Video&Foto Zeci de români au fost evacuați de urgență din Liban. Un avion MApN i-a adus în țară

Data actualizării: Data publicării:
romani evacuati din liban
Nouă persoane au fost ucise într-un atac israelian care a vizat miercuri seară un centru de salvare al Hezbollah în centrul Beirutului. Foto: Facebook/Marcel Ciolacu

69 de români au fost aduși de urgență joi în țară din Liban, după ce au solicitat Ministerului Afacerilor Externe să fie evacuați. Un avion al MApN i-a preluat din Beirut și a aterizat în această după-amiază la Baza 90 de la Otopeni.

ACTUALIZARE 18:45 Premierul Marcel Ciolacu i-a întâmpinat astăzi pe cei 69 de români din Liban care au fost repatriați în țară. Este vorba despre mame cu copii, persoane vulnerabile și familiile acestora.

„Guvernul României nu lasă niciun român fără sprijin, indiferent de locul în care se află. Sunt mame cu copii, persoane din categorii vulnerabile, familii întregi pe care le aducem în siguranță, în România. Intervenția statului român este un act de normalitate, cu atât mai mult cu cât compatrioții noștri au cerut sprijinul autorităților să fie asistați pentru repatriere din Liban, țară în care există riscuri de securitate. Mulțumesc miniștrilor Luminița Odobescu, Angel Tîlvăr și echipelor Ministerului Afacerilor Externe și Ministerului Apărării Naționale, tuturor instituțiilor statului român implicate în acest efort”, a afirmat premierul Marcel Ciolacu.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Autoritățile române vor continua demersurile pentru asistarea în vederea repatrierii și a celorlalți cetățeni români și membrilor de familie ai acestora care au solicitat sprijin și se află încă în Republica Liban.

ACTUALIZARE 18.06. Românii evacuați de urgență din Liban au ajuns în țară. Aeronava Hercules cu care au zburat a aterizat la Baza 90 de la Otopeni.

Premierul Marcel Ciolacu a ajuns la baza militară pentru a-i întâmpina.


 

Vali Stan, jurnalist Digi24: „Este vorba despre un avion Hercules al Forțelor Aeriene Române care a decolat în această dimineață de la baza 90 din București, a ajuns în Beirut, acolo unde au fost îmbarcați 70 de români care au cerut să fie evacuați - au trimis solicitări către Ministerul Afacerilor Externe, iar mai apoi MAE împreună cu MApN au lucrat pentru această evacuare. Avionul se află în zbor și ar urma să ajungă astăzi înapoi în România, după care cetățenii evacuați se vor duce la casele lor sau la rudele pe care le au în țară. A fost o misiune de risc, executată de Armata României având în vedere că există în continuare riscul unor noi atacuri cu rachete în zonă. Libanul a fost și este lovit în continuare de proiectile lansate de Israel”. 

Nouă persoane au fost ucise într-un atac israelian care a vizat miercuri seară un centru de salvare al Hezbollah în centrul Beirutului, a anunțat Ministerul libanez al Sănătăţii. Alţi răniţi au fost transferaţi la spitale, a adăugat sursa.

Un responsabil al organizaţiei de salvare a mişcării şiite a declarat pentru AFP că raidul „a vizat centrul de protecţie civilă al autorităţii” din cartierul Bachoura, aflat în centrul capitalei. Jurnaliştii AFP din Beirut au auzit o explozie şi au relatat că unele clădiri s-au zguduit, înainte ca ambulanţele să se îndrepte spre loc.

Acesta a fost al doilea atac israelian care a vizat inima capitalei libaneze de la începutul conflictului dintre mişcarea islamistă pro-iraniană şi Israel, la 7 octombrie 2023. Atacul, catalogat unul „precis” de armata israeliană, a avut loc la o distanță scurtă de Parlamentul libanez.

De data aceasta, ţinta a fost mai centrală, după o lovitură israeliană care a ucis luni, în cartierul Cola, trei membri ai Frontului Popular pentru Eliberarea Palestinei (PFLP), o organizaţie de stânga laică palestiniană. Atacul, catalogat unul „precis” de armata israeliană, a avut loc la o distanță mică de Parlamentul libanez.

Citește mai mult AICI

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România acoperit de zăpadă la mijloc de noiembrie. Ninge fără oprire de....
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Cheryl Cole, solista care l-a făcut tată pe Liam Payne, îndurerată la înmormântarea cântărețului. Mesajul din...
Film Now
Selena Gomez dezvăluie cel mai bun sfat pe care l-a primit de la o femeie: „Chiar funcționează!”
Adevarul
Americanii care vor să fugă de Trump și-au găsit refugiu în Sardinia. Orașul în care o casă costă 1 euro
Newsweek
Pensie mai mare la Mica Recalculare cu o condiție. De unde poate fi luat documentul?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
Benjamin Netanyahu Foto: Profimedia
„O decizie antisemită”, acuză Netanyahu, după ce Curtea Penală Internațională a emis un mandat de arestare pe...
Digi Animal World
Un bărbat s-a deghizat în crocodil și a încercat să-i atragă atenția unui aligator adevărat. Imaginile sunt...
Film Now
Joaquin Phoenix, gesturi atente și priviri pline de iubire pentru soția lui, Rooney Mara. Discreți și...
UTV
Ethan Slater, iubitul Arianei Grande, a picat spectaculos la premiera filmului Wicked. Momentul viral care a...