Primarul capitalei județului Călărași încearcă să găsească o justificare pentru slaba absorbție a fondurilor europene și dă vina pe fostul edil-șef. În schimb, președintele consiliului județean lucrează pentru alte proiecte, după ce a câștigat deja bani europeni.
Primăria orașului Călărași e printre ultimele administrații locale din țară la capitolul fondurilor europene. Edilul-șef susține, însă, că se desfășoară totuși câteva proiecte importante și că vor urma altele. Primăria Călărași a organizat, cu bani europeni, festivalului peștelui dunărean, cu fonduri de peste 230.000 de lei.
„Eu am preluat primăria anul trecut, am un an și o lună. Avea 0,05% fonduri europene atrase la primari... Beneficiem totuși de un proiect la nivelul municipiului Călărași, este un proiect pe fonduri de mediu, la infrastructură, apă și canal, a cărui valoare este de 30 de milioane de euro. Acest proiect se referă la îmbunătățirea calității apei, a rețelei de distribuție, a stațiilor de canalizare cu stația de epurare”, spune Ștefan Drăgulin.
În schimb, consiliul județean a atras deja 30% dintre fondurile europene disponibile pentru investițiile din județ.
„Avem pe domeniul transporturilor, pe programul regional am avut trei drumuri, care în total au făcut aproape 40 de milioane de euro, plus un proiect pe infrastructura de apă, apă uzate, de 120 milioane. Pe exerciuțiul 2007 - 2013, noi cred că ne situam undeva la aproape 300 de milioane de euro bani atrași”, explică Răducu Filipescu.
Autoritățile au în plan să atraga noi fonduri europene, atât pentru modernizarea infrastructurii, cât și pentru dezvoltarea turismului.
Campania RAPORT DE ŢARĂ Digi24
Timp de 21 de săptămâni, campania RAPORT DE ŢARĂ face radiografia României reale, în aşteptarea regionalizării. În fiecare zi, la orele 9, 13 şi 19, reporterii Digi24 transmit în direct din două judeţe ale ţării, cu atuurile şi punctele lor slabe. Susţine-ţi judeţul în campanie! Indiferent de unde ai fi, intră pe raportdetara.digi24.ro şi votează judeţul preferat.