Cu sacul plin cu buletine de vot în spate și cu o voință de fier, membrii comisiei au urcat treptele care duc în satul Ineleț. Două ore le-a luat drumul până în cătun.
„Mă așteptam să fie mai anevoios, mai greu, dar bine, o să mergem la oamenii de pe satele izolate de pe Valea Cernei”, spune Daciana Valușescu operator calculator.
„Sat cam la capătul scărilor și vot în rezervație. Merită pentru că fiecare om trebuie să își exprime dreptul la vot, nu trebuie să îi..să le luăm acest drept al lor”, spune Ionel Boaru, agent șef de poliție.
Pe unii localnici însă, efortul membrilor comisiei nu i-a convins să își exercite dreptul la vot.
„La vot? Mergem, numai să nu plouă. Dacă plouă? Dacă plouă stau în casă, eu sunt bolnav să se ducă alții, tineretul să voteze”, spune un localnic.
Sătenii trăiesc rupţi de lume, iar singura cale pentru a ajunge acasă, în vârful Munților Cernei, este o scară veche de 40 de ani, sprijinită de versant. Drumul care duce către patru sate din Caraş-Severin e lung, de trei ore pe cal şi de o zi şi o noapte pe jos, aşa că oamenii preferă să rişte şi să urce pe scara subredă. Ei nu au văzut în viaţa lor un medic venind la ei, iar poştaşul ajunge doar o dată pe lună.
Ineleț, Scărișoara, Cracu Mare și Țațu sunt cele mai izolate sate din județul Caraș-Severin. În total, aici trăiesc în jur de 100 de oameni.
Satul Ineleț este considerat o raritate în România, fiind una dintre puținele localități din țară în care se poate ajunge doar urcând pe scară.