Vicepremierul Raluca Turcan: "Pe 6 decembrie putem intra într-o epocă a dezvoltării. Fără majoritate parlamentară nu putem face nimic"

Data actualizării: Data publicării:
Turcan Articol susținut de PNL

PNL şi-a lansat joi seară Programul de guvernare, "Dezvoltăm România", în prezenţa membrilor Guvernului şi cu participarea online a mai multor profesionişti în domeniul economic, financiar, reprezentanţi ai mediului de afaceri şi ai corpului diplomatic.

Raluca Turcan, prim- vicepreşedinte PNL şi numărul 1 pe lista PNL Sibiu la alegerile parlamentare, a prezentat obiectivele majore ale liberalilor după alegerile parlamentare pe care le-a caracterizat ca fiind un moment decisiv pentru că putem rezolva cauzele care au dus la slăbirea statului în guvernările anterioare. Educaţia, sănătatea, administraţia publică şi justiţia sunt printre sistemele publice care în opinia vicepremierului Raluca Turcan trebuie însănătoşite: "Educaţia va sta la baza dezvoltării României şi a unei Românii educate, iar cei 6% din PIB până în anul 2024, plus fondurile europene, vor merge de la construcţia de creşe şi grădiniţe, ca să ajungem la generalizarea integrării copiilor între 3 şi 5 ani în învăţământul preşcolar, până la calitatea predării, calitatea evaluării, calitatea condiţiilor din şcoală, inclusiv facilităţi pentru integrarea pe piaţa muncii."  

Turcan numeşte administraţia publică un mare sistem public suferind, iar obiectivul PNL este să avem "instituţii publice profesionalizate, deschise, transparente, fără drumuri inutile, fără suprapuneri de taxe, fără comportamente excesive, în care să fie atraşi tinerii, să fie bine remuneraţi şi îndemnaţi să participe la concursuri transparente şi corecte. În acelaşi timp, toate instituţiile care în momentul de faţă sunt sugrumate în încrederea pe care oamenii o mai au în ele, şi mă refer la Curtea Constituţională, Consiliul Legislativ, Avocatul Poporului, CNA, trebuie să ajungă să funcţioneze în interes public şi nu în interesul unei clientele politice. Pentru asta ne trebuie majoritate parlamentară."

Cuvântul de ordine în Programul de guvernare al liberalilor este dezvoltarea accelerată care are nevoie de investiţii: "De fiecare dată când spunem investiţii, spunem de fapt nivel de trai mai bun, spunem calitate superioară a educaţiei, a sănătăţii, a infrastructurii, spunem o competitivitate mai mare pentru firmele româneşti, locuri de muncă mai bine plătite, inclusiv autorităţi locale mai atractive pentru investitori. Şi opţiunea PNL pentru dezvoltare este confirmată de efortul uriaş făcut de preşedintele Klaus Iohannis, care a reuşit să atragă pentru România 80 de miliarde de euro pentru dezvoltarea din viitorii şase ani." 

Angajamentul PNL faţă de români a fost ferm încă de la preluarea guvernării în 2019, vicepremierul amintind şi că partidul său nu a ezitat să-şi asume responsabilitatea în vreme ce alţii au stat deoparte: "Aş putea spune că am salvat România în această perioadă printr-un efort comun, al tuturor. Şi alţii vor să o salveze, dar după criză, după COVID şi, dacă se poate, nu cu ei. Astăzi, angajamentul nostru ferm este să asigurăm dezvoltarea României pe următorii patru ani."

Raluca Turcan şi-a încheiat discursul cu singura condiţie pentru ca Programul de Guvernare al PNL să devină realitate: „Fără majoritate parlamentară nu putem face nimic. Eu sunt convinsă că românii vor înţelege că trebuie să continue revoluţia începută la alegerile pentru Parlamentul European, pentru Preşedinţia României, pentru aleşii locali şi că în 6 decembrie vor merge la vot şi vor vota pentru o Românie dezvoltată, pentru un viitor prosper într-o Românie europeană."

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Triplu noroc pentru aceste trei zodii în 2025. Încep anul în forță, au parte de câștiguri uriașe
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Christina Aguilera, ținta comentariilor dure: „Nu mai arată ca înainte!” Artista, acuzată că a slăbit prea...
Film Now
Tom Holland o caută periodic pe Zendaya pe Google: „Așa mă asigur că suntem bine”
Adevarul
Dacii au construit cel mai rezistent drum pavat din România. Cât va costa restaurarea lui, după două mii de...
Newsweek
Pensionarii cu pensie mică și grupe de muncă, victorie uriașă în instanță. Când iau bani mai mulți?
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un cadou total neașteptat de Crăciun. Reacția angajaților unui magazin când au găsit un șarpe în brazii...
Film Now
Ralph Macchio, onorat cu o stea pe Hollywood Walk Of Fame: „Înseamnă totul pentru mine”. Cum arată azi...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”