UPDATE: Când au loc consultările dintre reprezentanții ministerelor și cei ai transportatorilor/fermierilor. Programul complet
Reprezentanţi ai ministerelor şi ai unor instituţii publice vor avea sâmbătă consultări cu cei ai transportatorilor şi fermierilor, pentru a discuta, pe fiecare domeniu în parte, revendicările acestora, informează Executivul, printr-un comunicat.
UPDATE ORA 16:50
Având în vedere faptul că, la finalul întâlnirii de la Ministerul Agriculturii, delegația transportatorilor și fermierilor protestatari a transmis reprezentanților Guvernului că nu este pregătită să continue întâlnirile conform calendarului transmis în cursul dimineții, discuțiile cu ministerele de resort/ autoritățile competente au fost reprogramate astfel:
Ora 18.00 – Ministerul Transporturilor
Ora 20.00 – Autoritatea pentru Supraveghere Financiară
Duminică, ora 11.00 – Ministerul Finanțelor
Guvernul României, împreună cu ministerele și instituțiile publice implicate, vor continua să comunice constant evoluția acestui dialog pentru găsirea celor mai rapide și bune soluții la probleme legitime ridicate de transportatori și fermieri.
ȘTIRE INIȚIALĂ
În continuarea dialogului cu transportatorii și fermierii care protestează pe Centura Capitalei și în țară, Guvernul României le-a transmis reprezentanților transportatorilor și fermierilor un calendar de discuții cu miniștrii și reprezentanții unor instituții publice, cu care să discute pe fiecare domeniu în parte revendicările solicitate.
Întâlnirile vor avea loc astăzi după următorul program:
Ora 12.00 – Ministerul Agriculturii
Ora 13.00 – Ministerul Transporturilor
Ora 14.00 – Autoritatea pentru Supraveghere Financiară
Ora 15.00 – Ministerul Finanțelor
Guvernul își probează astfel disponibilitatea de a găsi soluții concrete în cazul problemelor legitime ridicate de transportatori și fermieri.