Teodorovici, despre criticile Comisiei Europene la adresa OUG 114: Cred că nu au citit ce au semnat

Data publicării:
teodorovici

OUG 114/2018 a atins foarte multe interese şi s-au plimbat foarte multe scrisori în această perioadă, a afirmat, vineri, ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, precizând că nu a văzut o astfel de rezistenţă din anii 90 până în prezent.

Teodorovici a vorbit și despre scrisoarea în care Comisia Europeană critica OUG 114 și a declarat că nu crede că cei doi comisari au citit scrisoarea înainte de a o semna. 

„Sunt grupuri ţintă care îşi susţin interesele şi s-au plimbat foarte multe scrisori în această perioadă. Interesele diferă de la caz la caz. Comisia Europeană a trimis o scrisoare, dar cred că cei doi comisari nici nu au citit scrisoarea pe care au semnat-o şi oricum subiectul pe care dânşii trebuia să îl ridice, ca doi comisari foarte importanţi la nivel european, cred că aveau o listă mare de alte subiecte de interes pentru întreaga Europă. De la modul în care se aplică regulile la nivel european, încălcarea regulilor de bună concurenţă la nivel european, modul în care sunt tratate companiile din România la nivel european şi multe alte subiecte", a spus ministrul, potrivit Agerpres

El a precizat că OUG 114 a deranjat multe interese.

„În cazul OUG 114, având în vedere rezistenţa puternică, trebuie să recunosc că nu am văzut o astfel de rezistenţă din anii 90 până în prezent cu privire la o astfel de modificare, au fost foarte multe interese atinse. Noi am avut un singur scop, respectiv să aducem pentru cei din România, firme sau persoane fizice, un cost mai mic de finanţare, nimic altceva, dar sigur că atunci când diminuezi un profit, n-o să fie nimeni mulţumit”, a subliniat Teodorovici.

El anunţase, anterior, că săptămâna viitoare va fi modificată OUG 114/2018 în Guvern, iar ROBOR va fi calculat la tranzacţiile interbancare pe trimestrul anterior.

„Haideţi să vedem ce iese în forma finală a acestei ordonanţe, după discuţiile pe care le-am avut pe diferite sectoare şi facem comparaţie ce era şi forma finală şi o să vedeţi că românii au de câştigat", a susţinut ministrul.

Potrivit acestuia, în cursul zilei de astăzi (vineri, n.r.), dacă va exista un accept din partea Consiliului Concurenţei, se va lua o decizie privind eliminarea contribuţiei de 2% pentru producătorii de energie pe cărbune.

Întrebat dacă preţul gazelor se plafonează la 1 aprilie, el a arătat că multe se mai pot face până atunci.

„Azi va avea loc o discuţie şi pe energie, şi pe comunicaţii, pentru a vedea ce vor să adauge sau să modifice la 114 şi colegii din aceste domenii. Dacă acele modificări sunt discutate şi au acceptul Consiliului Concurenţei şi al Comisiei Europene, ele vor fi incluse în noua ordonanţă. Repet: în această ordonanţă se vor regăsi acele prevederi convenite cu toţi actorii, cu discutarea lor cu Consiliul Concurenţei sau, după caz, cu Comisia Europeană, şi atât, nimic altceva. Dacă nu suntem siguri că o prevedere este în felul acesta făcută, ea nu îşi va găsi locul în ordonanţă”.

Întrebat dacă este legal faptul că firmele lui Ioan Niculae primesc gaze de producţie internă, la preţ plafonat, el a răspuns: „Mă credeţi că nici nu ştiu care sunt firmele lui Ioan Niculae şi chiar nu mă interesează ale cui sunt firmele. Firmele din România, mi-aş dori foarte mult ca român, să fie la fel tratate ca celelalte companii din afara României, din UE. Nimic altceva. Chiar nu ştiu care sunt firmele şi nici nu mă interesează ale cui sunt".

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri