Legi cu dedicație. Primarii scapă de incompatibilitate cu ajutorul Parlamentului

Data publicării:
casapop

Județul Constanța are cei mai mulți primari acuzați de incompatibilitate, pentru că au făcut parte din consilii de administrație și adunări generale ale societăților comerciale de utilități. Vasile Delicoti, primarul comunei Poarta Albă, este unul dintre ei. Când a fost ales, în 2008, nu cunoștea legea. A auzit de la colegii săi mai experimentați că, în general, primarii sunt cei desemnați și s-a conformat. În 2009, a ajuns membru AGA al societății de apă RAJA Constanța. A aflat despre incompatibilitatea prevăzută de lege doi ani mai târziu, când a citit, în sfârșit, actul normativ.

 „Este o lege făcută nemțește, foarte simplă, în trei cuvinte, nu lasă loc de interpretare”, spune Vasile Delicoti.

 „Așa trebuie să fie legile, să nu lase loc la nicio interpretare, tocmai asta își doresc ei, să lase loc la interpretări”, explică Adrian Moraru, director adjunct Institutul de Politice Publice (IPP).

 Șef IPP: „Nu primarii sunt cei mai buni, ci specialiștii în acel domeniu”

 Stilul nemțesc nu a prins la primari. Edilii declarați incompatibili de ANI au contestat deciziile în instanță și au cerut ca legea să fie modificată în favoarea lor. Unul dintre argumente a fost că numai primarii pot reprezenta interesele comunității în astfel de structuri. De partea lor a fost de la bun început vicepremierul Liviu Dragnea.

 „Scuzați-mă, cea mai mare legitimitate pentru o comunitate o are primarul. Noi putem trimite acolo și un șofer, este o meserie respectabilă, dar omul ăla nu are în spate niciun fel de responsabilitate, legitimite, vot”, argumenta Liviu Dragnea.

 „Asta este un argument fals, aș spune opusul declarației domnului Dragnea, nu primarii sunt cei mai buni, ci specialiștii în acel domeniu și oamenii cu experiență de management. Nu trebuie să faci tu totul, nu trebuie să dai tu cu mătura, nu trebuie să uzi tu florile, dar ești responsabil de toate lucrurile astea. (...) Prin urmare, trebuiau să desemneze niște oameni și să verifice ca acei oameni să fie competenți să ocupe acele funcții și, dacă nu erau competenți, să-i schimbe oricând”, explică Adrian Moraru.

 Directorul Institutului de Politici Publice susține că prezența în aceste structuri de conducere le-ar fi adus primarilor beneficii directe: „Agenția Națională de Integritate, chiar în colaborare cu IPP, a decoperit într-una din zece primării la care ne-am uitat conflicte de interese cu primăria sau cu aceste societăți controlate de primărie, pentru că făceau afaceri direct, nici măcar cu ocolișuri, deci nu mai făceau afaceri cu vreun frate sau ceva, direct cu firmele lor. Adică, ești la regia de transport în comun, autobuzele și troleibuzele cumpără anvelope de la firma ta. Ca să vezi, nu mai există alte firme în oraș decât firma ta”.

Membru în C.A. al societății comerciale, afaceri cu propria firmă

 Primarul din Poarta Albă susține că nu a a avut nimic de câștigat de pe urma participării în consiliile de administrație: „Avantaje personale nu există, pentru că nu suntem remunerați pentru că facem parte din Adunarea Generală, nu primim nici un fel de spor de vechime, nu ni se trece ceva în CV”.

 Directorul IPP îl contrazice: sunt puțini cei care nu au luat niciun ban, cei mai mulți au primit bonusuri de performanță și indemnizații de prezență la ședință.

 „Consiliul județean sau primăria au aprobat fonduri de salarii către acești oameni, dar ei erau la ambele capete, adică aprobau în ședința consiliului local un buget de mărire pentru niște bonusui, pe care tot o parte dintre ei și le luau din pozițiile de membri în aceste consilii de administrație”, detaliază Adrian Moraru.

Factorul declanșator  

Scandalul primarilor incompatibili a căpătat proporții atunci când ANI i-a luat în vizor pe greii politicii, precum Nicușor Constantinescu, Aristotel Căncescu, Klaus Iohannis.

 „Când s-a interesat ANI de persoana mea... Prima dată în 2009, imediat după ce am declarat că sunt dispus să sprijin un candidat la președinție și aș fi dispus să devin prim-ministru”, explică Klaus Iohannis.

 „Nici nu mă consum prea tare. Judecătorii de la Camerele de Comerț care au autorizat aceaste societăți trebuiau să zică: Aici e o incompatibilitate!”, a spus Aristotel Căncescu.

 Vicepremierul Liviu Dragnea a promis că le va face dreptate și vor scăpa de acuzații.

 Zis și făcut! Șase deputați PSD au inițiat, în noiembrie 2013, o lege care să le dea voie edililor să facă parte din consiliile de administrație ale societăților de utilități. Le-a fost suficientă o sesiune aleșilor să treacă legea prin Senat și Camera Deputaților. Actul normativ a fost votat, în iunie, de PSD, UNPR, PC, PPDD, UDMR, minorități și de cel puțin jumătate dintre liberali.

 Legea a ajuns la promulgare, iar Traian Băsescu a susținut că este încă o piedică în calea intrării țării noastre în Spațiul Schengen. România se angajase să nu modifice peste noapte legile anticorupție.

 „Va trebui să am o discuție cu factorii politici să se abțină până când se găsește o formulă convenabilă cu noua Comisie Euorpeană, în așa fel încât să nu se așeze o nouă motivație legată de funcționarea instituțiilor de anticorupție, aici ANI, și să avem o nouă amânare”, declara Traian Băsescu.

 Președintele a trimis legea la reexaminare. Deși majoritatea USD din Legislativ a sprijinit proiectul, acum niciun social-democrat nu și-o mai asumă.

 „PSD susține această lege care îi ajută pe primari să facă parte din... Am o rugăminte, sunt la guvern, am vrut să transmit un mesaj foarte clar pentru copiii care au nevoie de microbuze că am reușit să rezolv această problemă, celelalte lucruri le discutăm cu altă ocazie. Vă multumesc!”, a afirmat Victor Ponta.

 „Nu mai vorbesc nici de procurori, nici de politică, nici de Băsescu, sunt în vacanță, lăsați-mă în pace. Lumea e în vacanță!”, declara Radu Mazăre.

 Imediat după vacanță, parlamentarii vor dezbate reexaminarea șefului sattului, iar dacă-și mențin poziția inițială, o vor respinge. Așa că până la alegerile prezidențiale, primarii ar putea scăpa de stresul incompatibilităților.

Campania Legi cu dedicaţie se încheie astăzi, la ora 17.00, cu o ediţie specială, moderată de Liana Alexandru. Rămâneţi alături de Digi24 să revedeţi toate reportajele realizate in cadrul campaniei „Legi cu dedicatie”.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ceva ascuns în centrul Pământului ar putea schimba durata zilelor. Descoperirea care pune...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...