RAPORT DE ŢARĂ. „Război” moldav pentru capitala de regiune: Iaşi sau Neamţ?
Sanda Nicola i-a avut invitați, printre alții, pe primarul din Piatra Neamț, Gheorghe Ștefan, pe actrița Draga Olteanu Matei și pe alpinistul Constantin Lăcătușu.
Un juriu special, găzduit de Dan Suciu, în studioul Digi24 de la Bucureşti, a făcut o evaluare a celor două județe. Iașul a câștigat disputa, cu 70-68.
La final, Emil Hurezeanu a analizat, în duplex cu Cosmin Prelipceanu, cele mai importante evenimente ale zilei.
Citește și RAPORT DE ȚARĂ. Confruntarea finală între județele Iași și Neamț
RAPORT DE ȚARĂ. Ce cred ieșenii despre regionalizare
RAPORT DE ȚARĂ. Ce cred nemțenii despre regionalizare
Votează-ți județul și comentează pe forum în secțiunea specială „Raport de țară”
Gheorghe Nichita: Cred în proiectul regionalizării
Iaşului nu-i lipseşte absolut nimic pentru a fi capitală de regiune, a declarat edilul municipiului, Gheorghe Nichita.
Este un oraş naţional, i-a dat acestui popor tot ce înseamnă azi România, a susţinut primarul, care a adăugat că regionalizarea ar însemna o mai bună gestionare a banului.
„Noi, din regiunea Moldovei am atras 100% din fondurile europene, pentru că aici sărăcia este mare. (...) În foarte multe proiecte însă nu există coerenţă, mai ales pentru că gestiunea banilor nu se face la nivel local. Când discutăm de regionalizare, discutăm de drepturi egale la nivelul regiunii, fie că eşti la marginea Botoşaniului, fie că eşti în centrul Iaşului.
Pol de creştere în regiunea Nord- est este Iaşul. Poli de dezvoltare sunt Suceava şi Bacăul. Bacăul are un potenţial economic pentru viitor. Dar zona Botoşani, Iaşi, Vaslui şi Suceava au terenuri foarte multe. Zona de turism foarte importantă sunt Neamţ, Suceava şi iaşi ”, a spus primarul.
Regiunea e foarte importantă pentru că discutăm de lucruri pe care le discutăm foarte bine aici, a declarat Nichita.
Oamenii trebuie să se aştepte de la regionalizare la colaborare şi unitate, a subliniat edilul.
Pe de altă parte, scriitorul Liviu Antonesei, profesor la Facultatea de Psihologie a Universității A.I. Cuza, a venit cu argumentul brandului local în susținerea candidaturii Iașului.
„Iașul însuși e un brand local în sine, nu cred că trebuie să îi mai lipești o frunză, ceva. Statutul său de capitală istorică până la jumătatea secolului trecut și, apoi, de capitală culturală a României, constituie un brand”, a spus Antonesei.
Gheorghe Ștefan: „Să fim realiști, capitala trebuie să fie la Iași”
Primarul orașului Piatra Neamț este de părere că Iașul trebuie să fie capitala regiunii de nord-est și nu orașul pe care îl conduce.
„Trebuie să fim realiști, capitala regiunii trebuie să fie la Iași. Este orașul cel mai dezvoltat, este fosta capitala a Moldovei, este mai dezvoltată și din punct de vedere tehnic. Aș putea să spun că cel mai îndreptățit ar fi Piatra Neamț, dar trebuie să fiu corect, nu pot spune niște lucruri pe care Piatra Neamț nu ar putea să le susțină”, a precizat Gheorghe Ștefan.
În ceea ce privește alegerea guvernatorului, Gheorghe Ștefan s-a declarat de nemulțumit de o eventuală alegere a acestuia prin votul consilierilor locali sau al primarilor: „Un guvernator ar trebui ales de fiecare cetățean din regiunea respectivă, ca să-i dea legitimitate. Gheorghe Nichita este un om capabil, care ar putea conduce regiunea. Eu nu-mi doresc și nu voi candida”.
Draga Olteanu Matei: „O să mă duc la referendum și o să votez cu Iașul”
Actrița Draga Olteanu Matei a spus că s-a îndrăgostit de Piatra Neamţ în urmă cu 45 de ani, atunci când l-a vizitat pentru prima dată. De atunci, a simţit mereu o atracţie inexplicabilă către oraşul de sub Pietricica. Cu toate acestea, actrița este de aceeași părere cu primarul Gheorghe Ștefan: Iașul trebuie să fie capitala regiunii.
„M-am îndrăgostit de Piatra Neamț în 1958, când am venit prima dată aici. Soțul m-a luat de mână și m-a adus aici, în Rai. E o forță în această zonă, o forță pe care locuitorii acestor meleaguri o cunosc foarte bine. Este un loc care îți dă energie, te lecuiește. Eu zic că este orașul de viața lungă. Cred că aceste locuri emană niște unde care îți dau tărie. De când am venit prima dată aici, am simțit mereu nevoia să mă întorc aici, e o atracție inexplicabilă. Mi-ar plăcea foarte mult ca Piatra Neamț să fie capitala regiunii de nord-este, că am și eu patriotismul meu local, dar de când știu eu, capitala Moldovei a fost Iașul. De ce să stricăm un lucru bun? O să mă duc la referendum și o să votez cu Iașul”, a spus Draga Olteanu Matei.
Deși a spus că nu o interesează politica, Draga Olteanu Matei a glumit la finalul intervenției și nu și-a putut stăpâni curiozitatea: „Cui i-a dat prin cap să facă treaba asta cu regionalizarea?”. „Guvernului”, i-a răspuns Sanda Nicola. „Guvernului? Băieților ăstora tineri pe care eu îi iubesc?”, s-a mirat actrița.
Alpinistul Constantin Lăcătușu: Potențialul turistic al Neamțului trebuie exploatat mai mult
Primul român care a ajuns pe Everest, alpinistul Constantin Lăcătușu, a vorbit despre motivele pentru care a ales să trăiască în Piatra Neamț. „Revin aici pentru că mă simt, bine, este un oraș cu un spirit tânăr, are ceva care îl animă. Nu cred că aș putea să trăiesc în altă parte", a spus alpinistul.
El a admis însă că potențialul turistic al zonei era mai bine exploatat înainte de 1989. ”Au fost ani în care totul a mers în jos pe plan economic, dar, acum, panta este ascendentă. Viitorul locului ar fi turismul”, a conchis Constantin Lăcătuşu.
- Etichete:
- iasi
- campanie
- neamt
- regionalizare
- raport de tara
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News