Şerban Orescu, jurnalist Radio Europa Liberă: „Mai sunt câteva zile până la nişte alegeri care, deşi nu libere, oferă pentru prima oară după 45 de ani, corpului electoral ocazia să se dezică clar de comunism. Spunem că alegerile nu sunt libere din cauza atmosferei de intimidare care a dominat campania electorală. Dar această intimidare are şi ea limitele ei. Dar în cabina de vot, cetăţeanul va fi duminică absolut liber, iar votul său va fi secret. În al doilea rând, sfătuim pe alegător să citească cu atenţie buletinele de vot în care sunt înscrise partidele şi însemnele lor. Există, la prezentele alegeri, mulţi candidaţi pentru relativ puţine locuri de deputaţi şi senatori. O mare dispersare a voturilor riscă să le facă ineficiente. Iată de ce este preferabil ca alegerea să ţină seama şi de şansele pe care un participant la alegeri de la un partid sau altul le are pe ţară. E bine să se ştie că alegerile ar putea să fie în viitor şi mai puţin libere decât cele de la 20 mai dacă rezultatele alegerilor de la mijlocul acestei luni vor fi interpretate ca încurajare de cei astăzi denunţaţi ca vinovaţi pentru violentarea procesului electoral”.