Povestea Regelui Ferdinand și a Reginei Maria. Devotamentul unui neamț și al unei englezoaice față de România
Unirea, care împlineşte 100 de ani, a avut loc în timpul Regelui Ferdinand I şi a Reginei Maria, care au dat dovadă de un devotament cu adevărat regal faţă de ţară. Şterşi din memoria ţării în comunism, Ferdinand şi Maria nu au parte nici astăzi de locul pe care îl merită: abia dacă sunt menţionaţi în manuale. Digi24 le face, din nou, loc în istorie.
Unirea de la 1918 a fost posibilă datorită curajului şi profesionalismului elitelor aflate atunci în fruntea României. Politicieni, militari de carieră, profesori, ziarişti, oameni ai artelor - din Regatul României, din Transilvania, Basarabia, Banat sau Bucovina - luau parte la un proiect naţional, construit în decenii. Deciziile-cheie au venit, însă, de la cel mai înalt nivel al statului: suveranii şi primul cerc al puterii, adică liderii politici liberali şi conservatori. Negocierile externe, operaţiunile militare, gestiunea economică, urgenţele umanitare cereau energie şi efort din partea tuturor. Inspiraţia a venit tot de la vârf. Regele Ferdinand şi Regina Maria sunt cei care au dat tonul rezistenţei şi compasiunii.
De la înfrângere la cea mai mare victorie
În august 1916, România a intrat în Primul Război Mondial pentru Transilvania. Convenţia militară negociată cu Antanta de premierul Ionel Brătianu nu a fost respectată. Operaţiunile Angliei şi Franţei în Balcani au fost amânate sau au eşuat, iar pe frontul rusesc, Puterile Centrale au avansat. România a cedat în faţa unor forţe net superioare. Bucureştiul a fost ocupat de trupele germane în decembrie 1916, iar ţara a fost redusă la ... Moldova. Dar la capătul a câţiva ani cumpliţi, România a câştigat cea mai mare victorie din istoria sa: Unirea.
Ferdinand, regele-soldat, Maria – regina soră medicală
Regele Ferdinand se afla aproape tot timpul pe front, mânca în fugă, dormea puţin, lucra fără oprire ore şi ore în şir, zile şi zile la rând. Muncea de altfel mult şi în vreme de pace. Românii îi datorează enorm acestui rege erudit, curajos fără emfază, modest.
Regina Maria a înfruntat moartea în spatele frontului. Îngrijea răniţi, bolnavi contagioşi, priveghea muribunzi, negocia în Rusia şi în alte părţi ajutoare sanitare. A reorganizat reţeaua de ambulanţe, a înfruntat noroaie şi viscol. Nepoată de ţar şi de regină britanică, muncea cot la cot cu ceilalţi, era exemplu.
Nici Regele Ferdinand, nici Regina Maria nu au vreo statuie în Bucureşti. Singurele efigii ale celor doi se află pe Arcul de Triumf: regele-soldat şi regina soră-medicală.
Învățați de tineri să conducă
Devotamentul pe care un neamţ şi o englezoaică le-au arătat României nu a fost întâmplător. Şi Ferdinand, şi Maria, au fost educaţi de foarte tineri SĂ CONDUCĂ ţara. Regele Carol I, predecesorul lor în fruntea României, auster ca un ascet, muncise zeci de ani să disciplineze prin asprime, rigoare şi punctualitate proprie o serie întreagă de politicieni cu metehne balcanice şi impulsuri teoretice franţuzeşti. Tânărul Ferdinand, fiul al doilea al fratelui său, şi mai tânăra Maria erau deja excelent instruiţi în familiile lor. Dar miza educaţiei lor a fost proiectul României Unite.
Carol I, Regele Independenţei, nu a avut urmaşi. Potrivit Constituţiei, succesiunea la tron a revenit următoarei generaţii din familia Hohenzollern-Sigmaringen, în speţă nepotului de frate al regelui, Ferdinand-Victor-Albert-Meinrad Hohenzollern.
Născut la 24 august 1865, la Sigmaringen, Ferdinand avea să vină pentru prima dată în România la Încoronarea lui Carol I, la 10 Mai 1881, data la care România a devenit Regat. Întors în Germania, Ferdinand a urmat a urmat Şcoala de Război de la Cassel, apoi cursuri de Ştiinţe Politice şi Drept la la Universităţile din Leipzig şi Tubingen.
Încă din Germania, Ferdinand a învăţat româneşte cu un profesor român, a studiat literatura, istoria şi geografia teritoriilor locuite de români. Ştia pe lângă germană, şi franceză, engleză, latină şi greacă. Pentru liiceanul, apoi studentul Ferdinand de Hohenzollern, ziua începea la 6 dimineaţa şi continua cu învăţătură în ritm spartan. Prinţul nu avea bani pe mână, iar la cursuri şi în afara lor nu i se acorda tratament preferenţial. Principiiile care îi ghidau pe cei doi pedagogi, unul civil, altul militar, erau cele ale bătrânului Carol Anton, liberal-moderat, bunicul lui Ferdinand şi tatăl lui Carol I: „Nu e destul că v-aţi născut principi, trebuie SĂ MUNCIŢI ca să vă meritaţi titlul!”.
La 18 martie 1889, la aproape 23 de ani, Ferdinand a devenit oficial moştenitor prezumtiv al Coroanei, a primit titlul de „Alteţă Regală, Principe al României” şi a venit definitiv în ţară. Ambianţa de la Bucureşti şi Peleş, şi ea dominată de îndatoriri militare şi multe alte ore de studii, a fost îmblânzită de prezenţa poetică a Reginei Elisabeta, soţia lui Carol I. Aceasta, îndrăgostită de arta populară şi dornică să valorizeze cultura ţării, era înconjurată de doamne de onoare românce, fiecare cu o poveşti de familie impresionante, coborând secole în istorie. Pentru aceste femei cultivate, portul unei ii însemna şi solidaritate cu oamenii simpli, dar şi o trimitere la împărătesele Bizanţului. Se pare că şi ele purtau ii pe sub hainele lungi din fire aurite. Carol şi Elisabeta doreau să se înrădăcineze în România, dar şi să ridice valoarea culturii locului.
„Pe de o parte, ideea este aceasta a creşterii sentimentului demnităţii naţionale. Ceea ce în anii care premerg cucerirea Independenţei, stabilirea Regatului României este perfect de înţeles şi este clar că ei vin cu încărcătura lor de educaţie pe care o transferă într-un fel sau în altul asupra intelectualităţii româneşti. Pe de altă parte, modernizările încep să se petreacă într-un ritm citit atunci ca alert, pentru că era ritmul contemporan. Şi creşte şi o conştiinţă a faptului că aceste urme de cultură autentică, rurală, populară, urmează să dispară, deci ele trebuie întreţinute, trebuie arhivate. O imagine a unui monarh îmbrăcat în acest costum este o formă de arhivare a memoriei”, spune Cpdruța Cruceanu, expert și critic de artă la MNAR.
Apropierea de cercul Reginei Elisabeta a dus la o poveste de dragoste interzisă. Din fericire pentru proiectul politic al României, idila dintre Ferdinand şi domnişoara de onoare Elena Văcărescu a fost oprită la timp.
Nunta lui Ferdinand cu Maria și cei șase copii
Căsătoria din ianuarie 1893 cu prinţesa britanică Maria de Saxa Coburg Gotha, în vârstă de 17 ani, a fost, în schimb, un triumf dinastic absolut. Întreaga elită politică a României aşteptase într-o Europă monarhică multiplicarea la nivel european a dinastiei de Hohenzollern din România. Eşecul cuplului Carol-Elisabeta în a avea copii îngrijorase. Moştenitorii prezumtivi, Ferdinand şi Maria, nu aveau însă vreo problemă. Familia regală a devenit numeroasă. Bătrânul Carol I era fericit să-şi vadă nepoţii.
Viitorul rege Carol al II-lea s-a născut la 15 octombrie 1893. Imaginea celor trei generaţii de regi, răspândită în diverse formule în întregul spaţiu locuit de români, trimitea la stabilitate şi echilibru. Au urmat Principesa Elisabeta, viitoarea regină a Greciei, apoi Maria, care se va căsători cu Regele Iugoslaviei. La 5 august 1903 se naşte Prinţul Nicolae, care îl va avea naş pe unchiul său, Nicolae al II-lea, ultimul ţar al Rusiei, cel ce va fi ucis de bolşevici. În 1909, apare cel de-al cincilea copil, Ileana, iar în ianuarie 1913, micul Mircea, care a murit în toamna lui 1916 cu puţine zile înainte ca armata germană să ocupe Bucureştiul.
În aceşti ani, cum se întâmplă astăzi în lunga domnie a Elisabetei a II - a a Marii Britanii, românii aveau certitudinea că ţara este sigură şi pe mâini bune. Imaginea familiei regale nu ţinea numai de viaţa publică, ci şi de cea privată.
„Fotografiile acestea cu familia regală începuseră să fie difuzate nu ca până până la 1900, fotografie carte de visite sau cabinet pe care le cumpărai chiar de la fotograful care le făcuse, ci tipărite în formă de cărţi poştale. Şi se puteau cumpăra de la librării. Şi era foarte plăcut să fie trimise de Paşte sau de Crăciun fotografii care reprezentau pe Principesa Maria moştenitoare cu progeniturile ei, de obicei toţi îmbrăcaţi în costum popular. Există o fotografie foarte frumoasă cu Principesa, împreună cu prinţul Carol, principesa Elisabeta, Maria, Nicolae, îmbrăcaţi în păstori şi păstoriţe, pe o peluză de la Peleş”, explică Adrian Silvan Ionescu, critic și istoric de artă.
Ferdinand și Maria, controlați sever de Carol I
Căsnicia lui Ferdinand şi a Mariei nu era însă un paradis. Disciplina rigidă impusă de Carol I, atmosfera veşnic poetică din preajma reginei Elisabeta, firea taciturnă a lui Ferdinand care era şi tot timpul ocupat - în toţi aceşti ani a urcat treptele ierarhiei militare până la general de divizie -, sarcinile succesive, toate erau pentru Principesa Moştenitoare Maria tot atâtea dificultăţi. Îndatoririle legate de susţinerea şcolilor, a spitalelor, a aşezămintelor de artă erau nesfârşite. Vacanţele în străinătate, foarte rare. Când neînduplecatul Carol I permitea câte o ieşire, întotdeauna înţelept motivată, Maria strălucea. Aşa s-a întâmplat în 1896, la Încoronarea lui Nicolae al II lea de la Sankt Petersburg.
Acasă însă, Maria era supravegheată inclusiv lângă leagănul copiilor. La un moment dat îi ameninţă pe toţi că va părăsi România.
Primul care a intervenit a fost, ca şi în impasul cu Elena Văcărescu, premierul Lascăr Catargiu. Cu duhul blândeţii în vorbe şi socoteli politice în minte, boierul Catargiu îi spune Regelui să îi dea englezoaicei mai multă libertate. În definitiv, dinastia era asigurată. Aşa că prinţesa Mărioara s-a născut la Gotha, în Germania. La întoarcere, Principesa-mamă primeşte în dar o vilă în construcţie - Castelul Pelişor. În sfârşit, Maria îşi aranjează casa pe gustul ei şi nu mai împarte serile de vară cu ... socrii.
Maturitatea a dus la o neaşteptată apropriere între năvalnica Maria, colonel onorific al Regimentului 4 Roşiori, şi bătrânul Carol I. La capătul celui de-al Doilea Război Balcanic, viitoarea regină se afla în spitalele militare de campanie. Peste un an, în 1914, România decide iniţial neutralitatea în Primul Război Mondial. Înainte de a muri, în octombrie 1914, Carol I îi permite premierului Brătianu să facă primele demersuri de alianţă contra Germaniei.
În ciuda presiunilor, şi noul rege, Ferdinand I, a refuzat să se alăture Puterilor Centrale. În ecuaţia dificilă a unor decizii care sacrificau inevitabil vieţi omeneşti, Maria a fost garanţia că alegerea va fi cea corectă: de partea Angliei şi Franţei, contra Austro-Ungariei şi Germaniei, pentru Transilvania.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
