Mov Crăciun dăruieşte un viitor | Miruna, campioana naţională abandonată de mamă

Data publicării:
miruna mov craciun

Miruna şi-a dorit, de când se ştie, să fie gimnastă, iar întâmplarea a făcut ca la vârsta de şase ani să ajungă într-o sală de gimnastică aerobică. Acum este campioană naţională la acest sport. Cei care i-au fost alături sunt soţii Anton, familia la care Miruna locuieşte de mai bine de opt ani. Până să ajungă la ei nu a avut, însă, o viaţa uşoară.

Miruna a fost abandonată de mama ei imediat după naştere şi a ajuns în grija Direcţiei pentru Protecţia Copilului Bucuresti. Apoi a locuit cu mai multe familii. De opt ani se află în grija soţilor Anton. Cu ei a învăţat ce înseamnă să ai o familie şi a descoperit pasiunea pentru gimnastică.

Maricica Anton, asistentă maternală: „E un copil foarte energic, Miruna. Soţul meu a luat-o într-o zi de mână şi a dus-o la Steaua, dar era prea mare pentru gimnastică artistică şi ne-au recomandat să mergem la NEFS, la gimnastică aerobică. În februarie am dat-o la antrenament iar în septembrie a venit cu medalie. Le-a ajuns pe celelalte din urmă.”

Programul Mirunei nu este, însă, deloc uşor. Şcoala şi antrenamentele îi ocupă acum tot timpul.

Miruna Andreea Iordache: „Am antrenamente de la ora opt iar de acasă plec la şapte fără cinci. La ora 11:00 ajung acasă, mă pregătesc de şcoală şi mai ajung acasă la 18:30.”

Didin Anton, soţul asistentei maternale: „E un copil minunat. Un copil care ştie ce vrea de la viaţă. Un copil care vrea să ajungă undeva. Şi-a fixat un obiectiv şi vrea să-l atingă.”

„Asta e medalia pe care am câştigat-o în Bulgaria. Asta e medalia de la naţionala de anul acesta, iar pe asta am câştigat-o la Iaşi”, se laudă Miruna cu medaliile sale.

Maricica Anton: „Atât de multă ambiţie şi talent!”

Didin Anton: „Copilăria ei sunt acele medalii!”

La nici 14 ani, Miruna a câştigat peste 30 de medalii în ultimii patru. 24 de medalii de aur, 5 de argint şi 2 de bronz. Este campioană naţională la individual şi câştigătoarea campionatului internaţional de gimnastică aerobică din 2016, din Bulgaria.

Miruna Andreea Iordache: „Mi-am dorit foarte mult să devin campioană naţională. Am muncit foarte mult pentru asta şi mă bucur că am reuşit.”

Mădălina Ceovei, antrenoarea Mirunei: „Are nişte calităţi fantastice pentru un sportiv de talie internaţională, după cum a şi demonstrat. Este făcut pentru gimnastică. Are toate calităţile necesare pentru un sportiv de mare performanţă.”

Miruna Andreea Iordache: „Îmi place foarte mult gimnastica aerobică şi mă simt bine făcând acest sport. Îl fac pentru mine.”

Mădălina Ceovei, antrenoarea Mirunei: „A avut pe parcursul anului performanţe destul de mari şi internaţionale şi naţionale.”

În anul 2013 a obtinut primele medalii importante. Aur la Cupa de Gimnastică Arobică din Iaşi şi la Campionatul Naţional. De atunci, a continuat să iasă în fiecare an pe primul loc. A fost observată de cei de la Fundaţia Ciprian Marica şi continuă să fie sprijinită de ei şi acum.

Miruna Andreea Iordache: „La concursuri am foarte mari emoţii, dar fac tot posibilul să le stăpânesc.”

Mădălina Ceovei, antrenoarea Mirunei: „Nu rămâne decât să muncească în continuare, să vedem dacă are ambiţie să devină campioană mondială, de ce nu... Şi să ajungă la lotul naţional de seniori.”

Visul Mirunei este să-şi reprezinte ţara la cele mai importante competiţii sportive din lume. Digi24 i-a făcut cadouri, în produse şi bani, în valoare de 3.000 de euro.

În luna decembrie, la Digi24, Mov Crăciun are grija de copiii pasionaţi de ceea ce fac. Noi vă spunem poveştile lor, îi sustinem şi îi ajutăm să-şi împlinească visurile. La Digi24, Mov Crăciun dăruieşte un viitor: timp de 12 zile, 13 copii vor avea parte de nenumărate suprize în studioul lui Mov Crăciun.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri