100 de ani de comunism | Drumul lui Stalin spre dictatura proprie

Iosif Stalin s-a aflat în fruntea Uniunii Sovietice vreme de 30 de ani. Eficient şi fără scrupule, el şi-a atras aprecierea lui Lenin în vremea războiului civil, dar şi veşnica antipatie a comunistului cosmopolit Leon Troţki. Treptat, bolşevicii au constatat că, odată pusă în funcţiune, maşinăria sistemului a creat dictatorul.

Zaharova acuză autoritățile de la Chișinău că vor să integreze R. Moldova în România, ca să ajungă în NATO

Ucraina spune că o rachetă rusească a intrat în spațiul aerian al României. MApN: „Nu a fost confirmată”

Un cargo rusesc s-a scufundat în Mediterană, după o explozie în sala motoarelor 

Ce l-a convins pe Crin Antonescu să candideze la președinție

Protest masiv în fața Curții de Apel București. Sute de susținători ai lui Călin Georgescu protestează împotriva anulării alegerilor

Grenadă descoperită de noul proprietar al unui apartament din Arad. Zeci de persoane au fost evacuate din 15 locuințe

Nicușor Dan, despre prezidențiale: „Ar fi absurd ca alegerile să fie anulate din cauza lui Călin Georgescu şi el să candideze din nou”

Anul nou vine cu amenzi mai mari

Un avion Air Canada a luat foc după aterizarea pe aeroportul din Halifax

În 1923, în plină agonie, Vladimir Ilici Lenin regreta fiecare gest de încurajare pe care îl făcuse vreodată faţă de Stalin.

Nu cruzimea ori cinismul georgianului îl îngrijorau pe Lenin. Marea lor dispută privea centralizarea Uniunii Sovietice şi a partidului.

Deşi georgian, Stalin credea că noul stat trebuie să se bazeze pe elementul dominant rus din fostul imperiu şi că Ucraina, Belarus şi Transcaucazia trebuie să fie parţi autonome ale Republicii Sovietice Socialiste Ruse. Avid de putere, Stalin promova comunismului într-o singură ţară. Credincios lui Marx şi ideii de revoluţie mondială, Lenin credea dimpotrivă că cele patru mari republici sovietice trebuie să aibă propria administraţie. Devreme ce exista Cominternul - Internaţionala Comunistă, spunea el, adică un control strict al partidelor comuniste din aceste ţări, riscurile de rupere a URSS erau minime. În plus, Lenin îşi imagina că pe măsură ce comunismul va avansa în Europa, republicile respective se vor alătura Uniunii Sovietice.

Politic şi birocratic, Stalin a câştigat bătălia această bătălie. Dominaţia rusă, adică vechiul liant imperiului ţarist, l-a ajutat să se impună.

Pe de altă parte, Lenin accepta dezbaterile la vârful partidului. Dar ca să cucerească puterea, el a impus piramidal bolşevicilor o disciplină strictă. Ordinele se executau fără comentarii. Dar ajunşi la putere printr-un puci, bolşevicii erau "doar o picătură în oceanul societăţii ruse", cum singuri recunoşteau. Orice dezbatere i-ar fi măturat din fruntea Rusiei. Începând cu lovitura de stat de pe 7 noiembrie 1917, Lenin, Troţki, Buharin, Kamenev şi Zinoviev şi-au menţinut puterea prin forţă şi apoi prin constrângeri administrative şi teroare. Cu atâţia inamici, reali sau închipuiţi, decizia în partid a devenit tot mai centralizată. În 1918, numărul decideţilor reali din Consiliul Comisarilor Poporului, adică în guvern, era de numai patru: Lenin, Troţki, Sverdlov şi Stalin. La sfârşitul războiului civil, în 1921, autoritatea îi aparţinea exclusiv lui Lenin. Revolta celor 17.000 de marinari şi muncitori din Krondstadt, puternicele revolte ţărăneşti din regiunea Tambov şi, mai ales, paralizia progresivă i-au stricat lui Vladimir Ilici plăcerea cultului personalităţii.

Urmaşul său, Stalin, va avea parte din plin de acest efect secundar inevitabil al sistemului. Trei decenii s-a aflat în vârful unei uriaşe piramide.

URSS avea nevoie de o birocraţie mai vastă decât a unui stat obişnuit. Îşi asumase atribuţii care într-o societate normală aparţin pieţei libere şi indivizilor. Luarea cotelor de alimente de la ţărani şi distribuţia în oraşe, ocuparea spaţiilor locative, pe lângă administrarea marii industrii şi transporturilor, plus teroarea şi supravegherea, toate necesitau personal. Şi cum arbitrariul şi execuţiile sumare erau regula de aur a regimului, toţi aceşti funcţionari deveneau dependenţi de cel care îi numise în funcţie. În acest fel aveau hrană îndestulătoare, locuinţe mai bune şi o relativă siguranţă.

Or, Iosif Visarionovici, din funcţia sa aparent umilă de secretar general al partidului, se ocupa în Comitetul Central şi Biroul Politic de hârtiile oficiale, de numiri şi de mutări dintr-o funcţie în alta. Bolşevicii mai educaţi neglijau aceste activităţi şi îl dispreţuiau pe Stalin, care nu ştia vreo limbă străină, erau superstiţios şi neşlefuit. Când, în mai 1922, Lenin, paralizat, nu a mai putut vorbi, Stalin alături de Kamenev şi Zinoviev transmiteau ordinele bolnavului către Comitetul Central. Troţki, nr. 2 în URSS, foarte arogant, era în disgraţie.

Când Vladimir Ilici a realizat cât de mare era puterea reală acaparată de Stalin, s-a reapropiat de Troţki, a încercat să îşi avertizeze colegii, dar era prea târziu. Sub pretext că politica îl oboseşte, Stalin l-a izolat complet pe Lenin. Prin interpuşi - medici şi secretare - georgianul ştia tot ce se întâmplă la patul muribundului. Aflat la Gorki, Lenin şi-a trăit ultimele zile într-un soi de arest la domiciliu.

La înmormântarea lui Lenin, Stalin s-a aflat printre cei care au purtat sicriul spre mausoleul încă de lemn de lângă Zidul Kremlinului. Cu ceilalţi concurenţi la putere va fi mai puţin ceremonios. Toată vechea gardă a bolşevicilor de la Zinoviev, Kamenev, Buharin la comuniştii străini precum Cristian Racovski sau Bela Kun, va pieri la ordinul lui Stalin. După o campanie de denigrare, Leon Troţki va fi exilat în 1930. Statele Unite i-au refuzat cererea de azil politic. Se stabileşte în Mexic, unde este ucis în 1940.

Alte materiale din campania Digi24 „100 de ani de comunism” puteți citi AICI.