AL TREILEA MESAJ DE LA COTROCENI. Președintele se adresează politicienilor și jurnaliștilor

Data publicării:
basescu 20cotroceni 20resize 20mediafax 20foto 20razvan 20chirita-38201

Potrivit unui comunicat al Administrației prezidențiale, „domnul preşedinte Traian Băsescu le solicită politicienilor să nu-l implice în niciun fel în eventuale dispute din interiorul Uniunii Social-Liberale. De asemenea, domnul preşedinte Traian Băsescu face un apel la jurnalişti ca, atunci când primesc o informaţie neoficială care-l implică pe preşedintele României sau Administraţia Prezidenţială, să o verifice în mod oficial înainte de difuzare pentru a evita, astfel, lansarea unor dezinformări în spaţiul public”.

Reacția Administrației prezidențiale, transmisă de purtătorul de cuvânt Bogdan Oprea, vine în urma „zvonurilor, vehiculate de o parte a presei în cursul dimineţii de miercuri, 12 decembrie a.c., potrivit cărora preşedintele României, domnul Traian Băsescu, ar fi implicat în eventuale dispute din interiorul Uniunii Social-Liberale (USL)”, precizează comunicatul.

Președinția reacționează la declarații ale lui Crin Antonescu

Precizarea de la Cotroceni vine după ce liderul PNL, Crin Antonescu, a declarat aseară pentru un post de televiziune că şeful statului ar fi contactat oameni din PSD pentru a le propune funcţia de prim-ministru. Potrivit liderului liberal, demersul nu a dat roade și i s-ar fi confirmat acest lucru din „expresia” persoanei respective.„Privesc chipul oamenilor, cunosc fața omului când minte, când i-e fricã. Toți avem o experiență de viață", a replicat liderul PNL.

Copreşedintele Uniunii Social Liberale, Crin Antonescu, a mai susţinut că niciun membru al PNL nu a purtat discuţii cu Traian Băsescu.

„Singura posibilitate a domnului Băsescu de a crea, să zicem aşa, oarecare neclaritate în sânul USL. Teoretic, nu putea fi decât prin PSD. Pentru că o variantă cu cineva din PNL, în afară de faptul - trebuie să spun - nimeni din PNL nu se preta la o asemenea ipoteză, nu mergea", a spus Crin Antonescu.

Liderul liberal nu a precizat numele social-democraţilor contactaţi de Traian Băsescu, dar a exclus posibilitatea ca printre aceştia să fie Mircea Geoană sau Liviu Dragnea.

Crin Antonescu a mai spus că nu ştie dacă este vorba despre o convorbire telefonică a preşedintelui sau despre discuţii prin interpuşi.

Al treilea mesaj

Este al treilea mesaj transmis de Cotroceni după alegerile parlamentare din 9 decembrie, în condițiile în care șeful statului trebuie să înceapă consultările cu partidele în vederea desemnării unui prim-ministru.

Administrația prezidențială a precizat însă, ieri, că acest demers se va întâmpla după ce rezultatul alegerilor va fi publicat în Monitorul Oficial, adică nu mai devreme de vineri.

Într-un mesaj ulterior, președintele le-atransmis politicienilor care au câștigat alegerile de duminică să înceteze să mai facă presiuni pentru începerea consultărilor privind desemnarea viitorului premier.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri