Medic: Semnele unui AVC sunt față asimetrică, mână, picior care se mișcă greu, pacientul nu vorbește sau nu înțelege ce i se spune

Data actualizării: Data publicării:
Neuro_medical Articol sustinut de MedLife

"Accidentul vascular cerebral se tratează și în această perioadă. Pacientul este considerat suspect Covid-19, dar i se dă tratamentul corect și adecvat. Problema dată de AVC este mult mai serioasă decât problema dată de Covid-19. Cu cât se întârzie intervenția, cu atat o zonă mai mare de creier moare și nu poate fi recuperată, iar sechelele sunt în concordanță", spune dr. Bogdan Dorobăț, medic primar radiologie intervențională, la MedLife si Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti. Dr. Bogdan Dorobăț explică și care sunt semnele care trebuie să ne trimită la medic în cazul unui accident vascular cerebral și cum poate fi prevenit.

Cu ce probleme care țin de specialitatea dumneavoastră se prezintă oamenii în această perioadă?

Dr. Bogdan Dorobăț: Prezentările sunt mult mai puține față de perioada similară a anului trecut, sigur că din cauza pandemiei, din cauza ideii că se pot infecta la spital, a internării mai dificile pentru că pacienții cronici ar trebui să prezinte un test Covid-19 negativ, din cauza locurilor de internare mai puține, pentru că trebuie să păstrezi anumite reguli de distanțare. Vin cu probleme de patologie cerebrală vasculară, patologie vasculară periferică, probleme de coloana, probleme de ginecologie, oncologice, hemoragii, etc. Patologia cerebrală este urgență și este mai greu să nu te prezinți la spital. La patologia periferică, unii mai trag de boala lor, poate se prezintă mai târziu la spital sau pot fi puși pe o lista de programare. La patologia ginecologică, cum ar fi embolizarea fibroamelor uterine, se pot programa în funcție de locurile disponibile. Patologia cerebrală fiind urgență, am tratat-o mai des.

Ce este accidentul vascular cerebral?

Dr. Bogdan Dorobăț: În primul rând, ar trebui să lămurim ce este accidentul vascular cerebral. Are titulatura populară atac cerebral. Oamenii de fapt nu știu la ce spun atac cerebral, pentru ei înseamnă că e ceva cu creierul.

Accidentul vascular cerebral este de 2 tipuri : accidentul vascular ischemic, atunci când se închide un vas de sânge și care sunt majoritatea cazurilor 85 % din AVC- uri și accidentul vascular hemoragic, atunci când se sparge un vas de sânge, reprezentând celelalte 15 % dintre cazuri.

Accidentul ischemic este mult mai des întâlnit. Din punct de vedere clinic , pacientul poate prezenta relativ aceleași simptome, pentru că e greu uneori să îți dai seama dacă este hemoragic sau ischemic, de aceea pacientul trebuie să ajungă la un spital de specialitate, este văzut de către medicul neurolog și se face un examen computer tomografic care în mare lămurește problema. Ai sânge în creier, este hemoragic. Nu ai sânge în creier atunci cel mai probabil este ischemic. Pentru că, chiar dacă din punct de vedere simptomatologic, pacientul poate fi relativ similar, tratamentul este complet diferit, pentru că odată vrei să deschizi vasul de sânge care s-a înfundat și în cealaltă situație trebuie să închizi vasul de sânge care a dat sângerarea.

Accidentul vascular cerebral. La ce să fim atenți? Care sunt semnele care trebuie să ne trimită la medic?

Dr. Bogdan Dorobăț: Semnele care trebuie să alarmeze aparținătorii, pe cineva din familie, poate și pacientul, sunt foarte simple în esență, dar în același timp și este complicat să îți dai seama, să conștientizezi. Există o scală, se cheamă FAST în engleză și pe care am încercat și noi să o traducem în română.

F vine de la față, asimetria feței, faptul că a căzut colțul gurii.

A vine de la amorțeală mână sau picior pe o parte, faptul că pacientul nu își mai poate mișca mâna, piciorul sau nu le coordonează cum trebuie.

S vine de la stalcirea cuvintelor, faptul că pacientul vorbește greu sau nu vorbește deloc sau nu înțelege ce i se spune.

T vine de la timp, cu cât te miști mai repede cu atât șansele de salvare, recuperare a pacientului sunt mai mari.

Poate fi doar un simptom. În funcție de de teritoriul din creier care nu primește sânge. Dacă accidentul se petrece pe emisferul non dominant, de regulă care este emisferul drept, acolo nu este centrul vorbirii și pacientul poate să vorbească și să înțeleagă foarte bine ceea ce i se spune. Dacă este pe emisferul dominant prinde și vorbirea în general.

Reluând, pe scurt, față asimetrica, mână, picior care se mișcă greu sau nu se mișcă deloc și faptul că pacientul nu vorbește sau nu înțelege ceea ce i se spune.

Ce putem face pentru a preveni accidentul vascular cerebral în aceasta perioada?

Dr. Bogdan Dorobăț: Prevenția ține foarte mult de factorii de risc. Sintetizand, accidentul vascular ischemic poate fi dat de două patologii, patologia vasculară și patologia cardiaca.

Patologia vasculară, a vaselor de sânge, este foarte strâns legată de ateroscleroza. Dacă vorbim de ateroscleroza, factorii de risc sunt fumatul, diabetul, hipertensiunea și nivelul colesterolului plus factorii genetici. Pentru primii 4 factori normal că se pot face lucruri preventive: să nu fumam, să ne controlam tensiunea arterială și să luăm tratamentul adecvat recomandat de către medicul cardiolog, să vedem nivelul colesterolului și să mai umblăm la dietă și diabetul iarăși este o boală care dacă este tratată corect, poți cât de cât să o ții sub control.

Patologia cardiacă. Pentru că în anumite situații inima poate să bată neregulat, aceste tulburări de ritm pot forma un cheag de sânge, care poate să ajungă sus în cap și să dea problemele despre care discutăm. Pentru pacienții care știu că au probleme cardiace gen fibrilație atrială, sau alte tulburări de ritm trebuie să primească un tratament corect pe care trebuie să îl respecte. Aceasta înseamnă în mare partea de prevenție. Dacă știi că ai anumiți factori de risc, să încerci să îi controlezi.

Accidentul vascular cerebral se tratează și în această perioadă. Pacientul este considerat suspect Covid-19, dar i se dă tratamentul corect și adecvat. Problema dată de AVC este mult mai serioasă decât problema dată de Covid. Cu cât tratamentul este administrat mai devreme (tromboliza, i se da un medicament care să dizolve cheagul de sânge și în anumite situații când cheagul de sânge este mai voluminos poate închide un vas de sânge cu diametrul mare și se încearcă scoaterea lui mecanică). Cu cât se intervine mai repede, șansele de a obține un beneficiu și recuperarea sunt mai mari. Cu cât se întârzie intervenția, o zonă mai mare de creier moare și nu poate fi recuperată, iar sechelele sunt în concordanță.

Articolul face parte din campania MedLife Facem România bine. http://www.medlife.ro/facem-romania-bine/

De 26 de ani suntem alături de tine și nu ne oprim. Pentru că azi, mai mult decât oricând medicina înseamnă să te lupți prin știință și cunoaștere.

De la începuturile civilizației, frica este primul lucru care te izbește într-o pandemie. Ca să o alungăm, am luat o serie de măsuri de siguranță, am testat permanent personalul medical, ne-am asigurat că toți pacienții din clinicile și spitalele noastre sunt protejați și tratați.

Ne adaptăm continuu la prezent și ne pregătim pentru viitor. Facem România bine.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Zodiile care vor avea trei ani plini de noroc începând cu 2025. Trăiesc cea mai bună perioadă
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
O dragoste ca a lor e rară. Julia Roberts, fotografie plină de tandrețe alături de soțul ei și declarație...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...