Digi24 în căutarea comorilor. Poveste despre petrolul românesc

Un vas uriaş încărcat cu țiței pluteşte în largul Mării Negre. De prova are legată o instalaţie sofisticată. Din impresionantul vapor se descarcă 7.000 de metri cubi de ţiţei, la fiecare oră.

„Sub geamandură sunt două furtune flexibile care se leagă de instalaţia de pe fundul mării. De acolo avem o ţeavă care merge până la uscat. Merge direct în rafinărie, sunt opt kilometri şi încă vreo trei kilometri de ţeavă pe uscat”, spune unul dintre ingineri.

Terminalul a fost construit de specialişti olandezi şi români și reprezintă o adevărată minune a ingineriei. Ţiţeiul este transportat la 26 de metri pe fundul mării prin două conducte. Acolo unde doar scafandrii şi peştii se încumetă să coboare, petrolul este purtat printr-o magistrală flexibilă spre uscat.

Construcţia a costat 150 de milioane de euro şi a fost realizată după sute de calcule ale curenţilor marini. Terminalul a fost construit ca să scurteze cu 30 de kilometri ruta tradițională prin care vapoarele descărcau petrol în portul Constanța.

Vasul filmat de noi este cel de-al 153 lea tanc petrolier care descarcă aici, în terminalul de pe Marea Neagră. Are 90.000 de tone şi 250 de metri lungime. Vaporul aduce ţiţeiul din portul rusesc Novorosirsk, după ce acesta a fost extras din Kazahstan.

„Descărcarea a 100.000 de tone de ţiţei durează ceva mai puţin de 24 de ore”, declară un inginer.

De ce România cumpără și vinde petrol

România a importat anul trecut 5,6 milioane tone de ţiţei, în timp ce a produs doar 4,1 milioane tone. Adică, majoritatea ţiţeiului care ajunge în România şi implicit la benzinăriile noastre este posibil să vină din astfel de tancuri petroliere.

Din păcate, resursele de petrol ale României se vor epuiza în următorii 10 ani, iar speranţele ni le punem în bogăția Mării Negre. Fie vom extrage petrolul de pe fundul mării, fie îl vom importa prin astfel de terminale. Petrolul reprezintă aproximativ 15 procente din exportul total al României. Adică, peste 6,5 miliarde de euro ajung în ţară din comerţul cu aurul negru rafinat. România vinde produse petroliere chiar şi unor tari care au zăcămintele uriaşe.

„Am exportat benzină în Nigeria, Emirate, în Tunisia”, afirmă Liviu Grigore, director în rafinăria Petromidia.

În 1990 România avea zece rafinării. În acest moment au mai rămas doar trei, iar aceasta este cea mai mare rafinărie din ţară. De aici pleacă în fiecare an către zeci de ţări, tone de benzină şi motorină.

În timp ce maşinile noastre consumă ţiţei din Rusia, Kazahstan sau Marea Caspică, carburanţii produşi în țara noastră ajung pe toate continentele lumii. Fără acest tip de comerţ globalizarea ar fi doar un mit, iar România ar fi cu mult mai săracă. Petrolul este cea mai căutată marfă românească la export, iar cei care o vând sunt dispuși să se lupte cu valuri de trei metri sau să se scufunde în marea îngheţată.