SUMMITUL SECURITĂȚII MONDIALE. În Țara Galilor se va decide noua față a NATO
NATO a luat naştere, în urmă cu 65 de ani, după două războaie mondiale care au zguduit lumea. Occidentul a înţeles atunci că este nevoie de o alianţă prin care să poată fi asigurată o securitate comună, care să descurajeze şi să respingă orice formă de agresiune. Altfel spus, un garant al păcii. La acea vreme, principala ameninţare căreia trebuia să-i facă faţă noua alianţă militară era Uniunea Sovietică.
În prezent, ca o ironie, ameninţatrea cea mai mare vine tot din Rusia. După aprope două decenii în care a deplâns gloria pierdută, Moscova a renăscut parcă mai ameninţătoare ca niciodată şi începe să emită pretenţii şi să creeze tensiuni în teritorii care până în 1991 s-au aflat în sfera de influenţă a Uniunii Sovietice.
„Ceea ce s-a întâmplat prin criza recentă din Ucraina a adus sentimentul că aspecte de insecuritate sunt mai aproape de graniţele Alianţei decât ne-am fi imaginat. Deci, a adus un risc clasic, un risc din domeniul trecutului înapoi în conştiinţa opiniei publice, a analiştilor şi, într-un fel, a validat raţiunea de a fi iniţială, aceea a apărării teritoriale”, declară Sorin Ducaru, asistent al Secretarului General al NATO.
Faţă de perioada războiului rece însă, ameninţările anului 2014 îmbracă alte forme. Rusia recurge, potrivit mai multor oficiali ai NATO, la un razboi hibrid, cu exerciţii anticipate, comandouri secrete şi cu rachete trimise pe ascuns.
Pe lângă instabilitatea crescândă din Estul Europei, Alianţa trebuie să facă faţă şi ameninţărilor teroriste din zone precum nordul Africii şi Orientul Mijlociu. Gruparea Statul Islamic a semănat terore în Irak şi Siria şi ameninţă să atace ţinte şi în Occident, talibanii continuă să ameninţe securitatea şi pacea din Afganistan, iar noile cofruntări din Fâşia Gaza sunt dovada vie a fragilităţii păcii în astfel de regiuni.
În plus, avansul tehnologiei oferă teroriştilor şi celor care vor destabilizarea unor state o nouă armă - războiul cibernetic. Unele ţări investesc deja masiv în capabilităţi cibernetice pe care le pot folosi ulterior în scopuri militare. Astfel, viruşii informatici s-au transformat din simple mici probleme agasante în serioase provocări de securitate şi instrumente perfecte ale spionajului cibernetic.
În faţa noilor ameninţări, Alianţa a părut greoaie în reacţii. Tot mai multe voci au criticat răspunsul pe care, pe parcursul crizei din Ucraina, NATO l-a dat acţiunilor Moscovei, ba chiar au pus sub semnul întrebării capacitatea Alianţei de a face faţă unui conflict militar. Multe state membre cer acum reformarea NATO. Cele mai vocale sunt chiar ţările din fostul bloc comunist, Polonia şi România, care au experienţa relaţiilor tensionate cu Moscova din vremea fostei Uniuni Sovietice. În acest context, mai mulţi militari şi mai multe baze în Europa de Est ar spori sentimentul de siguranţă al acestor state. De altfel, acest punct de vedere e sprijinit şi de multe cancelarii occidentale.
„Trebuie să folosim acest summit pentru a ne asigura că NATO este pregătită să răspundă rapid oricărei ameninţări împotriva oricărui aliat, chiar şi atunci când avertismentele sunt minime. Acest lucru presupune o forţă cu cea mai înaltă pregătire care poate fi desfăşurată rapid pe teritoriul unui aliat care se simte ameninţat”, afirmă David Cameron, prim-ministrul Marii Britanii.
Un răspuns pentru partizanii reformării ar putea veni de la summitul din Ţara Galilor. Aici, pe agenda discuţiilor se va afla un aşa numit „Plan de acţiuni prompte”. Acesta cuprinde 3 componente:
- Asigurea securităţii aliaţilor pe termen lung
- Întărirea prezenţei în Europa de Est, atât timp cât va fi nevoie, întărind în acelaşi timp capacitatea de culegere a informaţiilor, de actualizare a planurilor de apărare şi de extindere a operaţiunilor de antrenament.
- Capacitatea NATO de a acţiona mai rapid şi imediat ce apar semne ale unor probleme, imediat ce se nasc conflicte.
Al treilea element ar urma să fie capacitatea NATO de a acţiona mai rapid şi imediat ce apar semne ale unor probleme, imediat ce se nasc conflicte. O soluţie, avansată de şapte state membre ale Alianţei şi confirmată de secretarul General al NATO ar putea fi o forță multilaterală de intervenție rapidă, cu cel puțin 10.000 de membri.
„Ceea ce contează nu sunt cuvintele, ci prezenţa efectivă pe teren. Fireşte, puţine lucruri în viaţă sunt permanente. Ceea ce contează este abilitatea de a ajusta şi a se adapta la această situaţie de risc de securitate aflată în plină evoluţie, extrem de rapid. Cert este că veţi vedea o prezenţă mult mai vizibilă a NATO în est”, spune Anders Fogh Rasmussen, secretarul general al NATO.
Principalele intervenţii NATO în ultimii 20 de ani
De-a lungul timpului, NATO s-a implicat militar în mai multe ţări pentru a proteja vieţile civililor. Vorbim despre intervenţia NATO din august 1995 în Bosnia şi Herţegovina care a avut ca scop subminarea capacităţii militare a Armatei Republicii Srpska.
În 1999, NATO intervine în conflictul din Kosovo printr-o acţiune militară şi lansează o campanie aeriană împotriva Iugoslaviei, conduse atunci de Slobodan Miloşevici. În urma acţiunii militare, în iunie 1999 forţele sârbe începeau retragerea din Kosovo, care a trecut sub administraţia ONU.
NATO s-a implicat şi în operaţiunile militare din Libia, la 9 zile după ce Franţa şi Marea Britanie au declanşat împotriva statului nord african operaţiunea "Unified Protector". Campania a avut ca scop protejarea civililor aflaţi sub ameninţarea unor atacuri din partea forţelor conduse de colonel Muammar Kadhafi.
În ultimii ani, Alianţa s-a concentrat pe misiuni de menţinere a păcii şi acolo unde a fost nevoie pe instruirea forţelor locale. În prezent militarii NATO desfăşoară astfel de misiuni în Kosovo şi Afganistan.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
