UE va aplica noi tarife produselor importate din Ucraina. Mierea este prima taxată

Alexandru Gologan Data publicării:
miere
Foto: Profimedia

Comisia Europeană schimbă regimul comercial în relația cu Ucraina. Până în 5 iunie 2025, mierea va fi taxată conform standardelor europene.

Mierea provenită din Ucraina va intra de la anul sub incidența taxelor Uniunii Europene, potrivit Agriculteca.

„Introducem noi măsuri care vizează importurile de miere din Ucraina: până pe 5 iunie 2025, mierea ucraineană se importă în UE în cadrul contingentului tarifar al Zonei de liber schimb aprofundată şi cuprinzătoare", a declarat purtătorul de cuvânt pentru Comerţ şi Agricultură al Comisiei Europene, Olof Gill.

Acest anunț înseamnă că Ucraina nu va mai beneficia de lipsa taxelor vamale, aplicate în prezent. Deși importurile din această țară au scăzut din cauza războiului, fermierii europeni se tem de invazia piețelor cu produse de proveniență ucraineană, pentru că, susțin aceștia, concurența ar fi nedreaptă sub aspectul prețurilor oferite sub minimul acceptat.

La capitolul miere de albină, România se numără printre cei mai mari exportatori din Uniunea Europeană.