1990, ANUL 0. Cum s-a format Alianța Civică, cea mai mare organizație neguvernamentală din România
Înfrângerea catastrofală a partidelor istorice la alegerile de la 20 mai 1990 a arătat că listele separate nu pot duce la victorie într-o ţară traumatizată de dictatură şi condusă de politicieni încă foarte sensibili la Uniunea Sovietică.
O serie întreagă de intelectuali şi-au asumat un program politic pro-european şi crearea unui partid capabil să îl aplice la Guvernare. Cei mai mulţi dintre ei îşi exprimaseră ideile de la balconul Pieţei Universităţii, în timpul manifestaţiei maraton din aprilie-iunie 1990.
Stelian Tănase: Soarta României este într-o singură direcţie. Trebuie degrabă să intrăm în Europa. Nu vrem să rămânem un regim semi-asiatic, cu despoţi, cu preşedinţi autoritari. Ne trebuie un regim într-adevăr democratic. Un Parlament care să ne reprezinte, cu deputaţi care să ne dea socoteală pentru ceea ce fac, nu nişte marionete manipulate de guvernul pro-comunist.
Iniţial, această forţă democratică s-a orientat spre partidele istorice. Dar scrutinul de la 20 mai a scos la iveală o problemă uriaşă. Majoritatea generației de mijloc şi tehnicienii din varii domenii se fereau să intre în politică. După 1989, calomnierea politicienilor din Opoziţie, amintirea partidului unic şi ridiculizarea deliberată a primul parlament de către TVR i-a făcut pe mulţi români aflaţi la vârste active să evite intrarea în orice partid.
Răspunsul în fața acestor provocări a fost crearea Alianţei Civice, în noiembrie 1990.
Emil Constantinescu: Ceea ce a vrut să facă Alianţa Civică a fost să transforme solidaritatea împotriva a ceva, a foştilor comunişti, a nomenclaturii, a celor care în timpul ăsta îşi construiau averi şi sistemul oligarhic şi mafiot... şi să construiască o solidaritatea pentru ceva - un program, un program pentru Europa, pentru integrarea în Europa, integrarea în NATO, crearea unor instituţii democratice, care instituţii democratice nu realizează imediat progresul şi trebuie un timp de la crearea unei instituţii democratice până când în această instituţie democratică prin oamenii care ajung în ea să poată să producă o schimbare reală.
Statutul şi lista membrilor fondatori, oameni respectaţi în domeniile lor, au fost date publicităţii la 7 noiembrie. Primul eveniment public al Alianţei Civice a avut un rezultat extraordinar. Celebrarea a 3 ani de la revoltele anticomuniste de la Braşov a strâns în Piaţa Revoluţiei din Capitală circa jumătate de MILION de manifestanţi.
Emil Constantinescu: În momentul în care Piaţa începea să se umple, să se umple, să se umple. Două structuri au organizat: Liga Studenţilor şi Asociaţia 21 Decembrie care aveam o tribună. Era acolo Adrian Dumitrescu. Am luat hotărârea să facem mai întâi un marş - am plecat spre Piaţa Victoriei, oamenii ne salutau, am spus, să ştim câţi suntem. Şi s-a petrecut ceva! Profesori de matematică şi mari cercetători numărau. Când am ajuns pe Magheru, am numărat câţi oameni erau într-un rând şi după aceea am numărat rândurile. Era un număr de nesperat , erau aproape o jumătate de milion de oameni. Dar în acel moment, sistemul represiv intact, trecut la Armată, dar aceeaşi Securitate, au simţit ceea ce se întâmplase în Polonia cu Solidarnosc, au simţit frica ei.
Ana Blandiana: A fost emoţionant pentru că s-a huiduit şi huiduielile erau atât de amplificate sonor, dar ne-am hotărât să vorbim, după care au izbucnit nişte urale, tehnic au vrut să ne intimindeze, şi când am ieşit, ne îmbrăţişa, ne intimidau, şi ne spuneau: „Pentru prima oară Poliţia i-a apărat pe ei, nu pe noi”.
Ziarul „România Liberă” a continuat să tipărească formularul de adeziune la Alianţă şi în câteva zile, zeci de mii de români deveniseră membri ai Alianţei Civice.
Nicolae Manolescu: Ţesutul social a început să se vindece. Or, acest miting extraordinar a arătat dorinţa oamenilor de participa într-un fel cât se poate de activ la societatea creată. Din fericire, această energie a luat o formă! Era normal să ia o formă. Pentru că altfel iată, ce se întâmplă acuma?! Piaţa a amuţit de două zile şi ce vedem? Un vot în Parlament împotriva avizului ministerului Finanţelor, care măreşte cu 10% salariile tuturor bugetarilor, fără să indice sursele. Ministrul Finanţelor se opune, Guvenul se opune şi Parlamentul votează; asta nu s-ar fi putut întâmpla acum o săptămână când Piaţa era plină de oameni şi care tocmai asta strigau dizolvarea Parlamentului pentru că este corupt. Au provocat dovada. De asta a luat naştere Alianţa Civică, s-a organizat pentru că Piaţa, cele 400.000 de persoane sau câţi erau, nu puteau să stea acolo, Piaţa cum se spunea atunci, Strada cum se spunea acum, poate desface guverne, dar nu poate să facă Guverne. Pentru asta trebuie formaţiuni, şi eu spun că politice, nu numai civice. Formaţiunile civice sunt un fel de loc de unde provin, sugestiile, de unde provin sfaturile, temele mari de discuţie, dar cineva trebuie să le pună în practică. Şi acesta este exact motivul. Nu ajunge, unui partid capabil să le pună în practică. Această Alianţă Civică avea nişte propuneri pe care trebuia să le încredinţeze unui partid capabil să le pună în practică.
Disponibilitatea românilor de a contribui la reconstrucţia României era uriaşă. Dar calea spre acest obiectiv a devenit rapid sursă de dispută.
Emil Constantinescu: Alianţa a fost bine receptată de liderii politici, numai că, sigur, nu a fost foarte simplu. Erau dezbateri. Am avut un congres la Sibiu, în care s-a scindat oarecum Alianţa Civică. Sunt oameni cunoscuţi cum au fost Paler, Stelian Tănase au plecat de la ideea formării unui partid civic şi aşa a luat fiinţă Partidul Alianţei Civice. S-a scindat într-un fel pentru că parte am considerat că trebuie să rămână civică. Nicolae Manolescu a devenit preşedinte al PAC, iar eu şi Ana Blandiana am rămas la Alianţa Civică.
Cei care în 1990 au ales să intre în politică susţin însă că viziunile romantice asupra guvernării nu sunt cele mai eficiente.
Nicolae Manolescu: Partidele istorice aşa cum au fost botezate în deriziune în anii 40, formula a folosit-o George Călinescu, ca să arate că ele erau depăşite şi că numai Partidul Comunist aparţine viitorului. Într-un fel şi partidul liberal şi partidul naţional ţărănesc aparţineau istoriei, numărul celor foarte în vârstă foşti deţinuţi politic, mulţi dintre ei avuseseră mulţi ani domiciul obligatoriu, fuseseră izolaţi ceea ce făcea ca partidul să aibă o legătură destul de îngustă cu realitatea anilor 1990. Dovadă că din PNL s-a desprins imediat o aripă tânără, asta arată exact criza de vârstă a PNL, care era ceva mai tânăr decât PNŢCD. În PNŢCD nu s-a întâmplat acest lucru, doar au existat disidenţe cum a fost cea a lui Ion Raţiu, Ion Raţiu care avea o cu totul altă educaţie, care era şi ceva mai tânăr, tinerii eram noi, eu aveam 50 de ani la Revoluţie, eram coleg cu ţărăniştii la Senat, oamenii care nu făcuseră politică din anii 40 niciodată şi care stătuseră toată perioada în închisori sau fuseseră izolaţi în dominiliu obligatoriu şi aveau o cunoştere foarte limitată. În plus, nu aveau specialişti.
În ciuda disensiunilor, problemelor, a lipsei de finanţare şi a permanentei apăsări din partea adversarilor din FSN, forţele democratice încep să se coaguleze. Cristalizarea Opoziţiei la sfârşitul anilor 80 din celelalte ţări est si central europene a slujit drept exemplu: ca să schimbi, trebuie să ajungi la Putere. Ca să se pună capăt neînţelegerilor, Doina Cornea a anunţat constituirea la Cluj a Forumului Democratic Antitotalitar Român, care să cuprindă şi partide, şi organizaţii civice. Pe această temelie s-a organizat opoziţia unită. Aşa a luat fiinţă în noiembrie 1991 Convenţia Democratică din România.
Nicolae Manolescu: Primele alegeri locale au fost un mare succes pentru Partidul Alianţei Civice. Partidul ăsta abia încropit a luat primăriile din Timiţşoara, Sibiu, Timişoara, Petroşani, cu Cozma acolo, pt că s-a mers pe oameni, pe oameni eficienţi. Contracandidatul domnului Moruzi la Braşov, fost deţinut politic. Şi până în ultimul moment au insitat. Domnul Coposu m-a chemat, hai să mergem cu medicul acesta, a făcut închisoare! „Domnul Coposu, cum să punem un om de 82 de ani să conducă Braşovul?”, am spus. Până la urmă a înţeles.
Alegerile locale din 1992 au fost primul rezultat încurajator pentru Convenţia Democratică. Cu peste 24 de procente, CDR a devenit a doua forţă politică a ţării. Au început discuţiile pentru desemnarea candidatului CDR la Preşedinţie.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
