1989 | Cristina și Cristi Adam s-au cunoscut la Revoluție, când el i-a salvat ei viața. Acum formează o familie
În decembrie 89, tinerii din stradă îşi doreau să scape de normele absurde impuse de regimul comunist. Visau o Românie nouă, îşi doreau libertatea de care auziseră vorbindu-se la radio Europa Liberă, ascultat cu teamă, în surdină, de milioane de români.
„De tot ce era în jur eram sătulă, de cozi, de umilinţe, pumnul în gură, căuşul în gură, eram ca nişte boi, ca nişte oi, nu aveam sărbători, nu aveam nimic. Totul era ceea ce voia Partidul Comunist, o epocă de aur, o epocă a minciunii”, a spus Cristina Adam.
„Parcă eram filmaţi, aşa simţeam, la fiecare colţ de stradă, ne era frică şi să vorbim unul cu altul ca nu care cumva să vină vreun securist să ne filmeze, să ne ridice, să ne bage-n vreo maşină”, își amintește Cristi Adam.
Cristina şi Cristi sunt doi dintre copiii Revoluţiei. Astăzi, formează o familie. Îşi cresc cei patru copii şi speră, asemeni multor români, într-o viaţă mai bună.
Povestea lor a început pe 21 decembrie 1989, atunci când au ieşit în stradă alături de prietenii lor.
Cristi a fost cel care i-a salvat viaţa viitoarei sale soţii, Cristina, atunci când un camion a intrat în viteză peste demonstanţii din Piaţa Universităţii.
„Mi s-a părut ceva normal să salvezi pe cineva din faţa unei eventuale tragedii. Camionul a lovit, au murit atunci 13 sau 14 persoane, putea să fie şi a cincisprezecea, adică dacă nu o salvam pe viitoarea mea soţie. Atunci i-am salvat viaţa practic”, spune Cristi.
Cristina avea 20 de ani. Voia să-şi demonstreze solidaritatea cu tinerii de la Timişoara, primii care au avut curajul să se împotrivească regimului comunist.
„Am ieşit în faţa blocului şi am strigat că trebuie să ieşim, ajunge umilinţa şi statul în genunchi şi că cei de la Timişoara au nevoie de sprijinul nostru”, spune Cristina.
Se săturase de umilinţele la care comuniştii i-au supus familia, ani la rând, atunci când le veneau securiştii la uşă şi-i ridicau pentru a da declaraţii.
„Nu aveam origini sănătoase pentru că familia mea a avut probleme, fraţii mei erau plecaţi în Statele Unite, fiind consideraţi trădători de neam şi patrie”, povestește ea.
Timp de 26 de ani, Cristina şi Cristi au mers în stradă ori de câte ori au considerat că cetăţenii României sunt nedreptăţiţi. Au ieşit la mineriade, s-au luptat cu sistemul pentru a se face dreptate în Dosarul Revoluţiei, au sperat, li s-au închis uşi în faţă, dar nu au renunţat.
S-au luptat cu amintirea unui decembrie tragic, cu nedreptăţile, iar, de curând, au trăit şocul clasării Dosarului Revoluţiei.
„Nu vreţi să ştiţi ce simte un urmaş. Eu i-am văzut. Stau printre ei de 26 de ani, credeţi-mă că unii dintre ei nu speră la nimic. Nu poţi să fii atât de cinic, atât de trufaş la suflet, să nu existe urmă de responsabilitate, fiecare să răspundă pentru ce-a făcut”, mai spune Cristina.
„Idealul meu a fost să avem un trai mult mai bun ca acum. Chiar dacă avem libertate de expresie, chiar dacă avem libertatea de a pleca, dar nivelul de trăi este sub ce-am visat noi să fie atunci”, spune și Cristi.
Pentru familia Adam, spiritul civic face diferenţa dintre implicare şi indiferenţă. Au ieşit în fiecare seară la protestele Colectiv, alături de copiii lor. Şi au fost foarte atenţi ca agitatorii şi falşii protestatari să nu deturneze mesajul celor tineri.
„(Orice tânăr care luptă astăzi cu sistemul, n.r.) Să nu permită nimănui să le răpească demnitatea. Un om fără demnitate e un om închis, un om care n-are nimic de spus, e un nimic. Să nu se lase transformaţi de niciun politician, de niciun partid, de nimic. Să nu existe interese de partid, să nu se aplece în faţa partidelor, să spună ce au de spus, dar s-o spună, să iasă în stradă şi să spună”, îi îndeamnă ea pe tineri.
Cei doi revoluționari alaturat tinerilor care protestau după tragedia Colectiv şi au denunţat corupţia.
„De corupţie s-au săturat, de umilinţă s-au săturat pentru că nu este posibil ca un tânăr să termine o facultate şi să aibă o pregătire şi cu toate astea să lucreze la o casă de pariuri sportive, la un butic de cartier. Cazul cel mai elocvent îl am în familie, îl am pe fiul meu care anul acesta va da Bac-ul. Şi mi-a spus „mamă, plec”. Pentru că pe mine, ca mamă, mă doare pentru că sunt conştientă că nu îl voi putea reţine pe fiul meu. Sunt conştientă că va pleca”, mărturisește femeia.
Îşi doresc ca tinerii care astăzi au puterea să-şi ceară drepturile în stradă să nu renunţe, să nu-şi părăsească ţara, să rămână aici şi să lupte împotriva sistemului corupt.
„Din păcate, acestor tineri, domnii parlamentari care s-au perindat la putere în ultimii 26 de ani le-au cam furat viitorul. Chestia cu „Ne vrem ţara înapoi” vreau s-o simtă fiecare român. Şi să facem în aşa fel să fim solidari unii cu alţii şi să-i dăm noi pe ei la o parte”, e de părere Cristina Adam.
„Din păcate, copiii noştri nu mai vor, s-au săturat. Şi ei - văzând sistemul ăsta ticălos care este acum, eu aşa îl consider, un sistem ticălos - ei vor să plece în afară, aşa cred ei că-şi vor face o viaţă mai bună”, spune și Cristi Adam.
Pentru Cristina şi Cristi, clasarea Dosarului Revoluţiei rămâne o rană deschisă pe care nimic nu o poate vindeca. Au însă puterea de a merge mai departe, cu încredere. Acum, toată speranţa lor este în cei tineri: doar ei pot schimba România.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
