Un tren internațional plecat din Cluj a deraiat în Budapesta. Traficul feroviar este paralizat în gara Keleti

Alexandru Gologan Data publicării: Data actualizării:
tren deraiat
sursa foto: X / Csaba Tóth

Circulaţia feroviară era oprită luni pe termen nedefinit în gara Keleti din Budapesta, după deraierea unui tren InterCity ajuns duminică seara de la Cluj-Napoca.

Cinci vagoane ale trenului InterCity au deraiat din cauze până acum necunoscute. Accidentul nu s-a soldat cu victime, însă a paralizat mersul trenurilor în gara Keleti din Budapesta.

Operaţiunea de repunere pe şine a vagoanelor se derulează în mod alert, notează Daily News Hungary. Toate cursele internaţionale au fost mutate în gara Kelenfold, tot din Budapesta.

Experții au criticat autoritățile pentru că de vină ar fi infrastructura veche de peste 50 de ani, care nu a mai fost reparată sau înlocuită. Însă până la emiterea unui raport oficial, aceste afirmații sunt doar simple presupuneri.

 

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media