe care îl amânase anterior. 

„Să văd femei postând pe Instagram fotografii cu programarea la mamografie m-a determinat să-mi fac și eu propria programare (pe care am întârziat-o)”, a scris ea.

După această programare, ea a declarat că testele suplimentare au constatat că are „cancer de sân triplu pozitiv în stadiul 1”.

Jenna a declarat că „din fericire” cancerul ei a fost depistat precoce, dar tumora era agresivă, astfel încât a avut nevoie de mai multe runde de tratament.

Ce este cancerul de sân triplu pozitiv?

Există mai multe tipuri de cancer de sân, iar unele, precum cel triplu pozitiv, sunt cunoscute sub numele de cancere pozitive la receptorii hormonali. Asta înseamnă că tumorile sunt încurajate să crească de hormoni, precum estrogenul, progesteronul și o proteină numită HER2, care se găsesc în mod natural în organism.

Aceste tipuri de cancer au o probabilitate mult mai mare să răspundă la tratamente medicamentoase care vizează acești hormoni pentru a ajuta la oprirea înmulțirii și creșterii celulelor canceroase.

În timpul chimioterapiei, Jenna a declarat că și-a pierdut părul și a împărtășit pe Instagram o fotografie din acea perioadă. Ea a declarat că este pregătită să „renunțe la perucile” pe care le-a purtat în ultimul an, adăugând că multe persoane din viața ei nu știau că urmează tratament. „Aveam nevoie de spațiu și de oameni care să nu mă considere un pacient cu cancer.”

Dar ea a subliniat sprijinul pe care l-a primit de la oamenii care știau, inclusiv de la colega ei din The Office, Angela Kinsey, care joacă rolul Angelei Martin în serial și prezintă, împreună cu ea, podcast-ul Office Ladies.

„Când mi-am pierdut părul, ea a purtat pălării la întâlnirile noastre de lucru pentru a se asigura că nu eram singura”, a declarat Jenna.

Jenna le-a spus urmăritorilor ei că va „continua să fie tratată și monitorizată” și le-a îndemnat pe admiratoarele sale: „Verificați-vă, fetelor!”.

„Tumora mea era atât de mică încât nu putea fi simțită la un examen fizic”, a scris ea, adăugând că dacă ar fi întârziat consultația, boala „s-ar fi putut răspândi”. „Dacă vi se pune un diagnostic de cancer de sân”, a scris ea, „există o comunitate care așteaptă să vă îngrijească.”

Editor : B. G.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Doi vloggeri britanici au rămas uimiți după ce au vizitat Bucureștiul. Cel mai mult le-a placut...
Digi FM
Un american și-a dus soția la un magazin din Brașov, iar imaginile sunt virale. Reacția acestuia când vede...
Pro FM
Închisoarea l-a schimbat complet pe Sean „Diddy” Combs. Rapperul „a slăbit” și „a albit” în cele trei luni de...
Film Now
Tom Hanks insistă că „e într-o formă bună”, în ciuda apariției care i-a îngrijorat pe fani. S-a zvonit că...
Adevarul
Orașul în care nu ai voie să mori. E interzis prin lege
Newsweek
Bucura Oprescu care a garantat indexarea pensiilor reconfirmată ministrul muncii. Își ține cuvântul?
Digi FM
Fiica lui Mircea Diaconu rupe tăcerea după moartea actorului: „Nu a murit de cancer de colon”
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Jennifer Lopez, fotografiată la cumpărături cu Emme, pe care a prezentat-o cu pronume neutru acum doi ani
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...