Unii copii ajung la creşe, alţii îşi petrec timpul cu bunicii sau bonele. Preocupaţi de găsirea unui loc de muncă bine plătit sau de ascensiunea în carieră, de cele mai multe ori părinţii scapă din vedere un lucru foarte important: copiii trăiesc fără atenţia lor.
Mama lui Darian este medic. Dar este şi consilier judeţean, aşa că nu-i mai rămâne prea mult timp pentru cel mic. „Având gărzi, de multe ori trec şi două zile până îl văd. Și atunci, în weekend petrecem tot timpul împreună, mergem la film, desenăm, încerc ca timpul pe care îl petrec cu el să fie calitativ”, spune ea.
În două zile pe săptămâna, Bianca îşi face timp să îl ia pe Darian de la grădiniţă. În rest, are o bonă, dar mama face eforturi mari ca să compenseze absenţa.
Mama devotată casei, cea înainte de anii 90, a suferit transformări. Femeia a devenit din ce în ce mai activă, mai orientată pe carieră, pe poziție de conducere, pe autonomia financiară. Costul se plăteşte în timp petrecut cu copilul.
Nu mai sunt de multă vreme o raritate situaţiile în care economia familiei face ca tata să fie cel care intră în concediul pentru creşterea şi îngrijirea copilului.
Responsabilitățile copiilor s-au schimbat şi ele. Timpul de joacă scade încă de la primii ani de grădiniță, când cei mici se transformă în mașini perfecte de învățare, cu programe încărcate de părinți prea ocupați să se ocupe singuri de educația lor. De multe ori, cei mici ajung înapoi acasă, seara, odată cu părintele, la ore târzii.
Specialiştii identifică două modele parentale. Unul în care mama şi tata nici măcar nu mai conştientizează faptul că nu mai petrec suficient timp împreună cu cei mici. Sunt atât de ancorați în a bifa agenda și rutina zilei, încât tot ce-și doresc este un rar moment de respiro. „Sunt studii care arată că ar fi important să petrecem în fiecare zi cu copilul nostru jumătate de oră, însă această jumătate de oră sa nu fie contaminată de verificarea temelor, de ordinea în cameră, de tot felul de reproșuri legate de ce-a făcut sau n-a făcut copilul în ziua respectivă”, explică psihologul Diana Stănculeanu.
Celălalt model este al părinților care încă resimt nevoia firească de a face lucruri împreună și ajung să planifice totul, că sa fie perfect. „Perioadele de timp împreună planificate mult și rar sunt mult mai nocive și nu-și ating obiectivul, acela de a reuni familia, ba mai mult, ne încărcăm cu stres, cu reproșuri, cu frustrări, care în concediile „perfecte” de obicei răbufnesc și ne împiedică să ne bucurăm de acel concediu perfect”, explică psihologul.