SPECIAL Digi24. 100 de ani. Primul Război Mondial, începutul sfârșitului pentru imperiile europene. România și-a plătit scump reîntregirea
Deceniile au trecut peste capitala Bosniei Herțegovina. Umbre întunecate s-au întins nu o dată peste acest oraș dintre munți, iar ceea ce își doresc cel mai mult azi bosniacii este pacea.
Secolul războaielor a început aici, în Sarajevo, iar cei care au aprins fitilul au fost doi oameni care nu aveau absolut nimic în comun: un student sârb și moștenitorul celui mai falnic imperiu de pe continentul european.
Două gloanțe care au provocat 17 milioane de morți. Povestea asasinatului
Ziua de duminică, 28 iunie 1914, trebuia să fie o mare sărbătoare pentru Sarajevo. Arhiducele Franz Ferdinand, moștenitorul coroanei austro-ungare, sosise în capitala provinciei Bosnia Herțegovina pentru a-și inspecta trupele. Imperiul anexase acest teritoriu cu șase ani în urmă. Măsuri speciale de securitate nu fuseseră luate, pentru că nimănui nu-i trecea măcar prin minte ceea ce avea să urmeze.
Organizația teroristă sârbă Mâna Neagră adusese șase asasini la Sarajevo, cu misiunea de a-l ucide pe Franz Ferdinand. Erau înarmați cu bombe de buzunar și pistoale și erau gata să plătească cu viața ca să atragă atenția Austro-Ungariei că vor alipirea estului Bosniei, locuit de sârbi, la Regatul Serbiei.
Ajuns în gara din Sarajevo la ora 10 dimineața, Franz Ferdinand s-a urcat, alături de soția sa, prințesa Sofia, într-o mașină decapotabilă și a pornit spre Primărie.
De o parte și de alta a drumului, mii de oameni îi aclamau. În mulțime erau ascunși cei șase asasini.
Prima tentativă a avut loc cu doar câteva sute de metri înainte de destinația finală. Când mașina în care se afla cuplul princiar s-a apropiat, Nedelko Cabrinovic, unul din cei șase atentatori, a scos bomba din buzunar, a aprins-o și a așteptat câteva secunde. Nu suficiente însă.
Presiunea asupra sa era mare, emoțiile erau puternice. A aruncat bomba mai devreme decât trebuia și a ratat ținta. Explozibilul a căzut în spatele mașinii lui Franz Ferdinand și a rănit 20 de persoane.
Cabrinovic a băut atunci otrava pe care o avea în buzunar și s-a aruncat în apă. Însă a eșuat și în tentativa de sinucidere.
Atentatorul a fost arestat imediat, iar coloana oficială și-a continuat netulburată drumul spre Primărie.
Franz Ferdinand și-a anulat însă programul pentru ziua respectivă și a decis să meargă la spital pentru a vedea cum se simt răniții. A urcat din nou în mașina decapotabilă, dar nimeni nu îi spusese șoferului care deschidea drumul că traseul fusese schimbat. Așa că, în loc să meargă înainte, coloana a făcut dreapta pe strada Franz Joseph. A fost o manevră fatală.
Dezamagit de tentativa de asasinat eșuată, Gavrilo Princip a venit la Cafeneaua lui Schiller, azi Muzeul din Sarajevo. În timp ce-și mânca sendvișul pe care-l cumpărase, i-a văzut pe Franz Ferdinand sosind cu mașina. N-a stat prea mult pe gânduri și a ieșit afară. În stradă a găsit mașina arhiducelui blocată. A scos pistolul și a tras două focuri în direcția cuplului princiar.
Franz Ferdinand a fost împușcat în gât, iar prințesa Sofia în abdomen. Amândoi au murit câteva minute mai târziu, înainte de a ajunge la spital.
Gavrilo Princip, studentul sârb care apăsase pe trăgaci, minor fiind, a fost condamnat la 20 de ani de închisoare.
Austro-Ungaria a dat vina pe Serbia pentru asasinarea lui Franz Ferdinand, iar o lună mai târziu, pe 28 iulie 1914, a declarat război Belgradului. Așa a început Primul Război Mondial, cel mai devastator conflict armat pe care omenirea îl cunoscuse până atunci.
Viena Habsburgilor are altfel de amintiri despre război
„Cauza morţii - rană prin împuşcare. Motivul: atentat". Asta scrie pe certificatul de deces al lui Franz Ferdinand care se află acum într-un muzeu din Viena.
În iunie 1914 Viena se afla în cel de-al 66-lea an de domnie al împaratului Franz Iosef, cel care a darâmat fortificațiile orașului și a creat Ringstrasse, astăzi probabil cel mai celebru bulevard al capitalei Austriei.
Dr. Stefan Kutzenberger - curator Muzeul Leopold Viena explică: „Viena s-a dezvoltat incredibil în timpul domniei lui Franz Iosef. În 1850 (...), în aceea vreme Viena avea 500 de mii de locuitori, o jumătate de milion de locuitori. 50 - 60 de ani mai târziu, Viena va ajunge la peste 2 milioane de locuitori, a crescut de patru ori, a devenit o veritabila metropolă”.
Localnicii spun că Franz Josef ţinea rulourile trase la geamurile cabinetului său situat la etajul Palatului Hofburg din centrul Vienei pentru că nu îi plăcea felul în care arăta casa de peste drum, construită într-un stil atipic faţă de cel promovat în epoca sa în oraş. Dar „urâta” casă de peste drum avea să devină cea mai mică problemă a lui Franz Iosef.
Dacă interpretăm situaţia politica din Imperiul Austro - Ungar din momentul izbucnirii războiului, împăratul din spatele cortinei ne apare acum ca o metaforă. Conștient că un nou război va angrena de data aceasta aproape toate statele Europei, Franz Iosef a preferat să petreacă ultima lună de pace departe de Viena, lăsând deciziile importante în seama miniștrilor săi.
În primele zile după atentatul de la Sarajevo, Franz Iosef îşi avertiza colaboratorii că Rusia nu va rămâne indiferentă în cazul izbucnirii unui conflict și că acest lucru poate deveni periculos în perspectiva alianțelor active în Europa acelor vremuri. Doar o lună mai târziu, opinia împăratului avea să se schimbe.
Stephan Pumberger, istoric laq Leopold Museum Viena precizează: „Desigur, împăratul nu hotărăşte de unul singur despre război sau pace. El face parte dintr-o structură de conducere, existau multe voci... în armată în special, în Ministerul de Război de aici, din Viena, care s-au pronunţat pentru un război. Situaţia în Europa era încordată în asemenea măsură încât un război mare între cele două alianţe care au fost create în Europa era privit ca inevitabil”.
Franz Ferdinand se gândea la federalizarea imperiului. Conducere românească pentru Transilvania
România nu a fost deloc exclusă din problemele apărute în Europa anului 1914. Spre sfârşitul lunii iulie, împaratul Franz-Josef îl anunţa pe regele Carol I că a hotărât să declare război Serbiei şi îşi exprima speranța că vechea lor prietenie şi legăturile amicale dintre ei vor fi tot atâtea garanţii că României va întelege decizia.
„Regatul României era pentru spaţiul din estul Europei un partener important. Se încearcă, ambele părţi încearcă să atragă România într-o parte sau în cealaltă. Era important, pentru că se dorea împiedicarea prelungirii frontului de est peste o lungime de 500 de kilometri. Acest lucru s-a întâmplat în 1916 şi România a intrat în război de partea Antantei”, arată Stephan Pumberger, istoric la Leopold Museum din Viena.
Instalat în Palatul Belvedere încă din 1896 din ordinul împăratului Franz Josef, moștenitorul tronului Franz Ferdinand planuia la rândul lui reformarea imperiului.
Pornind de la ideea lui Aurel Popovici, un avocat de origine română din Lugoj, arhiducele Franz Ferdinand dorea federalizarea Imperiului Austro-Ungar ce urma să fie compus din 15 state autonome, constituite pe principiul naționalitații. Între aceste state se număra și Transilvania care urma să aibă o conducere românească.
„Tema aceasta a federalizării a fost discutată, într-adevăr, de Aurel Constantin Popovici, dar a fost discutată şi de alţi intelectuali din monarhia austro-ungară, între alţii de austriacul Karl Renner şi de maghiarul Jászi Oszkár, deci e o temă în jurul anilor 1900 foarte frecventată, nu numai de intelectuali, dar şi de cercurile politice”, explică istoricul Victor Neuman.
„Tensiunile din interiorul acestui conglomerat de popoare, în care nu ne gândim numai la vorbitorii de limba română, ne gândim la Boemia, ne gândim la Ungaria, ne gândim la Balcani, erau atât de mari, încât aceste încercări făcute cu jumătate de inimă ale lui Franz Ferdinand nu ar fi ajuns, după părerea mea, să evite o cădere a monarhiei sau a acestor forţe centrifuge ale diferitelor naţiuni din toate părţile monarhiei”, spune Stephan Pumberger, istoric la Muzeul Leopold din Viena.
Franz Josef nu a apucat să vadă sfârşitul războiului. El a murit în 1916 în același palat în care se şi născuse, cu 88 de ani mai devreme, palat ce adăposteşte astăzi Muzeul Schonbrunn. Nu a apucat să vadă nici destrămarea Imperiului Austro-Ungar, acţiune care a împlinit astfel în mod radical planurile nepotului său Franz Ferdinand.
Primul Război Mondial. Reconfigurarea Europei
17 milioane de morţi şi peste 20 de milioane de răniţi. Acestea au fost costurile umane ale uriaşei confruntări militare de acum un secol. Patru ani de lupte crâncene, care au modificat fundamental, nu doar harta Europei, ci şi mentalitatea întregii umanităţi.
Europenii au avut parte de sunetul asurzitor al exploziilor - şi nu doar ei - timp de patru ani, între 1914 şi 1918, în cea mai mare înfruntare militară cunoscută de omenire până atunci. Scânteia care a pornit Marele Război, aşa cum i s-a spus atunci, conflictul moncnit care opunea de câteva decenii marile puteri ale momentului a fost atentatul de la Sarajevo. La 28 iunie 1914, arhiducele Franz Ferdinand, moștenitorul tronului habsburgic era asasinat în acest oraş de un un student sârb bosniac, membru al unui grup naţionalist. O lună mai târziu, Austro-Ungaria declara război Serbiei.
Conflictul global, alimentat de ideologiile naționaliste și ambițiile imperialiste ale marilor puteri, a cuprins mai întâi Europa. De o parte, Antanta, născută din interesele comune ale Marii Britanii, Franţei şi Rusiei. De partea cealaltă, Puterile Centrale - adică Germania, Austro-Ungaria şi Turcia.
Italia s-a alăturat Antantei în 1915 , în timp ce România, şi ea iniţial neutră, a intrat în război în 1916, de aceeaşi parte. Regele Ferdinand al Românei a avut tăria de a trece peste originile sale germane, ca prinţ de Hohenzollern, şi a urmat interesele naţionale, care cereau alipirea Ardealului la Vechiul Regat.
În 1917, Antanta a primit un sprijin esenţial - Statele Unite ale Americii au intrat în lupta contra Puterilor Centrale. Washingtonul a trimis două milioane de soldaţi pe fronturile din Europa.
Un an şi jumătate mai târziu, în zorii zilei de 11 noiembrie 1918, o delegaţie germană s-a întâlnit cu reprezentanţii Aliaţilor, într-un tren, în pădurea de la Compiegne, în nordul Franţei. Acolo, cele două tabere au semnat acordul de încetare a ostilitaților. Armistiţiul a intrat în vigoare la ora 11.
Pacea oficială s-a mai lăsat aşteptată până în 1919-1920, odată cu semnarea Tratatelor de la Versailles, Saint Germain şi Trianon. Adevărate certificate de deces pentru patru imperii seculare - german, otoman, austro-ungar şi rus. În egală măsură - certificate de naştere pentru noile state naţionale aparute pe harta Europei Centrale și de Est.
Pe de altă parte, dacă America şi-a afirmat astfel statutul de putere la nivel mondial, România Mare l-a câştigat pe cel de putere regională în sud-estul Europei.
Sarajevo, orașul care încearcă să uite 100 de ani de războaie
Dacă Balcanii au fost supranumiți butoiul cu pulbere al Europei, atunci Bosnia-Herțegovina a fost, fără îndoială, partea cea mai inflamabilă a sa. Fiind de secole un teritoriu de graniță, această țară a cunoscut unele dintre cele mai sângeroase conflicte armate de pe continent. Nu întâmplător butonul care a declanșat Primul Război Mondial a fost apăsat în Sarajevo, capitala Bosniei-Herțegovina.
După un secol de războaie, bosniacii par să-și fi găsit, în sfârșit, pacea. Au învățat să transforme moartea în artă și să o vândă turiștilor străini veniți în căutarea unui tărâm exotic și a scânteilor care au aprins de atâtea ori butoiul cu pulbere al Europei. Din obuzele tancurilor care au semănat distrugere la mijlocul anilor 90 fac ornamente, iar din cartușele mitralierelor confecționează suveniruri: pixuri, brelocuri sau jucării. Dacă în urmă cu un secol aici a fost deschisă cutia Pandorei din care a ieșit cel mai groaznic război văzut până atunci de omenire, iar în urmă cu 20 de ani aici era iadul pe pământ, Sarajevo este astăzi un oraș care, deși nu a uitat, încearcă să ierte.
Bosnia a fost mereu un teritoriu aflat la răspântii: la răspântii de imperii, la răspântii de religii, la răspântii de popoare. Pe aceste pământuri trecea granița dintre Imperiul Roman de Apus și Imperiul Roman de Răsărit, iar apoi dintre Imperiul Otoman și cel Austro-Ungar. Aici s-au ciocnit violent catolicii cu ortodocșii, iar mai apoi au venit și musulmanii.
Dar imperiile s-au prăbușit, iar tensiunile religioase violente s-au transformat în conviețuire pașnică. Asupritorii de altădată au devenit membrii unei societăți cosmopolite. Bisericile ortodoxe sunt despărțite de catedralele catolice sau de moscheile musulmane doar de terasele barurilor și cafenelelor la care bosniacii, sârbii, croații și turiștii străini beau și mănâncă împreună.
Urmele celui mai recent conflict din Bosnia, cel de la mijlocul anilor '90, au rămas însă ca niște cicatrici pe chipul oraşului. Clădiri distruse de bombardamente se întâlnesc la tot pasul în centru.
Iar cimitirele noi, cu morminte încă proaspete și prea multe pentru micul oraș dintre munți, sunt străjuite de zeci de mii de monumente funerare în formă de gloanțe, amintire a morții scuipate din gura țevilor de tun și a mitralierelor. 150.000 de oameni și-ai pierdut viața între 1992 și 1995, când sârbii au năvălit în Bosnia-Herțegovina. Bosniacii au murit atunci apărându-și și reușind să-și păstreze independența proclamată odată cu destrămarea Iugoslaviei, la începutul anilor 90.
După un secol de războaie, bosniacii au întrezărit, la final de mileniu, luminița de la capătul tunelului. Este pace azi în Balcani, este liniște și în Sarajevo. Războaiele se mai poartă doar pe tabla de șah.
Centenar marcat de un aflux de turiști
Centenarul asasinatului de la Sarajevo a adus în capitala Bosniei şi Herţegovinei mii de turişti care au venit special pentru acest eveniment. Unii sunt chiar pentru prima dată în Sarajevo şi se declară încântaţi de frumuzeţea acestui oraş. Autorităţile, dar şi instituţiile de cultură au pregătit o serie evenimente care să marcheze o sută de ani de la momentul care a dus la începerea Primului Războiu Mondial.
Reporterul Digi24 Cristian Citre a surprins vocile cosmopolite ale orașului:
„Sunt din Danemarca. Sunt aici pentru că se împlinesc o sută de ani de la asasinat. Îmi plac această ţară şi acest oraş”.
„Sunt din Washington. Întotdeauna am fost interesat de Sarajevo şi mereu am vrut să vin aici. Ascultam la un post de radio clasic din SUA şi am auzit că Orchestra din Viena va cânta şi am spus că este cel mai bine să vin acum”.
Un ghid le explică turiștilor: „Există cafeaua de conversație, dar a treia ceașcă înseamnă La revedere!. Așa că, dacă cineva vă servește cu trei cafele, cea din urmă înseamnă că îți spune politicos că e timpul să pleci acasă. Toată lumea de aici folosește doar râșnița manuală de cafea. Niciodată o râșniță electrică. Toată lumea vă va spune că râșnița electrică strică gustul cafelei”.
„Suntem din Zagreb. Eu şi prietenii mei din alte ţări ne rugăm la Sarajevo, ne rugăm pentru pacea dintre naţiuni”.
„Suntem din America, Atlanta, Georgia. El a vrut să vină. Am vrut să fim aici pentru aniversare asasinatului.
Sunt foarte mulţi turişti, suntem surprinşi”.
„Locuiesc în America acum. Iubesc Sarajevo, îmi lipseşte foarte mult. Îi spuneam pritenei mele că Sarajevo este cel spectaculos oraş din lume”.
„Sunt din Bosnia-Herţegovina şi particip la o conferinţa internaţională organizată de Europa despre o sută de ani de la asasinat”.
Ceremonii la Ypres
foto: presidency.ro
Liderii europeni au marcat o sută de ani de la izbucnirea Primului Război Mondial printr-o ceremonie solemnă la Ypres, în Flandra, nordul Belgiei. La începutul secolului XX, Ypres s-a aflat la doar opt kilometri de linia frontului, în raza tunurilor germane. Oraşul a fost distrus complet.
În centru se află Muzeul. Aici sunt poveștile celor mai sângeroase bătălii din Primul Război Mondial, bătălii care s-au petrecut în această localitate. Aici au fost testate primele arme de distrugere în masă. Numele de iperită de aici se trage. Au murit în fiecare bătălie mii de soldați. Orașul a fost distrus în totalitate și a fost nevoie să fie reconstituit din temelii, iar acum în oraș, dar și în jurul său sunt nu mai puțin de 150 de cimitire.
În anii 1920, Ypres a fost reconstruit. Dar s-a păstrat arhitectura iniţială, astfel că astăzi arată ca un veritabil muzeu.
După Primul Război Mondial în Ypres au fost ridicate foarte multe monumente, dar cel mai important este Menin Gate. Pe zidurile acestei porţi sunt scrise nu mai puţin de 55.000 de nume ale soldaţilor britanici care au murit în Primul Război Mondial. Localnicii spun însă că poliţia descoperă în fiecare an rămăşiţele altor soldaţi ale căror nume vor rămâne necunoscute.
Poarta Menin este o filă din istoria zbuciumată a secolului XX.
„Poarta este un loc în memoria foştilor soldaţi care au murit în Ypres, care au luptat pentru noi, pentru libertatea noastră. Au pus aceasta Poartă, au pus numele lor pe acesta Poartă pentru a ne aminti de toţi eroii care au luptat pentru noi”, spune un tânăr.
Memorialul Poarta Menin a fost inaugurat în 1927. Acesta este decorat cu plăci uriaşe din marmură, pe care sunt gravate numele a peste 55.000 de soldaţi şi ofiţeri ale căror morminte nu au putut fi identificate, dar şi a 30.000 de soldaţi dispăruţi în Primul Război Mondial.
Majoritatea victimelor comemorate la Poarta Menin au murit în 1917, în timpul atacului germanilor împotriva britanicilor, primul în care au fost folosite gaze otrăvitoare.
Emil Hurezeanu: România și-a plătit Unirea
„România şi-a plătit unirea de la sfarşitul Primul Război Mondial, iar preţul nu a fost nici pe departe unul mic, spune analistul Emil Hurezeanu.
Și românii au murit mulţi. Românii şi-au plătit Unirea. S-a spus că au avut noroc că Franţa a intervenit în ultimul moment, că au venit şi germanii şi că noi trebuia de fapt să pierim. Știţi câţi oameni au murit din vechiul regat? 800 de mii de români, asta înseamnă 10 la sută din populaţia de atunci!
Ferguson dă o statitstică a morţilor, între 15 şi 49 de ani aveau oamenii trimişi pe front şi acolo, la nivelul combatanților, au murit 13% din populația combatantă. Pe locul 3 sau 4 la pierderi suntem noi în Primul Război Mondial. Deci, dacă mai spune ceva că nu am plătit cu sânge şi cu sacrificii pentru Transilvania...şi nu e contabilizată nicăieri pierderea românilor care au luptat dincolo de Carpaţi şi care nu au fost trimişi în general să lupte împotriva românilor din vechiul regat, ci undeva pe fronturile din Italia şi din Galiţia.
Profesorul Ion Bulei, care e un mare specialist, mi-a adus aminte de celebra zicală a lui Clemenceau, care e omul care controlează pacea de la Versailles şi care nu ne era foarte favorabil, dar până la urmă a mers. Și care a spus: îmi ridic pălăria în faţa poporului român şi mi-o pun înapoi în fața conducătorilor lui. Pentru că sacrificiul ăsta de 800.000 de oameni, în situația în care România e ocupată şi pierde războiul până la urmă. Dar dacă oamenii politici români au pierdut războiul, în timp ce românii de pe front l-au câștigat, oamenii politici români au câştigat pacea. Pentru că la Versailles, în mod extraordinar, cu regina Maria, cu Brătianu, cu relațiile în Marea Britanie prin soţia lui Tache Ionescu, prin toate manevrele înaltei aristrocrații şi cu regina Maria în principal, care era şi englzoaică, şi rusoaică, şi deşteaptă, şi frumoasă şi l-a zăpăcit de cap şi pe Clemenceau, dar mai ales pe Wilson. Scrie el că atunci când apărea Maria, era emoţionat şi „în loc de 4 - 5, cât se anunţau românii, veneau vreo10 şi îi primeam la cină cu gândul să le refuzăm toate doleanţele şi le mai dădeam şi ceva în plus când plecau, în urma discuţiilor”. Deci a fost o bună constelaţie”, a conchis Emil Hurezeanu.
Sâmbătă, la Digipedia, de la ora 21:00, puteţi urmări filmul „The Pity of War” - „Păcat de acest război!". Este un documentar realizat de Niall Ferguson pentru BBC, în 2014. Niall Ferguson este unul dintre cei mai cunoscuţi istorici ai lumii anglo-saxone, profesor la Oxford, Harvard şi London School of Economics.
Invitatul lui Emil Hurezeanu la Digipedia este istoricul Ion Bulei.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
