Războiul electric dintre Uniunea Europeană și China stă să înceapă. Am ajuns în faza investigațiilor
Un război comercial total între Uniunea Europeană și China este tot mai aproape, mărul discordiei fiind noile tehnologii electrice. UE acuză china de concurență neloială, China acuză UE de protecționism. Fronturile sunt deja deschise în industria auto (electrice), cea a panourilor solare și, mai nou, în tehnologiile eoliene.
După industria auto, cea feroviară şi cea a panourilor solare, Uniunea Europeană a lansat marţi o nouă bătălie cu China, pe fondul tensiunilor comerciale cu Beijingul.
"Astăzi, lansăm o nouă investigaţie asupra furnizorilor chinezi de turbine eoliene", a anunţat marţi comisarul european pentru concurenţă, Margrethe Vestager. "Investigăm condiţiile de dezvoltare a parcurilor eoliene în Spania, Grecia, Franţa, România şi Bulgaria", a spus ea, vorbind la Universitatea Princeton din New Jersey, în Statele Unite.
Beijingul exportă "la preţuri mici" în restul lumii pentru a compensa propria încetinire economică. "Rezultatul este că, în prezent, mai puţin de 3% din panourile solare instalate în UE sunt produse în Europa", a arătat ea. "Această strategie este acum implementată în toate domeniile tehnologiilor curate, în semiconductoarele tradiţionale şi nu numai", a adăugat ea.
China ripostează: lumea e îngrijorată de protecționismul în creștere din UE
China s-a declarat azi "foarte îngrijorată", denunţând "protecţionismul" şi "măsurile discriminatorii", după ce Uniunea Europeană a lansat o anchetă asupra producătorilor de turbine eoliene subvenţionate de Beijing. Unul dintre producători are un consorţiu cu sediul în România.
"Cred că lumea este îngrijorată de tendinţele protecţioniste crescânde ale Uniunii Europene", a declarat într-o conferinţă de presă Mao Ning, purtătoare de cuvânt a Ministerului Afacerilor Externe de la Beijing. "China este foarte îngrijorată de măsurile discriminatorii luate de europeni împotriva companiilor şi chiar a industriilor chineze", a adăugat ea, citată de AFP.
Șefa CE, Ursula von der Leyen a adoptat zilele trecute un ton tranşant faţă de practicile comerciale ale Chinei. von der Leyen a spus că firmele europene ar trebui să aibă acelaşi acces pe piaţă în China ca şi firmele chineze în Europa. Ea a declarat marţi că Europa trebuie să discute dur cu China cu privire la practicile sale comerciale percepute ca neloiale.
Până acum, Uniunea Europeană a rezistat implementării unor măsuri punitive, având în vedere legăturile sale comerciale puternice cu a doua mare economie din lume.
Aproape două treimi dintre companiile germane s-au lovit în China de concurenţa neloială înfăptuită prin firmele locale. Accesul la informaţii, autorități și licențe este limitat. În această privință, europenii sunt în inferioritate, arată rezultatele unui studiu publicat de Camera de Comerţ germană din China. Firmele germane de pe piața chineză sunt nemulțumite de modul în care sunt tratate de autoritățile locale, care aplică tratament preferențial companiilor autohtone. Companiile din Germania au avantajul calității produselor, dar resimt presiunea rivalilor chinezi într-un mod care le afectează profiturile. Pe lângă aportul autorităților, concurența neloială este caracterizată și de cantitatea mare de produse vândute sub prețul pieței. În încercarea de a atrage mai mulți bani din afară, oficialii de la Beijing au promis că vor lua măsuri în vederea garantării egalităţii pentru firmele străine, astfel încât aceste companii să poată investi cu încredere în ţara asiatică.
România e parte din conflict
Comisia Europeană a lansat, săptămâna trecută, două investigaţii aprofundate vizând rolul potenţial de denaturare a pieţei prin subvenționarea unor ofertanți chinezi, în cadrul unei proceduri de achiziţii publice din România. Potrivit unui comunicat de presă al executivului comunitar, procedura publică a fost lansată de o autoritate contractantă română (Societatea PARC fotovoltaic Rovinari Est S.A.) pentru proiectarea, construirea şi exploatarea unui parc fotovoltaic în România, cu o putere instalată de 110 MW. Acest proiect este finanţat parţial din Fondul UE pentru modernizare.
Producătorii europeni de mașini electrice cer protecție împotriva celor din China
Grupul Renault a făcut recent un apel pentru crearea unui fond european prin care subvenţiile şi materiile prime necesare automobilelor electrice să fie alocate mai ușor. Oficialul vrea dezvoltarea infrastrucurii europene pentru a contracara influența pe piață a mașinilor produse în China. Industria auto se confruntă cu o încetinire a vânzărilor de automobile electrice în Europa, în condiţiile în care constructorii auto au investit sume mari pentru a produce automobile electrice dar acestea sunt prea scumpe pentru consumatorii afectaţi de inflaţie. Un motiv serios de îngrijorare este ameninţarea automobilelor electrice ieftine venite din China. Comisia Europeană a deschis o investigaţie asupra subvenţiilor de care beneficiază automobilele produse în China şi are în vedere posibilitatea de a introduce tarife vamale.
Prima navă specializată în transportul de automobile aparţinând grupului auto chinez BYD a descărcat, în februarie 2024, 3.000 de vehicule electrice în portul german Bremerhaven (Nord), marcând debutul ofensivei BYD pentru cucerirea pieţei europene.