Dodon, pe primul loc în cel mai recent sondaj

Data actualizării: Data publicării:
igor dodon

Igor Dodon, candidatul socialiștilor, are șanse mari să devină președintele Republicii Moldova, potrivit celui mai recent sondaj de opinie dat publicității luni la Chișinău. 

colaj igor dodon maia sandu

Datele arată că diferența dintre cei doi va fi mai mare de zece procente. 55,6% dintre cei care se vor prezenta la urne vor vota pentru socialistul Igor Dodon, iar proeuropeana Maia Sandu ar obține 44,4% din sufragiile alegătorilor.

Sondajul a fost realizat de Asociaţia Sociologilor şi Demografilor din Moldova, iar luni este, potrivit legii, ultima zi în care mai pot fi date publicității sondaje, înainte de cel de-al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, care va avea loc duminică 13 noiembrie.

Numai 5,3% din persoanele chestionate au răspuns că nu se vor prezenta la urne în al doilea tur al scrutinului prezidenţial.

Persoanale chestionate au declarat că în primul tur au votat în proporţie de 43,2% cu Igor Dodon, 34,4% cu Maia Sandu, 5,9% cu Dumitru Ciubaşenco, 2,6% cu Iurie Leancă şi 1,1% cu Mihai Ghimpu, informează deschide.md.

Sondajul a fost efectuat în perioada 1-5 noiembrie pe un eşantion de 1.075 de persoane în 78 de localităţi din Republica Moldova. Marja de eroare este de +/- 3%.

După primul tur de scrutin, diferența dintre Igor Dodon și Maia Sandu a fost sub zece procente. Comisia Electorală Centrală a anunţat că socialistul Igor Dodon a obţinut 47,98% din voturi în primul scrutin al alegerilor prezidenţiale din Republica Moldova, în vreme ce 38,71% din sufragii au mers la proeuropeana Maia Sandu.

Înainte de primul tur de scrutin din 30 octombrie, aceeași Asociație a Sociologilor și Demografilor dăduse publicității un sondaj care arăta că socialistul Igor Dodon era cotat cu peste 40 la sută din voturi, fiind urmat de democratul Marian Lupu, cotat cu ceva mai mult de 13 procente, şi Maia Sandu de la partidul Acţiune şi Solidaritate, cu 13 la sută. Sondajul fusese realizat cu nouă zile înainte de scrutin. Ulterior, candidatul de pe locul al doilea, Marian Lupu, și-a anunțat retragerea, motivând că vrea să-i sporească șansele Maiei Sandu. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Două localități din România ating geruri la cote extreme. Se spune că este atât de frig încât până și râul...
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Cheryl Cole, solista care l-a făcut tată pe Liam Payne, îndurerată la înmormântarea cântărețului. Mesajul din...
Film Now
Selena Gomez dezvăluie cel mai bun sfat pe care l-a primit de la o femeie: „Chiar funcționează!”
Adevarul
Elena Lasconi, fotografii cu fiica ei, înainte de alegeri. „Avem multe de învățat de la copiii noștri”
Newsweek
HAOS la Poșta Română: Peste 2.000.000 de pensii, în pericol să nu fie livrate. Guvernul intervine
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
Ylva Johansson
Șefa migrației din UE a tras un semnal de alarmă cu privire la vizele rusești. Care ar fi amenințările la...
Digi Animal World
Un bărbat s-a deghizat în crocodil și a încercat să-i atragă atenția unui aligator adevărat. Imaginile sunt...
Film Now
Joaquin Phoenix, gesturi atente și priviri pline de iubire pentru soția lui, Rooney Mara. Discreți și...
UTV
One Direction, reuniti pentru a-l conduce pe ultimul drum pe Liam Payne. Imagini emotionante de la...