©FOTO: GULIVER/GETTY IMAGES
28 iunie 2016 – Trei kamikaze, probabil din organizaţia teroristă Statul Islamic, au vizat terminalul internaţional al aeroportului Ataturk, din Istanbul, ucigând cel puţin 36 de persoane şi rănind alte peste 140, au anunţat autorităţile turce.
12 iunie 2016 – O explozie în zona de check-in a principalului aeroport din Shanghai s-a soldat cu patru răniţi. Explozia de pe aeroportul internaţional Pudong, al doilea cel mai aglomerat din China, a fost provocată de artificii băgate în sticle goale de bere.
22 martie 2016 – 16 persoane au fost ucise în două atentate sinucigaşe în zona de check-in de pe aeroportul din Bruxelles. Gruparea Statul Islamic a revendicat atacul. O altă deflagraţie, produsă la scurt timp după aceea la metroul din Bruxelles, s-a soldat cu alţi 16 morţi.
7 martie 2016 – O bombă a explodat într-un bagaj pe un aeroport dintr-un oraş din centrul Somaliei. Trei persoane au fost rănite. Rebelii extremişti somalezi din gruparea al-Shabab au revendicat atacul.
28 decembrie 2015 – O maşină capcană a provocat moartea a cel puţin un civil în apropiere de intrarea din estul aeroportului internaţional Kabul. Alţi 13 civili au fost răniţi. Talibanii au revendicat atacul.
17 august 2015 – O explozie în apropiere de aeroportul internaţional din Kabul pare să fi fost provocată de o maşină-capcană. Potrivit poliţiei, un kamikaze a intrat cu maşina în poarta aeroportului. Nu s-au înregistrat victime.
21 martie 2015 – Un bărbat înarmat cu o macetă a atacat ofiţeri de la paza aeroportului internaţional din New Orleans. El a fost împuşcat şi ucis. Autorităţile au spus ulterior că atacatorul avea asupra sa o geantă plină cu cocteiluri molotov. Unul dintre ofiţerii de la pază a fost rănit uşor.
3 februarie 2015 – Două bombe au fost dezamorsate la aeroportul internaţional din Cairo. Potrivit oficialilor, una dintre bombe a fost amplasată în terminalul Sosiri al companiei EgyptAir. Cea de a doua a fost găsită în parcarea aeroportului. Nimeni nu a fost rănit.
11 decembrie 2013 – O maşină-capcană a explodat în apropiere de o poartă folosită de trupele NATO în partea de nord a aeroportului Kabul. Talibanii au revendicat atacul. Nimeni nu a fost rănit.
20 iulie 2013 – Potrivit autorităţilor, un bărbat parţial paralizat a detonat o bombă în aeroportul internaţional Beijing, pentru a protesta după ce ar fi fost bătut de oficiali publici. El a fost singurul rănit în deflagraţie.
18 iulie 2012 – O bombă a explodat la bordul unui autobuz care transporta turişti israelieni pe aeroportul Burgas, din Bulgaria. Cinci turişti şi şoferul bulgar au fost ucişi, iar alte 35 de persoane au fost rănite. În 2014, ministrul bulgar de interne spunea că este convins că gruparea şiită Hezbollah se află în spatele atacului.
27 februarie 2012 – O maşină-capcană a explodat la intrarea în aeroportul Jalalabad, din estul Afganistanului, provocând moartea a nouă persoane. Talibanii au anunţat că au atacat aeroportul, care deserveşte atât aeronave civile, cât şi militare, ca răzbunare după incendierea mai multor exemplare din Coran la o bază militară americană.
24 ianuarie 2011 – Un kamikaze s-a aruncat în aer în zona de sosiri internaţionale a aeroportului Domodedovo, din Moscova. 37 de oameni au fost ucişi şi 180 au fost răniţi. Atacul a fost revendicat de rebelii ceceni.
Sursa: News.ro