Aproape 14.000 de elevi din Capitală s-au prezentat, miercuri, pentru a susține proba obligatorie a profilul din cadrul examenului de Bacalaureat 2019, informează reprezentanții Inspectoratului Școlar al Municipiului București. Doi elevi au fost eliminați.
13.885 de candidați din Capitală s-au prezentat, miercuri, pentru a susține proba la Matematică sau Istorie (proba oblicatorie în funcție de profil), iar 394 au lipsit.
Potrivit reprezentanților Inspectoratului Școlar al Municipiului București, doi candidați au fost eliminați pentru tentativă de fraudă.
Peste 136.000 de candidaţi, 116.316 din promoţia curentă şi 19.771 din promoţiile anterioare, s-au înscris pentru a susţine prima sesiune a examenului.
Ultima probă scrisă din această sesiune, proba la alegere a profilului şi specializării, este programată joi, 4 iulie.