Previziuni sumbre ale analiștilor financiari din România. La cât ar putea ajunge euro într-un an

Data actualizării: Data publicării:
islanda 20ar 20putea 20alege 20ca 20moneda 20dolarul 20canadian 20in 20loc 20de 20euro-9789

Încrederea în evoluţia economiei a analiştilor financiari a crescut în aprilie faţă de luna anterioară, dar este în continuare sub nivelul din perioada similară a anului trecut, aceştia anticipând totodată deprecierea monedei naţionale în 12 luni la 4,84 lei/euro şi o inflaţie de 4,15%, relatează MEDIAFAX.

În luna aprilie 2019, Indicatorul de Încredere Macroeconomică al CFA România a crescut faţă de luna anterioară cu 11,6 puncte până la valoarea de 46,6 puncte. Faţă de aceeaşi lună a anului anterior, indicatorul a scăzut cu 2,9 puncte. Această evoluție s-a datorat ambelor componente ale acestuia.

Astfel, Indicatorul condiţiilor curente a crescut faţă de luna anterioară cu 12,8 puncte, până la valoarea de 59,9 puncte. Faţă de aceeaşi lună a anului anterior, Indicatorul condiţiilor curente a scăzut cu 6,1 puncte. Indicatorul anticipațiilor a crescut cu 11,1 puncte până la valoarea de 39,9 puncte. Faţă de aceeaşi lună a anului anterior, Indicatorul anticipaţiilor a scăzut cu 1,2 puncte.

În ceea ce privește cursul de schimb EUR/RON, analiştii CFA anticipează o depreciere a leului în următoarele 12 luni. Astfel valoarea medie a anticipațiilor pentru orizontul de 6 luni este de 4,7859 lei/euro, în timp ce pentru orizontul de 12 luni valoarea medie a cursului anticipat este de 4,8481 lei/euro.

De asemenea, analiştii financiari estimează o rată a inflaţiei pentru orizontul de 12 luni (mai 2020/mai 2019) de 4,15%.

Indicatorul CFA România de Încredere Macroeconomică, a fost lansat de către CFA România în luna mai 2011 și reprezintă un indicator prin intermediul căruia asociația dorește să cuantifice anticipațiile analiștilor financiari cu privire la activitatea economică în România pentru un orizont de timp de un an.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Meteorologii anunță o lună ianuarie cum n-a mai fost în România. Vreme neobișnuită și temperaturi ciudate
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...