Justiţia iraniană a anunţat joi că un cetăţean elveţian acuzat de spionaj s-a sinucis în închisoarea din Semnan, un oraş din estul Iranului, relatează AFP.
„În această dimineaţă, un cetăţean elveţian s-a sinucis în închisoarea Semnan”, a declarat Mizan Online, biroul de presă al justiţiei, adăugând că deţinutul fusese „arestat de agenţiile de securitate pentru spionaj, iar cazul său era în curs de investigare”, dar nu a oferit alte detalii.
Nu au fost furnizate detalii cu privire la identitatea deţinutului.
Departamentul Federal Elveţian al Afacerilor Externe (DFAE) a confirmat pentru AFP „decesul unui cetăţean elveţian în Iran”.
„Ambasada Elveţiei la Teheran este în contact cu autorităţile locale pentru a clarifica circumstanţele decesului într-o închisoare iraniană”, a precizat DFAE, care a mai transmis că nu poate furniza alte informaţii în acest moment.
Cetăţeanul elveţian, care nu a fost identificat, îi ceruse colegului său de celulă să îi aducă mâncare de la cantina închisorii şi „a profitat de momentul în care era singur pentru a se sinucide”, potrivit Mizan Online. Autorităţile penitenciare „au intervenit imediat pentru a încerca să-i salveze viaţa, dar eforturile lor au fost în zadar”, a adăugat aceeaşi sursă.
Mizan nu a oferit detalii cu privire la momentul în care elveţianul a fost arestat sau la modul în care s-a sinucis, notează AFP, citată de News.ro.
Mai mulţi europeni sau cu dublă cetăţenie sunt deţinuţi în Iran, ţară care a făcut schimb de deţinuţi cu ţările occidentale în ultimii ani, adesea prin medierea Omanului sau Qatarului.
Editor : Liviu Cojan