PSD vrea să facă Guvernul: Suntem gata să conducem România. Președintele trebuie să asculte voința românilor

Data publicării:
marcel ciolacu cu mainile pe fata, suparat
Liderul PSD Marcel Ciolacu. Foto Inquam Photos / Sabin Cirstoveanu

PSD vrea să facă Guvernul și anunță că este gata să conducă România, și aduce ca argument "profesioniștii" și "programul de guvernare solid".  având program și profesio: Suntem gata să conducem România. Președintele trebuie să asculte voința românilor, spun social-democrații.

"Românii au decis că PSD rămâne principala lor speranță pentru a scoate România din criza sanitară și cea economică în care au dus-o Orban și PNL! Azi, PSD este gata să se pună în slujba țării cu o echipă de profesioniști și un program de guvernare solid! Suntem gata să conducem România cu energie, profesionalism și competență pentru a readuce țara pe drumul cel bun", transmit pe Facebook social-democrații.

PSD acuză că alegerile "au fost îngreunate de gestionarea necorespunzătoare" a pandemiei de guvernul Orban.

"Deciziile liberalilor au generat un haos inutil care a inhibat participarea populației la acest scrutin atât de important. În ciuda acestor obstacole, am îndemnat oamenii să țină cont că votul le va determina viitorul, într-un moment critic din istoria națiunii noastre. Și milioane de români au răspuns prin #vot! Românii au spus clar că doresc preluarea controlului asupra pandemiei și înlăturarea unei guvernări incompetente care ne-a pus în pericol sistemul sanitar și viețile tuturor. De aceea, aceste alegeri pot fi considerate un referendum! Președintele României trebuie să înțeleagă mesajul votului și să asculte voința românilor! Altfel, mandatul lui și al oricărei formule guvernamentale formată de Orban și partidele de dreapta va fi lipsit de legitimitate", se mai arată în postarea PSD.

După numărarea a peste 60% din voturi, PSD se clasează pe locul întâi în preferințele românilor, obținând 29,39% din voturi la Camera Deputaților și 29,83% în Senat.

Editor : Georgiana Marina

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri