Rusia primește ajutor din Lituania. Unele companii au livrat mărfuri cu dublă utilizare Kremlinului
De la declanşarea invaziei ruse în Ucraina, în februarie 2022, companii lituaniene au livrat mărfuri cu dublă utilizare, civilă şi militară, în valoare de cel puţin 130 de milioane de euro către ţări vecine cu Rusia, care mai apoi au ajuns ulterior în industria militară rusă, relatează Agerpres.
Mărfurile cu dublă utilizare, între care microcipuri, produse electronice, aparate electrice şi maşini care pot fi folosite pentru a fabrica produse civile sau arme şi sisteme militare, au fost trimise de companii lituaniene în ţări din Asia Centrală, dar de fapt au ajuns în cele din urmă în Rusia.
"Livrările se fac prin ţări precum Kazahstan, Kîrgîzstan şi Uzbekistan. Companiile lituaniene implicate în export susţin că nu ştiau că mărfurile şi tehnologiile cu dublă utilizare vor ajunge în cele din urmă în Rusia", arată o anchetă a Radioteleviziunii lituaniene (LRT).
Potrivit LRT, peste 70 de companii lituaniene au contribuit în mai multe rânduri la trimiterea de articole cu dublă utilizare în Rusia. O companie implicată în aceste transporturi era deţinută de primarul celui de-al doilea oraş ca mărime al Lituaniei, Kaunas, şi de partenerul său de afaceri.
Ancheta LRT subliniază că Uniunea Europeană (UE) nu interzice expedierea de produse cu dublă utilizare în Kazahstan, Kîrgîzstan, Uzbekistan, Armenia şi alte ţări. Printre companiile lituaniene implicate în aceste exporturi s-au numărat comercianţi de produse electronice şi piese auto, companii de logistică şi agenţi vamali.
Anumite companii având legături cu oameni politici letoni, între care şi un membru al parlamentului, erau implicate în transporturi de minereu de mangan către Rusia. Manganul este folosit la fabricarea tancurilor şi a altor vehicule blindate.
"În general, Letonia şi Estonia, care au devenit cei mai mari exportatori de minereu de mangan din UE către Rusia de la începutul războiului din Ucraina, au livrat Rusiei anul trecut 1,9 milioane de tone", precizează LRT.
Chiar dacă cifrele arată că Letonia joacă un rol-cheie în furnizarea de minereu de mangan industriei militare ruse, premierul leton Evika Silina a refuzat să ordone companiilor de stat să oprească imediat transportul şi manipularea manganului, declarând că interdicţia ar trebui impusă de către UE în ansamblul său.