BRADUL CU POVEȘTI. În Bihor s-au ridicat cele mai frumoase biserici de lemn din România
Zeci de lăcaşuri de cult care vorbesc despre o perioadă a istoriei când oamenii nu-şi puteau face biserici zidite, aşa că lemnul era cel mai la îndemână. Întâmplător sau nu, bisericile au rezistat trecererii timpului, iar astăzi sunt o lecţie de istorie vie.
Deşi Maramureşul este ţinutul în care bisericile de lemn au făcut istorie, Bihorul este locul unde, ca prin minune, zeci de astfel de lăcașuri din lemn, unele vechi chiar şi de 400 de ani, au trecut proba timpului şi îşi primesc şi astăzi credincioşii. Făcute din lemn de esenţă tare - gorun, stejar sau fag - bisericile şi-au dovedit trăinicia în faţa vremurilor şi datorită unei mâini divine, spun oamenii locului.
Pentru că erau înconjuraţi de păduri de brazi, localnicii au pus în zidurile bisericilor şi bucăţi din copacul atât de aproape de viaţa românului.
Construite în secolele al XVII-lea, al XVIII-lea și al XIX-lea, unele biserici au fost ridicate pe structura unor lăcaşuri de cult mai vechi.
„Bradul se prelucrează uşor prin aşchiere, se ciopleşte uşor”, explică Radu Tîrnovean, artist plastic.
Cea mai veche biserică de lemn din Bihor a fost ridicată la începutul secolului al XVII-lea.
Specialiștii spun însă că lemnul folosit pentru construirea bisericilor este și mai vechi, cu cel puțin 100 de ani. Trunchiurile brazilor, martori ai atâtor povești adunate în timp, ascund însă și date pe care puțini le pot afla. De exemplu, cum arătau iernile acum patru sau cinci secole, pe când copacul încă era în pământ.
„Aici se află o istorie întreagă. Dacă este un an cu ploi mai abundente, inelul este gros. Dacă este secetă, atunci inelul anul este mai subţire. Practic, putem reconstitui toată istoria lemnulul. Lemnul poate fi datat dacă ştim sursa de unde s-a tăiat, se poate reconstitui clima din perioada respectivă”, spune Marton Venczel - cercetător la Muzeul Țării Crişurilor.
Şi pentru că lemnul era o marfă prețioasă, bisericile nu erau niciodată impunătoare. Sunt mici, spun slujitorii Domnului, pentru ca oamenii să-şi plece fruntea mai des în faţa Diviniţăţii.
„Să ne gândim puţin la ţăranii ardeleni care au făcut bisericile de lemn. Intrau aşa cu umerii aplecaţi de toate greutăţile care le aveau, şi în naos, unde e boltire şi spaţiu, îşi reluau verticalitatea şi întelegeau de unde le putea veni demnitatea şi puterea de a merge mai departe. De la Dumnezeu”, afirmă maica Iustina, de la Mânăstirea Sfintei Cruci.
Acum, operele de artă ridicate în urmă cu sute de ani trebuie îngrijite de specialişti ca de ele să se bucure cât mai multe generaţii. An de an, muzeografii lucrează pentru a salva piese de mobilier sau de decor. Şi pentru că bisericile de lemn sunt mândria bihorenilor, autorităţile vor ca anul viitor să includă lăcaşurile de cult într-un circuit turistic.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
