RAPORT DE ȚARĂ. Sibiul, județul unde o masă e un spectacol culinar

Data publicării:
15032013 20m 20sibiu 20papa-55022

Sibienii ştiu să trăiască bine, dar, mai ales, să mănânce bine. Restaurantele cu specific sunt unul lângă altul mai ales în centrul istoric al oraşului, în Piaţa Mare şi Piaţa Mică.

Unul dintre cele mai renumite restaurante din Sibiu este Hermania, unde se servesc mâncăruri gătite după reţete vechi săseşti.

Satele de oieri din Mărginimea Sibiului oferă un adevărat spectacol culinar ori de câte ori li se oferă ocazia. De obicei în cadrul târgurilor tradiţionale organizate la sfârşit de săptămână în pieţele sibiene sau în supermarketuri.

Vestita telemea de Sibiu, brânza de burduf, cârnaţii, muşchiuleţiul, pastrama de oaie sau de porc nu-i lasă niciodată indiferenţi pe cei care vin la astfel de târguri. Mai ales când fete frumoase, îmbrăcate în costume populare, stau în spatele tarabelor cu bunătăţi. Nici de aici nu lipsesc mâncărurile săseşti, mai ales vestitele lor dulciuri, dintre care se remarcă hencleşul, un fel de plăcintă cu brânză dulce şi stafide.

„Noi producem plăcinte tradiţionale săseşti, reţete vechi, culese de la bătrânii de pe sate, reţete unele chiar peste două sute de ani”, explică Viorel Mistreanu, comerciant de produse tradiționale săsești.

Un loc aparte şi cu totul special în Sibiu îl ocupă Cafe Wien, o cafenea în care, aşa cum îi spune şi numele, se respiră aer vienez. Amplasată într-o clădire veche de secole, Cafe Wien oferă şi o perspectivă unică asupra Sibiului: o latură a sa dă spre Sibiul de sus, iar cealaltă spre Sibiul de jos.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri