POVEŞTILE CREDINŢEI. Doina Işfănoni, etnologul care duce mai departe învăţăturile ţăranului simplu

Cod roșu de vreme extremă în România. Când va lovi viscolul

„Ne așteptăm la episoade mai severe” de iarnă. Vortexul polar și ciclonul Bert, explicate de climatologi

Ciolacu, criză de furie

Paradoxul din Educație: Performanță în învățământul de stat gratuit, cu bani din donații

Repartitoarele de căldură vor fi obligatorii de la 1 ianuarie 2025

Care este legătura dintre studii și nivelul de trai

Băsescu, despre un război nuclear: Putin nu-mi dă impresia că a plecat din lumea asta / Cine crede că Rusia va ceda teritoriu se înșală

Președintele Klaus Iohannis va fi chemat în Parlament (surse)

Primele reacții ale lui Simion și Piedone după înregistrarea audio în care ce se alintă cu „Satana” și „Sătănel”

S-a născut într-o familie de oameni simpli şi şi-a legat viaţa şi cariera de credinţă şi de sufletul ţăranului român. „Credinţa, după părerea mea, este omul care doreşte să înţeleagă credinţa ca pe o completare a personalităţii, o diversificare a puterii noastre de judecată şi înţelegere între oameni, un excepţional ajutor de a fi ceea ce suntem, oameni între oameni”, spune doamna Îşfănoni.

A studiat mituri şi basme, a înţeles rugăciunile ţăranului simplu şi a găsit în inima lui răspunsuri care nu există în cărţi savante: „Foarte mulţi oameni de la ţară, oameni simpli, oameni fără instrucţie ridicată aveau o bogăţie spirituală incredibilă tocmai datorită acestei credinţe care a fost cultivată în dialogul perpetuu cu Dumnezeu.”

Citeștetoate Poveştile Credinţeipe Digi24.ro.

Când a decis să devină etnolog, Doina Işfănoni nu stia cat de important va fi ce a învăţat de la bunici şi de la părinţi: credinţa.

„Noi ne-am născut cu Dumnezeu în suflet. În familie întotdeauna s-a discutat, s-a explicat. Părinţii mei, unul venit din podişul Moldovei, tatăl, şi mama din câmpia Bărăganului, îl aveau pe Dumnezeu cu ei şi acest lucru - am şi subliniat - e o tovărăşie a fiinţei de care nu te poţi desprinde decât atunci când nu mai eşti fiinţă.”

Pentru Doina Îşfănoni, credinţa nu înseamnă doar acatiste şi lumânări, ci ţine de o înţelepciune a binelui, de o disciplină a muncii şi o bucurie a sărbătorii: „Credinţa te învaţă să fii om, te învaţă să cultivi sensibilitatea, să observi şi frunza de pe drum şi pe cea din copaci, chiar şi omul care sădeşte copacul.”

„Sărbătorile acestea ale iernii, ale Crăciunului, sunt sărbătorile familiei, ale bucuriei statului laolaltă, ale adunării neamurilor. Lumina nu se stinge, uşa nu se-nchide pentru că, indiferent cine îţi deschide uşa, o face cu gândul cel bun al vestirii”, spune ea.

Doina Îşfănoni împărtăşeşte ce a învăţat de la ţăranul simplu: credinţa este coloana vertebrală spirituală a neamului nostru.