UE încurajează emiterea de datorii pentru a finanța apărarea antiaeriană comună. Statele membre sunt reticente față de inițiativă
Uniunea Europeană trebuie să-și protejeze mai bine spațiul aerian, după ce tot mai multe aparate de zbor rusești au intrat ilegal în țările membre aflate la marginea spațiului comunitar.
Incidentele în care drone rusești au picat în țări precum Letonia, Polonia sau România, după ce în mod misterios s-au rătăcit au devenit deja subiecte de notorietate. Potrivit unui raport al oficialilor de la Bruxelles, este nevoie de cel puțin 100 de miliarde de euro pentru a pune la punct apărarea antiaeriană a spațiului comunitar.
În 2022, Germania lansa programul „European Skyshield Initiative” (ESSI), prin care se urmărea reducerea vulnerabilităţii continentului la atacuri aeriene. Aproximativ 21 de ţări, inclusiv Marea Britanie şi Turcia, au aderat la iniţiativa ESSI, dar problemele legate de alocarea unui buget pentru finanțarea sistemelor antiaeriene au stagnat dezvoltarea proiectului.
Tensiunile geopolitice crescute amplifică reticența membrilor UE, care nu doresc emiterea de datorii comune la nivelul spațiului comunitar, relatează Bloomberg.
„Apărarea antiaeriană este foarte importantă pentru că este un bun public european: sistemul instalat în orice ţară membră oferă beneficii de securitate vecinilor", arată raportul.
Deși inițiativa germană din domeniul apărării este foarte bună, transpunerea ei în realitate necesită un efort financiar uriaș din partea tuturor țărilor aderente. Drept dovadă, foarte puține state care au îmbrățișat această soluție au reușit să-și pună la punct sistemul antiaerian în ultimii doi ani.