Căpriana se află la doar 40 de kilometri de Chişinău, capitala Republicii Moldova, dar distanţa este mult mai mare dacă vorbim despre nivelul de trai. Cea mai mare problemă este lipsa infrastructurii pentru educaţie.
Singura grădiniță din Căpriana a fost închisă acum 22 de ani deoarece statul nu și-a mai permis să o finanțeze. Clădirea este acum o ruină, tencuiala se desprinde cu ușurință de pe pereți, geamurile sunt sparte, iar copiii sunt nevoiți să facă naveta în localitățile învecinate.
Nu există nici transport școlar și prea puțini părinți au mașină personală care să le permită să ajungă la cele mai apropiate grădinițe, aflate la 4-5 kilometri distanță. Raisa Glăvan, la fel ca multe alte mame, face zilnic efortul de a își duce fetele cu microbuzul la grădiniţă.
„Mama ne scoală de dimineață ca să nu întârziem la rută”, spune Adina Glavan.
„Foarte multă lume pleacă la lucru și ocupă ei locurile, noi în ultimul rând, în ultimul rând plecăm. Dacă mai rămân locuri și pentru noi ne iau șoferii, dacă nu rămânem afară și ne întoarcem înapoi acasă”, povestește Raisa Glavan.
Adevărul pe care îl învață din primii ani de viață locuitorii din Căpriana este acela că accesul egal la educație este doar o expresie frumoasă. Eventual o declaraţie de intenţie.
„Sunt copii mulți și nu putem să luăm copii de la Căpriana, dar e implementată situația în ultimul an și i-am primit, dar mi-e jale de dânșii un fel că întârzie dimineața, îi așteptăm, sunăm și vedem dacă vin le lăsăm și mâncărică”, spune Olga Sirețeanu, director școala Ciobanca.
În cei 22 de ani de democraţie nicio autoritate locală sau raională nu a găsit soluţii. Şi e greu să le explici celor 150 de preşcolari că şansa lor ar putea veni doar de la Guvern.
„E vorba de 400-450.000 de euro pentru reparațiile capitale și a infrastructurii. Ne-am adresat și la Guvern, este sumă prea mare”, declară Tudor Scutaru, primar Căpriana.
Bugetul local e prea sărac şi pentru refacerea sediului grădiniţei. De exemplu, încasările din taxe și impozite înseamnă doar 15.000 de euro anual. Turismul ar putea salva situaţia, ştiut fiind că Mănăstirea Căpriana este renumită şi căutată de turişti. Problema e accesul până aici.
„Dacă ne întoarcem câțiva ani în urmă bunișori, accesul înspre sat era un drum în formă albă care lăsa mult de dorit. Eu îmi amintesc când eram studentă, ajungea autobuzul până în satul vecin, sau până la traseul principal Chișinău-Ungheni care era, bine, restul, trebuia să parcurgem toată distanța asta pe jos”, afirmă Nina Scutaru, director Școala Căpriana.
Cu sau fără asfalt, turiştii vin. Dar comunitatea nu câştigă nimic din asta.
„Tare mulți din toată lumea vin către mănăstirea Căpriana. Și adică, cum s-ar spune, tot ce e mai gras deasupra pleacă către mănăstire, noi rămânem ca unitate fără susținere. Se duc în sat nenumărate discuții cu locuitorii, de a deschide pensiuni, chestiuni, ca lumea să înceapă a simți că avem o prioritate și anume turismul”, susține Tudor Scutaru, primar Căpriana.
Unii dintre sătenii cu spirit de antreprenori au pus pe picioare mici afaceri de agroturism. Este un început timid, dar cu mari şanse de evoluţie, dat fiind că mănăstirea figurează acum pe circuitele turistice ale agenţiilor de profil.
„Turistul care vine poate să vadă un miel cum se crește, o pasăre, poate să dea comandă să i se pregătească ceva din mielul acela sau o găină sau o rață mută, cum spunem noi, o rață moldovenească. Să o pună la grătar, adică comandă și se prepară adică în ochii lui”, spune Ion Avram, administrator pensiune.
Iar copiii din sat ne asigură, ca nişte agenţi de turism, că locul merită vizitat.
„Mie-mi place la Căpriana că sunt oameni buni, frumoși, cuminți. Oamenii te stimează și dacă ai nevoie de ceva îți dau o mână de ajutor”, spune unul dintre copiii satului.
De fapt, aici viaţa este ca în orice alt sat modest din Moldova. Localitatea nu are canalizare, multe drumuri sunt din pământ, iar tinerii merg la serviciu la Chişinău, la 40 de kilometri distanţă. Sunt lucruri despre care însă e greu să discuţi deschis, fiindcă oamenii se tem să nu strice renumele Căprianei.