Mătăsari, localitatea unde pe ruinele minelor nu creşte nimic: "Sărăcia ne-a adus aici şi aici murim"
Atunci când sărăcia a adus-o "aici" pe Micuţa Papuc, "aici" se transforma, dintr-un cătun prăpădit, în Tărâmul Făgăduinţei. Totul a pornit de la zăcământul de cărbune şi de la planul nebunesc de industrializare cu care comuniştii pârjoleau ţara care le încăpuse pe mână.
În anii 70- 80, mii de oameni ajunseseră să lucreze în minele din Mătăsari, o localitate mică de la 30 de kilometri de Târgu Jiu. Veniseră pentru o slujbă sigură din toate colţurile ţării. Micuţa Papuc avea patru copii şi trăia într-o sărăcie cumplită în Focşani. Aici, a luat viaţa de la capăt. Câştiga două mii de lei pe lună - la valoarea banilor de la sfârşitul anilor 80 - şi i se părea că nimic n-o să îi mai stea în cale.
Micuţa Papuc: „Am lucrat şi de noapte, făceam şi de pază, că eram din zonă, dar vezi, salariile nu le compari de atunci şi de acum”.
La începutul anilor 90, de Mătăsari încă se mai legau speranţe de viaţă mai bună. Inclusiv pentru familia Ţârlea. Mineritul era ca o promisiune pe care nimeni nu o va îndrăzni să o încălce vreodată.
Era o lume pe care aceste zeci de mii de oameni o cunoşteau şi o înţelegeau şi pe care nu şi-o puteau imagina dispărută. Pentru ei, nimeni n-a pus nimic în loc. Jean Bărbosu e de-a dreptul furios. "Aproape 30 de ani a avut un rost. Era foarte bine, era veselie, aveau toţi zâmbet pe obraz, nu zicea nimeni că nu le ajung banii, de rău, bucata de pâine o avea de la ban până la ban, acum ce pot să fac eu cu 10 lei sau 100 de lei?”.
Pentru Jean Bărbosu şi ceilalţi, veselia a dispărut în 1997, când s-au închis minele, inclusiv cele din Mătăsari.
Gheorghe Gaşpar, primarul comunei Mătăsari: „Am intrat în comunitatea europeană, n-au mai îndeplinit condiţiile de exploatare, la altele s-a epuizat zăcământul şi astăzi am rămas cu cele două unităţi de carieră”.
Miile de oameni veniţi pe Tărâmul Făgăduinţei s-au pomenit, brusc, în Locul de Nicăieri. Mulţi încă rătăcesc pe graniţa dintre vremurile în care le-a fost bine şi prezentul cu nimic bun pentru ei. Copiii lor, tineri acum, sunt la fel de derutaţi.
Mulţi au plecat deja. Comuna ajunsese, în 1989, la 12 mii de locuitori. Mai mult de jumătate au plecat.
Rămaşi fără un loc de muncă, foştii ortaci au părăsit localitatea la fel de repede cum au şi venit. Mărturie stau blocurile şi apartamentele abandonate despre care cu greu îţi poţi imagina că au fost odată locuite.
În Mătăsari, problema e că, pe ruinele minelor, nu creşte nimic. Nimic nu apare în loc, nimic nu se leagă.
În Mătăsari, aerul, străzile şi clădirile sunt dezolante. Oamenii mari sunt trişti. Doar pentru copii pare totul mai simplu. Şi, mai ales, posibil!
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
