RAPORT DE ȚARĂ. Economia Scorniceștiului, întreținută acum de fabricile de confecții

Ambiţia lui Nicolae Ceaușescu de a transforma sătucul său natal într-o mare urbe a lăsat urme încă neşterse pe faţa oraşului. Paradoxal însă, Scornicestiul devine oraş abia în 1989. După mai bine 20 de ani de când protectorul său nu mai este, localitatea încă nu şi-a regăsit ritmul şi e ruptă între viaţa citadină şi cea rurală.

„Din păcate, suntem un paradox, un oraş care are 13 sate şi o suprafaţă de 16.800 de kilometri pătraţi, cât Bucureştiul. Este aproape imposibil de a rezolva în câteva luni sau în câţiva ani ceea ce nu s-a reuşit în 24 de ani. Dar suntem optimişti”, afirmă Cătălin Davidescu, primarul Scorniceştiului.

Industrializarea forţată a Scorniceștiului s-a făcut pe repede înainte. Comuna trebuia să aibă de toate. Aşa au apărut fabrici de confecţii, de bere, conserve şi de fabricare a pompelor pentru autoturismele Dacia. Din toate nu mai există decât cele de industrie uşoară. Şi alături de acestea alte aproape 30 de firme mici care produc exclusiv pentru export.

„Din păcate, imediat totul s-a transformat. În acest moment, Scorniceştiul trăieşte doar prin industria uşoară, mă refer la textile, şi aceasta aflată într-o perioadă de regres”, mai spune edilul.

Statistic vorbind în acest moment oraşul e susţinut de munca femeilor. Nici această muncă nu este plătită foarte bine, doar câteva sute de lei pe lună.

Votează-ți județul și comentează pe forum în secțiunea specială „Raport de țară”

„La noi, confecţiile. Şi astea, prea puţin. Erau mult mai multe şi mergeau mult mai bine. Acum, abia dacă mai găseşti un loc de muncă”, spune o localnică.

„Cele care erau vechi nu mai merge niciuna. Ce s-a ales? Praful, ruine, sunt dărâmate”, spune un alt localnic.

„Eu am avut 120. Mai suntem 48, fiindcă majoritatea femeilor, care era baza de lucru, au mers în alte ţări, după un lucru mai uşor”, spune Aurel Neguţ, administratorului unei fabrici de confecţii.

Ambiţiile lui Nicolae Ceaușescu n-au fost numai economice. Sătucul avea înainte de 89 muzeu, cinematografe, bibliotecă, şcoli şi licee. Muzeul şi cinematograful s-au închis. Şcolile s-au comasat, iar liceul este grup şcolar agricol. Dar a existat şi un moment încare oamenii din Scornicești s-au opus distrugerii. În 2003 au ieşit în stradă să împiedice închiderea spitalului.

„În acest moment, spitalul este o secţie exterioară. Eu cred că acest spital, cu o conducere performantă din punct de vedere managerial, putea să reziste”, afirmă primarul Cătălin Davidescu.

Butoaie de vin ascunse în stadion

Dar poate cea mai mare ambiţie a lui Ceaușescu a fost să aibă o echipă de fotbal de elită la Scornicești. Mai mult, a construit un stadion cu 20.000 de locuri, cu mult peste populaţia oraşului, cu dotări pe care niciunul din stadioanele echipelor de tradiţie nu le avea.

Stadionul este acum o ruină. Cele 10 milioane de euro care ar fi necesare pentru renovarea sa nu sunt nici măcar un vis frumos. Tot ce mai speră actuala conducere a oraşului este să poată să mai vândă ceva din el la fier vechi.

„Se zvoneşte că ar exista şi câteva, undeva ascunse în interiorul stadionului, câteva butoaie cu vin care au aparţinut familiei Ceauşescu. Sperăm să le găsim şi să facem o reclamă acestui oraş, prin acel vin destinat familiei şi conducerii fostului club din Scorniceşti”, mai spune primarul.

Tot ce-a rămas din averea familiei Ceaușescu la Scornicești e casa memorială. Cândva simbol al oraşului, apoi punct de atracţie turistică, căsuţa mică cu două camere şi un hol a intrat în anonimat la fel ca şi oraşul. Nepotul lui Ceaușescu, Emil Bărbulescu a vrut să facă o afacere din vizitele organizate aici, dar nimeni n-a fost interesat.

Casa memorială a fostului dictator Nicolae Ceauşescu nu mai stârneşte interesul turiştilor din întreaga ţară. Ultimele persoane care au deschis uşa aceste case au venit la Scorniceşti în vara anului trecut.

Nici măcar primarul oraşului nu mai speră într-o minune. E aproape convins că orice investitor ar veni ar face cale întoarsă repede speriat de gropile de pe străzi, de lipsa canalizării şi sistemului centralizat de încălzire.